Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Etichetă: episcop

Robert F. Taft – SPRE ORIGINILE OMOFORULUI MIC

Vă prezentăm traducerea în limba română a articolului prof. Robert F. Taft – Toward the Origins of the Small Omophorion, in I. Ivancsó (ed.) Ecclesiam edificans. A 70 éves Keresztes Szilárd püspök köszéntése. Nyíregyháza, 2002. pp. 25–37.

 

UNELE OBSERVAŢII SUPLIMENTARE: 

Principalul veșmânt distinct al arhiereului este omoforul. În trecut, acesta se îmbrăca peste felon, întrucât sacosul (ca şi mitra) era o distincție imperială acordată doar patriarhului Constantinopolului, după care, în secolul al 15-lea, a trecut şi la ceilalți patriarhi răsăriteni, iar începând cu secolele 16-17 (în Rusia din 1705) a trecut la toți episcopii. Deci, în prezent, toţi ierarhii poartă omoforul peste sacos, iar în afara Liturghiei – direct peste epitrahil şi rasă (cu sau fără mantie).

Mitropolitul Nicolae al Mesoghiei – Cuvânt la hirotonia în episcop

ΝικόλαοςBiserica Mitropolitană a Atenei, 30 Aprilie, 2004

Cuvânt la hirotonie a părintelui Nicolae Hadzinikolau

Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinţiţilor şi de Dumnezeu iubiţilor sfinţi arhierei, mult cinstitelor autorităţi ale societăţii noastre, stimaţi părinţi, iubiţii mei fraţi,

Cu simţăminte de adâncă strâmtorare lăuntrică mă aflu printre Dumneavoastră în această clipă, în faţa propriei conștiințe şi, în deosebi, înaintea Sfintei şi Dumnezeieștii Treimi.

În această clipă, mă simt gol de cinstea arătată şi de strălucirea evenimentelor, străin de bucuria şi atmosfera praznicului. Disting doar greutatea hotărârii Dumneavoastră, mărimea aşteptărilor Bisericii, neputinţa şi, în paralel, obligaţia mea de a valorifica evenimentul şi necunoscuta, dar sfânta voie a lui Dumnezeu.

De aceea, în locul darului vostru de astăzi, permiteţi-mi să nu înşir gânduri şi vise, ci să-mi exprim adâncimea dilemelor mele interioare şi să depun sincera mea mărturisire.

Trebuie să mărturisesc dificultatea pe care o am înlăuntrul meu în aceste zile. Simt cum drama chemării mele personale, cea care m-a transfigurat din om de ştiinţă în preot şi monah, s-a demitizat deja, fără să înţeleg cum. Ţinta absolutului s-a alterat de către microbul cedării şi de îndreptăţirea compromisului interior. 

Curiozităţi canonice despre diaconi şi monahi

SfStefan

Multe lucruri interesante întâlnim prin Canoanele Bisericii. Recitind recent Canoanele Sinodului Trulan, numit şi „Qunisext” (Constantinopol – anul 692), două lucruri mi-au sărit în ochi:

I.       Canonul 16 Trulan, tâlcuind textul de la Fapte 6:1-6 şi aducând în sprijin comentariile Sf. Ioan Gură de Aur, spune foarte clar: „noi, potrivind cugetul părinţilor la spusa apostolică, am aflat că cuvântul lor nu era despre bărbaţii care slujeau tainelor, ci despre servirea la trebuinţele meselor”. Mai jos Părinţii de la Sinod adaugă: „cei şapte diaconi nu trebuie socotiţi ca slujitori la taine, ci lor li s-a încredinţat purtarea de grijă a trebuinţei obşteşti ale celor adunaţi atunci”

Sf. Grigorie Teologul despre episcopii din timpul său…

1330536059_gregory2În mod clar istoria Bisericii nu a avut niciodată „secole de aur” şi nici „perioade de glorie”. Tot timpul au fost şi ierarhi vrednici, dar şi foarte mulţi episcopi sau patriarhi pe care nu-i puteai numi nicidecum „urmaşi ai apostolilor”. La fel era şi cu mirenii şi chiar cu călugării (dacă ne gândim că toate hotărârile sinodale din secolele V-VIII vorbesc de călugări doar de rău). Tocmai de aceea noi ne orientăm doar spre sfinţi, iar „paginile negre”, fără a fi băgate sub preş, rămân uitate tocmai pentru că ele nu fac partea din „memoria Bisericii”, ci din memoria a ceea ce este în afara Bisericii sau chiar împotriva ei. Dar astfel de „pagini negre” cu siguranţă au existat şi vor exista. Recursul la unele dintre ele ne este de folos, chiar dacă aflăm şi lucruri de care nici nu ne închipuiam…

Toate acestea nu trebuie să ne smintească, ci şi mai mult să ne întărească căci, necătând la faptul că Biserica a avut foarte puţini teologi şi ierarhi adevăraţi, ea rezistă până astăzi şi chiar se întăreşte. Dacă viaţa ei ar depinde numai de ierarhi, Biserica demult nu mai exista. Iar faptul că Biserica există până astăzi, indiferent cât de mult o distrug ierarhii ei(!), nu înseamnă că Duhul Sfânt lucrează prin toţi laolaltă, indiferent cum sunt ei, ci că Duhul Sfânt lucrează în Biserică şi le dă şansa tuturor celor din Biserică, indiferent de slujirea lor, să se facă părtaşi harului Său mântuitor. Bineînţeles avem ierarhi şi preoţi buni şi foarte buni, chiar dacă ei sunt unul la zece sau douăzeci. Dar eu zic că rata nu chiar atât de rea…

