Pilda fiului risipitor (Luca 15:11-32) este, în esență, o descoperire a inimii părintești a lui Dumnezeu, mai mult decât o poveste despre căderile și ridicările omului. Deși protagoniștii sunt cei doi fii, adevăratul centru al pildei rămâne Tatăl cel iubitor, Care nu judecă după măsura dreptății omenești, ci după prisosința milei și a iubirii.
Pentru a înțelege mai bine semnificațiile ascunse ale parabolei, trebuie mai întâi să privim acest act prin ochii unui evreu din vremea Mântuitorului. Fiul cel mai tânăr cere să i se împartă averea, deși tatăl său era încă în viață. O astfel de cerere era nu doar lipsită de respect, ci aproape o blasfemie, pentru că echivala cu a-i spune tatălui său: „Pentru mine ești ca și mort!”. În tradiția iudaică, moștenirea se împărțea doar după moartea tatălui, iar fiul cel mai mare primea o parte dublă față de ceilalți (Deuteronom 21:17). Această regulă implică un detaliu important: chiar dacă fiul cel mic și-a luat partea și a plecat, fiul cel mare avea deja mai mult decât el. Și totuși, la final, tocmai acesta va fi cel nemulțumit, incapabil să guste din bucuria întoarcerii fratelui său.
