Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Etichetă: interviu

Părintele Macarie Simonopetritul: întrebări şi răspunsuri despre spovedanie

Interviul de acum doi ani cu Sfinţia Voastră despre Spovedanie a stârnit mare interes cititorilor. El a fost preluat de mai multe pagini de internet şi chiar de unele reviste bisericeşti oficiale. Unele idei pe care le-aţi expus acolo au stârnit diverse comentarii şi întrebări, pe care aş dori să le sistematizez şi să Vi le adresez tot Sfinţiei Voastre, ca să elucidăm până la capăt acest subiect.

Prima întrebare este legată de criteriile după care trebuie să ne alegem duhovnicul şi cum facem când nu avem de unde alege?

Primul criteriu este să caut şi să găsesc un preot cu care să pot comunica, căruia să mă pot deschide, să nu mă ruşinez, să-l înţeleg ce spune şi el să mă înţeleagă pe mine. S-ar putea să nu găsim un astfel de părinte în preajma noastră, şi atunci vom merge să-l căutăm în altă parte. Nu-i o problemă să avem doi duhovnici, dacă suntem sinceri şi bine intenţionaţi. La părintele cu care am cea mai bună comunicare şi cu care mă înţeleg în duh, pot merge de 2-3 ori pe an, ca să discut lucrurile mai profunde, iar la preotul din parohie mă pot spovedi pentru păcatele zilnice, pentru a mă putea împărtăşi mai des. Legătura credincioşilor cu preotul lor nu trebuie să-i complexeze sau să-i apese, ci să le dea uşurare şi libertate duhovnicească. 

Interviu DESPRE IERTARE

hristos-femeia-desfranata1

1.  Părintele Petru, mi-am propus să vorbim astăzi despre iertare. O temă care este simplă doar la prima vedere, pentru că dacă ne adâncim puțin, descoperim lucruri surprinzătoare. Mântuitorul Hristos după ce i-a învățat pe ucenici Rugăciunea Domnească și arhicunoscutele cuvinte: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” adaugă: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Sfânta Evanghelie după Matei, 6, 14-15). De ce a ierta aproapelui nostru este atât de important, încât Dumnezeu ne atenționează, că, dacă nu iertăm oamenilor greșelile lor, nu putem aștepta milă și iertare de la Dumnezeu?

Omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi persoana fiecăruia din noi se împlineşte doar în măsura în care suntem în comuniune cu El şi cu cei creaţi după chipul Lui. Omul poate avea o relaţie personală cu Dumnezeu, dar nu una individuală, neglijându-i pe ceilalţi oameni, pe care Dumnezeu îi iubeşte la fel de mult, şi pentru care Mântuitorul de asemenea şi-a vărsat Sângele Său, chemându-ne pe toţi deopotrivă la El. Mai mult decât atât, Hristos îl consideră pe fiecare om drept un „frate mai mic” al Său (Matei 25:40,45) şi, de multe ori, apare în faţa noastră sub chipul unui sărac, cerşetor, bolnav sau poate învăţător, medic şi, de ce nu, chiar poliţist sau judecător, iar noi suntem chemaţi să-L vedem pe El în fiecare din aceştia. Iată de ce, respectând logica şi firea lucrurilor, Domnul ne cere ca mai întâi noi să iertăm pe aceştia, care au slăbiciuni asemenea nouă, şi abia apoi să cerem iertare de la El (cf. Matei 5:23-24). Aceasta şi pentru a înţelege că greşelile pe care le facem noi înaintea lui Dumnezeu sunt cu mult mai mari decât cele pe care le face aproapele cu noi şi, respectiv, dacă Dumnezeu este în stare să ne ierte nouă mult, de ce noi nu suntem în stare să iertăm puţin aproapelui (cf. Matei 18:21-35), mai ales că, cel puţin o mică parte din greşeala pe care i-o imputăm aproapelui s-ar putea să fie provocată (direct sau indirect) chiar de noi. E altceva că mândria şi aroganţa din noi nu ne permit să observăm şi să ne asumăm partea de vină… Deci, noi am vrea ca Dumnezeu să ne ierte deplin şi necondiţionat, iar noi nu suntem în stare să iertăm până la capăt şi încă mai punem şi condiţii? Nu e logic! Iar Hristos ne cheamă la logică… 

Cotidianul “Adevărul”: interviu la începutul Postului Naşterii Domnului

99617_rugaciunea

Creştinii ortodocşi de stil vechi intră, astăzi, în Postul Naşterii Domnului, care va dura 40 de zile, până pe 6 ianuarie. Despre însemnătatea acestei perioade în viaţa unui credincios şi cum este corect să postim ne vorbeşte ieromonahul Petru Pruteanu, doctor în teologie ortodoxă şi preot misionar în Portugalia.

Părinte, explicaţi-ne de ce este important să ţinem post şi cum ar trebui să-l respecte corect un bun creştin.

