Highslide for Wordpress Plugin

Despre aclamaţia “CELE SFINTE – [DOAR] SFINŢILOR!”

Un “teolog” român din Occident (nu-i dau numele, pentru că nu vreau să-i fac reclamă), răspândește pe internet ideea că varianta veche a aclamației care însoțește înălțarea Sfântului Agneț ar fi: „Să luăm aminte: Sfântul sfinților!”, cu răspunsul: „Unule Sfinte, Unule Doamne, Întregitorule, întru slava Tatălui; Amin”.

Cum se obișnuiește pe la noi, cel care face afirmaţia nu aduce nici un argument, nu menționează surse şi nici careva autori de referinţă. Fără să aibă nici un fel de autoritate în domeniu, dânsul ar vrea ca toată lumea să-l creadă pe cuvânt şi, din păcate, unii chiar îl cred. Eu însă nu-l cred, ba îl şi contrazic.

Îl contrazice şi Robert F. Taft, în lucrarea “The Precommunion Rites”, publicată în OCA 261 (Roma: 2000 – ISSN 1590-7449), mai concret la pp. 230-256.

Citește mai mult

“Plinirea potirului (comixtio)” în cazul folosirii mai multor potire la Liturghie

Întrebare: Cum se face „plinirea potirului” atunci când la Liturghie s-a sfinţit un singur potir mare, după care, Sfintele Taine sunt împărţite în mai multe potire pentru a împărtăşi mulțimea de credincioşi?

Răspuns: Practica folosirii mai multor potire pentru împărtăşirea mulţimilor de credincioşi – şi ne referim aici la România, de unde şi vine întrebarea – este o consecinţă directă a îmbunătăţirii situaţiei privind împărtăşirea sistematică a laicilor. Deşi încă mai sunt discuţii privind „termenele” la care s-ar putea cineva împărtăşi, aceste discuţii devin tot mai marginale, iar cei care încă le poartă (iar printre aceștia sunt nu doar preoţi, ci şi ierarhi), se automarginalizează şi nu numai că devin ridicoli, ci sunt şi condamnați de a fi tot mai mult ignoraţi, din moment ce ei înşişi dau dovadă de o ignoranță fără margini, inventând practic o altă credinţă şi o altă „Biserică”!

Mai mult decât atât, problema legată de împărtăşire nu este des vs rar, ci cât de canonic (sau necanonic) şi firesc (sau nefiresc) este să asişti la Liturghie fără a te împărtăşi (bineînţeles, dacă nu există impedimente serioase pentru primirea acesteia!). Însăşi ideea că se poate asista la Liturghie fără a te împărtăşi nu este una ortodoxă şi trebuie privită ca o excepţie pentru anumite persoane, dar nicidecum ca pe o regulă pentru întregul popor.

Iar acum să revenim la întrebare. Aşa cum se poate citi în studiul mitropolitului Ilarion Alfeyev, atunci când este necesar de a împărtăşi mai mulţi credincioşi şi, evident, există şi clerici care pot să dea simultan împărtăşania acestor mulţimi, ar fi mai corect să se pregătească şi să se sfinţească din start mai multe potire. Noul Liturghier de la Vatoped (2020), aducând mărturii liturgice şi canonice incontestabile (parţial aici), a reintrodus mențiunile privind pregătirea şi sfinţirea mai multor potire la aceeaşi Liturghie. În cazul acesta, la frângerea Sfântului Agneţ, părticica IS se împarte (prin rupere cu mâna sau tăiere cu copia) după numărul de potire şi astfel are loc „plinirea potirelor (comixtio)”. Dacă au fost mai multe discuri cu Agneţe, se poate lua părticica IS de la fiecare Agneţ şi să se pună câte o bucată în fiecare potir, dar se poate face comixtio doar cu bucăţi din părticica IS a unui singur Agneţ (de exemplu a celui mai mare), iar celelalte Agneţe – inclusiv părticelele IS şi HR ale fiecăruia – să fie tăiate pentru împărtăşirea credincioșilor!

Citește mai mult

ORELE DE SĂVÂRŞIRE A SLUJBELOR DIN SÂMBĂTA MARE ŞI NOAPTEA DE ÎNVIERE

Având în vedere restricțiile impuse în anumite ţări de a săvârşi careva slujbe sau adunări pe timp de noapte (în funcţie de ţară: de la 21h-23h până la 5h-6h dimineaţa), clericii şi credincioşii îşi pun problema cum ar putea săvârşi slujba de Paşti (care tradiţional începe la miezul nopţii) şi cât de îndreptăţită sau acceptabilă ar fi o eventuală deplasare a orelor de oficiere a slujbelor din Sâmbăta Mare şi Noaptea de Înviere.

Pentru a putea răspunde plauzibil şi calificat la această nouă provocare pentru tradiţia liturgică ortodoxă, va trebui să ţinem seama de o serie de izvoare şi studii istorico-liturgice (vezi bibliografia generală menţionată la sfârşit), care ne vor ajuta să înţelegem evoluţia foarte complexă a rânduielii actuale şi, eventualele posibilităţi de a sluji şi altfel, mai ales în măsura în care avem suficiente precedente istorice pentru aceasta.

Nu mi-am propus să scriu o istorie amănunțită a slujbei pascale, chiar dacă o astfel de abordare lipseşte în liturgica românească (dar ar putea fi uşor completată prin traducerea a două-trei lucrări de referinţă la acest subiect), ci doar să vedem, la modul general, cum au evoluat principalele elemente ale slujbei pascale şi în ce zile şi la ce ore se săvârșeau acestea.

