Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Etichetă: asceză

Interviu: TINERII ŞI VIAŢA MONAHALĂ

Întrebare: Cum apreciați vocația monahală a tinerilor de astăzi? De ce tinerii nu mai merg la mănăstire ca în anii ΄90 (ai secolului trecut)?

Răspuns: Din fericire, încă mai sunt tineri care vor să-şi afierosească viaţa lui Dumnezeu, iar împuținarea aparentă a celor care aleg viaţa monahală are atât cauze duhovniceşti, cât şi sociale. În anii ΄90 şi începutul anilor 2000 mergeau la mănăstire cei născuţi în anii ΄70-80. Pe atunci natalitatea în ţările ortodoxe era destul de mare şi, respectiv, mai mulţi mergeau pe calea monahismului. Statul construia noi şcoli, pentru că nu mai încăpeau copiii în clase, iar Biserica a redeschis mănăstirile vechi şi a deschis altele noi, pentru că realmente exista o cerere în acest sens. Fenomenul era marcat şi de alte două condiții foarte importante. După câteva decenii de comunism şi prigoană religioasă, oamenii erau însetaţi de credinţă, iar rugăciunea şi suferinţa martirilor comunismului au adus rod în tinerii din acea generaţie. Pe de altă parte, mintea acelor tineri nu era furată de tehnologiile informaţionale de astăzi şi, prin urmare, ruperea lor de lume era mult mai uşoară şi mai categorică.

În prezent situaţia s-a schimbat considerabil: natalitatea în ţările ortodoxe a scăzut considerabil („ortodocşii” fiind primii în lume la numărul de avorturi, precum şi la consumul de alcool şi tutun); libertatea religioasă a creat mai degrabă o stare de laxism şi indiferenţă, decât o creştere duhovnicească autentică; „duhul lumii” e mult mai pervers şi mai ispititor decât cel de acum 20-30 de ani. În aceste condiţii, nu putem pretinde ca prea mulţi tineri să meargă la mănăstire, din moment ce şi școlile se închid, iar tinerii sunt tot mai dezorientați şi zăpăciți de tot ce-i înconjoară, consumând prin toate cele cinci simţuri doar produse nocive! Monahi buni pot ieşi doar din familii bune, care trăiesc într-o societate sănătoasă, iar nouă tocmai acest lucru ne lipseşte. 

Interviu despre “postul cel adevărat”

post

 De fiecare dată când începe o perioadă de post, Biserica ne aminteşte că postul corect nu înseamnă o simplă abţinere de la anumite bucate, ci şi abţinerea de la anumite patimi şi obiceiuri urâte. Sectarii chiar ne critică pentru abstinenţa de la bucate, spunând că Biblia învaţă cu totul altceva despre post. Ce ne spuneţi sfinţia voastră despre acest lucru?

Întrebările sunt foarte complexe şi voi încerca să răspund la ele pe rând.

De la bun început vreau să subliniez că posturile n-ar trebui să fie nişte perioade cu totul speciale în viaţa noastră, ci doar o intensificare a luptei fiecăruia cu păcatul şi patimile din el. După căderea în păcat a protopărinţilor, omul este chemat la o continuă postire şi înfrânare, la trezvie şi contemplaţie, numai că această lucrare duhovnicească este realizată cu o intensitate diferită în perioadele anului bisericesc, dar care nu trebuie să înceteze niciodată. 

Mărturie despre patriarhul Pavle al Serbiei, un sfânt al zilelor noastre

 

 
Este greu să vorbeşti despre slujirea mea la Patriarhul Pavle fără să sune că mă laud. Cunoaşterea patriarhului era privilegiul oricui, nu numai celor care erau în preajma lui în administraţie. Oricum era un om foarte simplu, oricine putea să-l vadă mergând prin Belgrad sau mergând cu tramvaiul. Cel care mergea cu el devenea indignat: Preafericite, aveţi o maşină! Însă oricând era posibil, el folosea transportul public.