Bineînțeles, slujirea de episcop (din greacă: „supraveghetor”) este în primul rând una învăţătorească, aşa cum arată foarte clar slujba hirotoniei în episcop. Ai noştri însă sunt cneji, boieri, vlădici/stăpâni, administratori, constructori, agenţi fiscali, uneori slujitori şi asistenţi sociali şi foarte rar învăţători. Luxul veşmintelor şi fastul slujbelor lor sunt într-o vădită contradicţie cu Evanghelia, dar toată lumea tace, fără să se poată sustrage de la contribuţia pentru traiul tot mai aristocratic al episcopilor şi ai suitei lor. Sunt însă şi preoţi care trăiesc foarte greu, dar pe care nimeni nu-i crede, căci lumea de rând îşi închipuie că preoţii ştiu să se împartă între ei… 

Stimaţi ierarhi, opriţi inchiziţia! Temeţi-vă de Domnul!

inquisition

Dedic acest material celor şase preoţi din BOR,
care mi s-au plâns despre aceleaşi lucruri.
Dar ei sunt mult mai mulţi…

După cum remarca Sf. Athanasie din Paros (1721–1813), Sf. Nicodim Aghioritul (1749-1809) şi alți Părinţi trăitori ai teologiei euharistice, mulţi preoţi, care vor încerca să aplice în parohiile sau mănăstirile lor învăţătura Bisericii despre împărtăşirea sistematică cu Sfintele Taine vor fi blamaţi şi persecutaţi.

Din păcate, acest lucru chiar se întâmplă în unele eparhii din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române (mai puţin în diaspora), unde preoţii sunt opriţi de slujbe, băgaţi în consistorii, transferaţi în alte parohii etc., pe simplul motiv că împărtăşesc oamenii în fiecare săptămână – adică, pe motiv că respectă canoanele. Şi întrucât bravii „canonişti” şi „păstrători ai tradiţiei strămoșești” nu pot să formuleze nişte capete de acuzare concrete, bagă totul în categoria „inovaţie în cult”. Şi ce numesc ei „inovaţie în cult”? De exemplu: împărtăşirea mirenilor mai des de 40 de zile (mai ales în afara posturilor), împărtăşirea de 2-3 ori cu aceeaşi spovedanie, citirea cu voce tare a rugăciunilor Liturghiei, unirea Botezului şi Cununiei cu Liturghia şi altele de genul acesta. Normalitatea este numită de ei „inovaţie”, iar anormalitatea este numită „tradiţie strămoşească”. Atâta pot pricepe oamenii respectivi sau, mai degrabă, cei care i-au pus în aceste funcţii… Şi n-are rost să vin acum cu argumente teologice sau istorice, căci cei vizaţi oricum nu le citesc. În ultima vreme ei ştiu doar să numere… 

Monahismul şi preoţia în viaţa Bisericii

Un rol aparte în trăirea Evangheliei şi afirmarea învăţăturii Mântuitorului în viaţa de zi cu zi îl are monahismul, pe care, încă din primele secole creştine, îl întâlnim organizat sub ambele forme: anahoretic şi cenobitic. Aceşti creştini plini de Duhul, aceşti viteji ai Ortodoxiei strălucesc pe firmamentul Bisericii noastre ca nişte luceferi călăuzindu-ne din noaptea păcatului la lumina cea dătătoare de viaţă, atât prin viaţa şi exemplul personal, cât şi prin operele, minunile pe care le fac şi după trecerea de pe acest tărâm ca adevăraţi slujitori ai lui Hristos şi ai oamenilor.

Hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 24 decembrie 2010

Sub preşedinţia Sanctităţii Sale Kiril, patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, în data de 24 decembrie 2010, la reşedinţa patriarhală din Moscova, a avut loc şedinţa ordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ruse.

Sinodul a luat act de evenimentele care s-au întâmplat în ultima perioadă în cuprinsul Patriarhiei Moscovei şi a luat o serie de decizii pregătitoare pentru Marele Sobor Arhieresc care urmează să aibă loc în februarie 2010.

Pe lângă acestea, au avut loc alegeri de noi episcopi şi mutări în alte eparhii, după cum urmează:

  •         Episcopul Daniil de Sahalin şi Kurile a fost ales episcop de Arhanghelsk, iar în locul acestuia a fost ales arhimandritul Tihon, cleric al Eparhiei de Sahalin;
  •         Episcop de Karaganda şi Şahtinsk (Cazahstan) a fost ales protoiereul Alexandr Osokin, care urmează mai întâi să fie călugărit şi abia apoi hirotonit.
  •         Mitropolitul Hrisostom al Letoniei s-a retras din cauza vârstei şi a problemelor de sănătate. În locul său a fost numit arhiepiscopul Inochentie de Corsun (Europa Occidentală), iar credincioşii ruşi din Franţa, Italia şi peninsula Iberică vor fi păstoriţi de episcopul Nestor, până acum vicar al ÎPS Inochentie.
  •         Episcop de Edineţ şi Briceni este ales arhimandritul Nicodim Vulpe, până acum protopop de Orhei în Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei. Hirotonia acestuia ar putea avea loc duminică, 26 decembrie 2010, în Catedrala Patriarhală din Moscova.
  •         Episcopul Petru Musteaţă este reales episcop de Ungheni şi Nisporeni, după ce a mai ocupat această catedră în 2006-2007, iar din 2007 şi până în prezent a purtat titlul „de Hâncu” şi a fost vicar al Mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei.  În această eparhie a fost inclus şi raionul Hânceşti, care până acum era în Eparhia de Cahul şi Comrat, păstorită de PS Anatolie.

 

Sursa: http://www.patriarchia.ru/