Citește mai mult

Dr. Eugenia Constantinou – “Mai periculos decât Covid-19”

În articolul său din 25 mai 2020, “A Note on the Common Communion Spoon(vezi şi traducerea românească), Pr. Alkiviadis Calivas a încercat să ofere unele justificări pentru eliminarea utilizării linguriței comune pentru Sfânta Împărtășanie. Ceea ce el a prezentat în cele din urmă au fost valorile lumii sau cugetarea creștinismului occidental sub mantia teologiei ortodoxe.

Ortodoxia a fost întotdeauna flexibilă, dar a fost, de asemenea, fără compromisuri în anumite domenii, inclusiv credința noastră de bază despre Cuminecare și phronema (cugetarea/conştiinţa) noastră ortodoxă, gândirea noastră, care este diferită de toate celelalte grupuri creștine. Au fost utilizate în articol exemple izolate de practici istorice din trecut și argumente raționale pentru a justifica eliminarea linguriței comune de împărtășire. Însă aceleași tipuri de argumente pot fi folosite pentru a justifica sau raționaliza practic eliminarea fiecărei practici tradiționale și fiecărei poziții morale a Bisericii. Există o amenințare mai mare decât Covid-19: subminarea convingerilor noastre și deteriorarea credinței. De ceea ce avem nevoie de la ierarhii noștri și preoții noștri în acest moment este mai degrabă îndrumarea duhovnicească, în loc să prezentăm argumente logice care se predau „robiei cugetării noastre omenești”, după cum afirmă rugăciunea de împărtășire către Născătoarea de Dumnezeu.

Citește mai mult

Pr. Vasile Tudora – Împărtăşirea pe timp de pandemie

Pandemia, care a reușit să înghită întreaga lume în minusculul său pântece viral, a stârnit în același timp o discuție aprinsă în Biserica Ortodoxă cu privire la modul de împărtășire al credincioșilor cu sfintele taine. Sub presiunea crescândă a guvernelor seculare și a științei medicale atee, care încearcă, pe alocuri, să schimbe tradiția seculară a împărtășirii cu o singură linguriță, Biserica încearcă să dea un răspuns bun acestei noi provocări.

Ca să fim lămuriți de la început, nu voi dezbate în nici un fel metodele de împărtășire ale credincioșilor deoarece , cred cu tărie, nu aici stă problema în cele din urmă. Dacă studiem bine lucrurile, chiar și lingurița tradițională a fost o noutate acum vreo zece secole în urmă. Dar trebuie să punctăm cu fermitate că doar Biserica cea Una, Sfântă și Sobornicească poate decide cum și în ce fel se poate face acest lucru. Biserica nu ia hotărâri ca urmare a presiunii exterioare a puterilor seculare, nici pentru că ar dori să prelungească, cu orice preț spiritual, viața actuală, ci Biserica decide doar din punctul de vedere al vieții veșnice a credincioșilor în Împărăție. Dacă trebuie schimbat ceva sau nu, Biserica va hotărî, cu autoritatea ei sinodală, și noi vom face ascultare. Aceasta este calea ortodoxiei. Mai mult, trebuie sa recunoaștem și faptul că, orice nouă metodă am inventa, până la urma, va fi respinsă de scrutinul din ce în ce mai sever și mai despotic al științelor și guvernelor secularizate.

Citește mai mult

Împărtăşirea ca martiriu. Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă!

„Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?
Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte,
sau primejdia, sau sabia?”
(Romani 8:33,35)

“De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece,
cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi. Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător,
ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare,
neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare,
iar cele ce nu se văd sunt veşnice.” (II Corinteni 4:16-18)

În Biblioteca Patriarhiei Ierusalimului există un manuscris liturgic pe pergament, cu numărul „Stavrou 109”, care conţine textul Liturghiilor Sf. Vasile şi a Sf. Ioan, însoţit de mai multe miniaturi, menite să exprime tâlcuirea simbolică a momentelor liturgice pe care le însoţesc. Sulul, aşa cum constată editorul manuscrisului (A. Papadopoulos-Kerameys, Peterburg 1897),  a fost scris pentru Biserica „Sf. Gheorghe” din Constantinopol, între anii 1092 şi 1118, iar comentariile iconografice corespund tâlcuirii din aceeași perioadă (sec. XI) a lui Teodor de Andida.

În mod deosebit mi-a atras atenţia miniatura care constituie incipitul rugăciunii „Ţie Stăpâne…” dinainte de rugăciunea „Tatăl nostru”, acolo unde preotul se roagă pentru împărtăşirea cu vrednicie, iar nu spre certare sau spre osândă. Manuscrisul prezintă aici vedenia Sf. Petru al Alexandriei şi decapitarea lui în anul 311 – scenă care, mai ales începând cu sec. XIV, se va picta foarte mult în altarele ortodoxe.

Să vedem mai întâi cum Sf. Petru însuşi povesteşte vedenia pe care a avut-o pe când era în închisoare, înainte de a fi împărtășit, apoi martirizat:

Citește mai mult

Robert Taft – Lingurițele bizantine de împărtășire: o analiză a dovezilor

Studiului lui Robert F. Taft, Lingurițele bizantine de împărtășire: o analiză a dovezilor în revista “Teologie şi Viaţă”, Nr. 1-4/2020, pp. 177-223.

Traducere: Pr. dr. Lucian-Mihăiță FILIP și Diac. Mihail AFLOAREA

Mai ales în aceste vremuri speciale, studiul lui Taft, la care am făcut şi eu trimitere în articolul meu despre linguriţă, este important, dar el totuşi nu oferă soluţii. Soluţiile trebuie să le ofere Sfântul Sinod, după o consultare a mai multor categorii de specialişti.