Postul înseamnă o redeplasare a accentelor şi stabilirea unei noi ordini a priorităţilor în viaţa noastră, cel puţin pentru perioade scurte de timp. Omul modern are tendinţa permanentă de a se preocupa de trup şi a uita de suflet, iar postul înseamnă diminuarea preocupărilor faţă de trup şi o mai intensă preocupare pentru cele ale sufletului. Unii percep postul doar ca pe un regim alimentar mai special, iar alţii îl consideră un fel de dietă. Biblia şi Biserica nu aprobă această abordare. Regimul alimentar este foarte important şi are, inclusiv, beneficii medicale şi curative, dar acesta nu este un scop în sine. A posti înseamnă a te înfrâna nu doar de la bucate, ci şi de la fapte urâte, de la vorbă multă, de la orice tip de distracţie şi plăcere, dând o mai mare importanţă rugăciunii, citirii Sfintei Scripturi, milosteniei şi altor fapte bune. Fără acestea din urmă, postul este lipsit de valoare şi eficienţă.

Ce spune Sfânta Scriptură despre post? Este obligatoriu? 

Întâlniri de suflet la Chişinău: conferinţă şi lansare de carte

IMG_0053

În data de 10 aprilie 2013, la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universităţii de Stat din Moldova a avut loc conferinţa: „Sfintele Taine în viaţa creştinului”. În locul unor teorii savante am preferat un discurs simplu şi practic, în care am încercat să ating problemele care apar în viaţa sacramentală a fiecărei comunităţi ortodoxe. 

Interviu despre “postul cel adevărat”

post

 De fiecare dată când începe o perioadă de post, Biserica ne aminteşte că postul corect nu înseamnă o simplă abţinere de la anumite bucate, ci şi abţinerea de la anumite patimi şi obiceiuri urâte. Sectarii chiar ne critică pentru abstinenţa de la bucate, spunând că Biblia învaţă cu totul altceva despre post. Ce ne spuneţi sfinţia voastră despre acest lucru?

Întrebările sunt foarte complexe şi voi încerca să răspund la ele pe rând.

De la bun început vreau să subliniez că posturile n-ar trebui să fie nişte perioade cu totul speciale în viaţa noastră, ci doar o intensificare a luptei fiecăruia cu păcatul şi patimile din el. După căderea în păcat a protopărinţilor, omul este chemat la o continuă postire şi înfrânare, la trezvie şi contemplaţie, numai că această lucrare duhovnicească este realizată cu o intensitate diferită în perioadele anului bisericesc, dar care nu trebuie să înceteze niciodată. 

Dialog despre rugăciune

mama-copii-rugaciune

Vlad Dumitru Plăcintă de la Asociaţia românească „Salvează o inimă” ne-a solicitat un interviu despre rugăciune, pe care-l redăm mai jos. Să dea Domnul ca aceste cuvinte să fie un pas înainte spre mai multă rugăciune.  

–  Preacuvioase Părinte, mulțumindu-vă anticipat pentru interviul acordat, vom purcede la drum, remarcând faptul că în contextul în care omul contemporan îşi petrece cea mai mare parte a timpului muncind și dormind, puținul timp rămas fiind dedicat unor activități relaxante, ne întrebăm cât de mult timp ar trebui să acordăm rugăciunii, cum ar trebui să ne rugăm și mai ales cum poate să arate un program de rugăciune al creștinului contemporan?

În primul rând, eu nu sunt de acord cu pretextul multora că nu au timp pentru Biserică sau pentru rugăciune. Timpul nu stă pe marginea drumului, ci reprezintă programul pe care fiecare şi-l face aşa cum doreşte. Deci, nimeni nu poate spune că nu are timp pentru rugăciune, ci trebuie să spună că nu-şi face timp pentru aceasta. Printre multele activităţi şi întâlniri pe care şi le programează, rugăciunea şi întâlnirea cu Dumnezeu tot mai puţin se regăsesc în programul zilnic sau săptămânal al omului post-modern. Atunci când omul are o problemă, imediat îşi face timp pentru rugăciune şi Biserică, dar când problemele parcă lipsesc, omul nu-şi mai face timp pentru Dumnezeu, comportându-se cu El, ca şi cum un copil şi-ar saluta părinţii doar atunci când are nevoie să primească bani de la ei. 

Mitropolitul Nicolae al Misogheii în dialog cu tinerii

Inovând pentru încă o dată, Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Mesoghea şi Lavreotiki, kyr Nikolaos, în loc de scrisoarea-enciclică, pe care mitropoliţii obişnuiesc s-o trimită elevilor cu ocazia începutului de an şcolar, le-a trimis un mesaj electronic, însoţit de un interviu pe care l-a acordat unor elevi de liceu în urmă cu câteva luni.
        Mitropolitul Nikolaos, printre altele, a spus în scrisoarea-ataşată: „De ani de zile predomină obiceiul ca la începutul anului şcolar, împreună cu săvârşirea sfeştaniei, Mitropolitul să trimită copiilor urările sale printr-o scrisoare pastorală [enciclică]. Deoarece aşa ceva mi se pare puţin standardizat [formal] şi de obicei nu ajunge la elevi, m-am gândit ca anul acesta, împreună cu sincerele mele urări  pentru noul an adresate vouă tuturor, în loc de alt mesaj sau enciclică, să vă trimit în format electronic un interviu pe care l-am dat acum câteva luni unor colegi de-ai voştri în speranţa că ar putea să vă spună  şi vouă ceva”. 
        „E de prisos să vă spun că ar fi o mare bucurie pentru mine, dacă acest interviu ar constitui un motiv şi pentru un alt dialog cu voi – asemănător, chiar electronic”, adaugă Mitropolitul de Mesoghea. 

Interviu: Despre “taxele” bisericeşti şi comportamentul preoţilor

Ziaristul Nicolae Cuşchevici de la „Ziarul de Gardă” din Chişinău, fiind interesat de mai multe probleme legate de organizarea vieţii bisericeşti din Moldova, mi-a adresat mai multe întrebări, din care a rezultat acest interviu pe care-l publicăm mai jos:

Nicolae Cuşchevici: Care este rolul unui preot în societate? Doar acela de a oficia slujbe? Totul se începe odată ce preotul intră în curtea bisericii și se termină după ce iese? În perioada de la începutul secolului trecut, în special în comunităţile mai mici, existau, de obicei, trei lideri de opinie, ca sa le spun aşa – primarul,  învăţătorul şi preotul. Din ceea ce am observat personal, din acel preot – lider de opinie a rămas foarte puţin (deşi nu neg că astfel de preoţi mai sunt).

Ierom. Petru Pruteanu: Rolul preotului în societate depinde şi de el însuşi, dar mai ales de societate. Dacă societatea e mai aproape de Biserică, rolul preotului e mai mare, aşa cum a fost şi în perioada de care aţi amintit, iar dacă societatea este mai secularizată, rolul preotului este redus până la excludere totală. În prezent, mai ales după 50 de ani de dictatură atee, când chiar primarii şi învăţătorii erau însărcinaţi cu „misiunea” de a spune că „preoţii sunt duşmanii poporului” iar „religia este opium pentru popor”, s-a creat imaginea preotului care nu se implică, ci aşteaptă să fie invitat de a se implica într-o problemă sau alta. Dacă preotul refuză să se implice chiar şi atunci când este solicitat, înseamnă că preotul nu-şi face datoria sau este nepregătit pentru a face faţă provocărilor timpului. Dar dacă în mod intenţionat preotul este ţinut departe de problemele comunităţii, iar autorităţile laice nu vor să colaboreze cu preotul, acesta din urmă nu se poate impune, întrucât nici cadrul legal nu-i permite. Din perioada interbelică şi până acum mentalitatea şi relaţia dintre Biserică şi Stat s-a schimbat extrem de mult, încât este ireal să pretindem la modelul de altă dată… 

Despre Crăciunul pe stil nou în Republica Moldova

Întrebare din partea ASCOR Chişinău: Părinte, mulţi creştini din Republica Moldova întrerup postul din cauza Revelionului spunând că ei sărbătoresc Crăciunul pe nou. Ce ne puteţi spune despre aceasta?

      Răspuns:    Este o întrebare pe care aşa zişii creştini dornici de masa de Crăciun şi-o pun doar în toiul sărbătorilor de iarnă. Observăm deci că atât politicienii, cât şi aşa-zişii oameni de cultură şi de ştiinţă, dintr-o dată, aproape de Crăciun, îşi aduc aminte că au ceva cu Biserica şi cu sărbătorile ei şi pun tot mai des problema sărbătoririi Naşterii Domnului odată cu toată Europa şi cu toată lumea. Este de-a dreptul îngrijorătoare această concepţie pentru că aceşti oameni nu merg la Biserică nici măcar de Crăciunul pe nou, deşi există câteva Biserici în Moldova care slujesc pe nou, ca să vă daţi seama cât de apropiaţi sunt ei de Biserică şi cât de serios intenţionaţi sunt ei în acest demers atunci când vorbesc de un Crăciun odată cu toată Europa. Pe mine, ca preot ortodox, nu mă interesează absolut deloc cum sărbătoreşte Europa, pentru că ceea ce sărbătoreşte Europa nu are nimic cu Naşterea Domnului. Acest lucru îl puteţi vedea şi dumneavoastră uitându-vă mai atent cu un ochi critic la TV, neînghiţând toate gogomăniile, reclamele şi prostiile care vi se dau. Uitaţi-vă unde este Hristos în Crăciunul lor? Este Santa Klaus, Coca Cola, tot felul de reduceri de preţuri, vacanţe de Crăciun, numai despre Hristos nu se vorbeşte. Chiar şi acele colinde pe care le pun în ultima vreme la TV şi Radio, tot mai puţin amintesc de Hristos; este Crăciun, sunt clopoţei, cadouri ş.a. Nimic religios în toate acestea. Deci, o astfel de sărbătoare europeană pe noi nu ne interesează, şi ceea ce sărbătoresc astăzi europenii este total desacralizat şi nu mai are nimic tainic din sărbătoarea religioasă a noastră, care presupune post înainte de aceasta, spovedanie, împărtăşanie etc. Deci, din acest punct de vedere, practic între Crăciunul european şi Naşterea Domnului ortodoxă nu este absolut nici o legătură.