Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Categorie: Liturgică şi Tipic

Studii Liturgice Contemporane – vol. 1

Cu ajutorul lui Dumnezeu, la Editura Doxologia din Iaşi, a apărut volumul “Studii Liturgice Contemporane – vol. 1″. 

Volumul de față nu traduce monografii întregi, dintr-un singur autor, ci adună între coperțile sale 20 de studii și articole din autori diferiți, pe teme diferite (vezi Cuprinsul), care nicidecum nu ar putea fi publicate în cărți separate, dar în același timp sunt extrem de importante pentru studiul liturgic, mai ales că unele dintre ele se găsesc foarte greu sau sunt traduse din limbi mai puțin accesibile (de exemplu, din limba rusă sau limba greacă).

Vineri în Săptămâna Luminată – Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”

De vreo 30 de ani încoace sărbătoarea numită „Izvorul Tămăduirii” s-a răspândit foarte mult în Biserica Ortodoxă Română, fiind luată de multe biserici şi mănăstiri drept al doilea sau al treilea hram. Este lesne de înţeles de ce:

  • Cuvântul „tămăduire” este la mare căutare în rândul „credincioşilor” (de unde şi interesul exagerat pentru Sfântul Maslu);
  • Sărbătoarea cade tot timpul în Săptămâna Luminată şi, prin urmare, la hram se pot mânca de toate.

Dar haideți să vedem cât de justificată este o astfel de abordare, ce sărbătorim şi de ce anume în această zi.

Sinaxarul scris de Nichifor Kallist Xanthopol (sec. XIV), care scrie şi slujba sărbătorii (generalizată abia în sec. XVI, fără să fie menționată în Tipicul Mănăstirii Sf. Sava!), ne spune următoarele: „În Vinerea Săptămânii celei Luminate, prăznuim înnoirea Bisericii Preasfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, care se numeşte „izvor de viață dătător (Ζωοδόχου Πηγή)”. Încă facem pomenirea minunilor celor mari şi mai presus de fire ce s-au făcut întru acea Biserică de Maica lui Dumnezeu”.

La începutul Utreniei acestei zile avem şi următoarea precizare: „Cântăm această slujbă, alcătuită de Nichifor Kallist Xanthopol, întru pomenirea Preasfintei Doamnei Stăpânei de Dumnezeu Născătoare, [numită] „Izvorului celui de viață dătător (Ζωοδόχου Πηγή)”. Deşi n-am aflat această slujbă în tipicuri, s-a pus aici pentru dragostea Născătoarei de Dumnezeu.” 

Mihail K. Qaramah: Întâmpinarea vieții. Nașterea și îmbisericirea pruncului în tradiția liturgică ortodoxă – evoluție și teologie

Salutăm apariţia unoi noi cărţi de liturgică: “Întâmpinarea vieții. Nașterea și îmbisericirea pruncului în tradiția liturgică ortodoxă – evoluție și teologie” (254 pagini), scrisă de prietenul nostru dr. Mihail K. Qaramah.

Cartea a apărut la Editura Reîntregirea din Alba Iulia (2021) şi poate fi achiziţionată de pe saitul editurii.

Iată cuprinsul cărţii şi frumoasa prefaţă semnată de pr. prof. Dumitru Vanca

(NE)LĂMURIRI LITURGICE: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”

Întrebare: Părinte Petru, ce înseamnă cuvintele din slujba Aghesmei Mari: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”? Înseamnă aceasta că toate apele de pe pământ se sfinţesc automat în ziua Bobotezei? Şi când se întâmplă aceasta din moment ce patriarhul Ierusalimului merge să sfinţească apa Iordanului (şi de ce ar sfinți-o?) după calendarul vechi, dar mulţi ortodocşi o sfinţesc şi o consumă după calendarul nou?

Răspuns: În trecut, pe blogul nostru au mai fost postări la acest subiect şi, pentru a întregi înțelegerea problemei, vă rog să citiţi aici şi aici.

Acum însă încerc să răspund strict la întrebarea despre „firea apelor”.

Pomenirile celor adormiți în cadrul Liturghiei Euharistice. Text și context

Recent, în revista “Altarul Reîntregirii” nr. 1/2021, a fost publicat studiul meu: Pomenirile celor adormiți în cadrul Liturghiei Euharistice. Text(e) și context(e).

Studiul numără 50 de pagini (de la 11 la 60) şi face parte din volumul editat de Mihail K. Qaramah și intitulat „În mâinile Tale îmi voi da duhul meu, Doamne…” (Ps. 30, 5): Aspecte istorico-liturgice și pastorale ale slujbelor pentru cei adormiți.

Prezentul număr reunește contribuțiile științifice ale unor specialiști recunoscuți ai disciplinelor Teologiei Practice, în contextul declarării anului 2021 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul”.

ORELE DE SĂVÂRŞIRE A SLUJBELOR DIN SÂMBĂTA MARE ŞI NOAPTEA DE ÎNVIERE

Având în vedere restricțiile impuse în anumite ţări de a săvârşi careva slujbe sau adunări pe timp de noapte (în funcţie de ţară: de la 21h-23h până la 5h-6h dimineaţa), clericii şi credincioşii îşi pun problema cum ar putea săvârşi slujba de Paşti (care tradiţional începe la miezul nopţii) şi cât de îndreptăţită sau acceptabilă ar fi o eventuală deplasare a orelor de oficiere a slujbelor din Sâmbăta Mare şi Noaptea de Înviere.

Pentru a putea răspunde plauzibil şi calificat la această nouă provocare pentru tradiţia liturgică ortodoxă, va trebui să ţinem seama de o serie de izvoare şi studii istorico-liturgice (vezi bibliografia generală menţionată la sfârşit), care ne vor ajuta să înţelegem evoluţia foarte complexă a rânduielii actuale şi, eventualele posibilităţi de a sluji şi altfel, mai ales în măsura în care avem suficiente precedente istorice pentru aceasta.

Nu mi-am propus să scriu o istorie amănunțită a slujbei pascale, chiar dacă o astfel de abordare lipseşte în liturgica românească (dar ar putea fi uşor completată prin traducerea a două-trei lucrări de referinţă la acest subiect), ci doar să vedem, la modul general, cum au evoluat principalele elemente ale slujbei pascale şi în ce zile şi la ce ore se săvârșeau acestea.

În contextul incidentului baptismal de la Suceava

În ultimele zile foarte mulţi mi-au scris ca să-mi ceară părerea cu privire la recentul incident baptismal de la Suceava. Iniţial chiar nu voiam să scriu sau să comentez ceva, pentru că nu am nimic special de spus şi nici nu cred că fiecare chiar trebuie să se dea cu părerea. De ani de zile scriu despre botez şi aproape degeaba… Dar văzând că pozițiile se polarizează şi acest incident particular a devenit prilej de acuzații la adresa Bisericii, am zis să punctez pe scurt câteva idei:

Liturghia euharistică şi legătura ei cu agapele/mesele frățești

Întrebare: Părinte Petru, în parohia noastră există obiceiul ca după Liturghia de duminică să facem şi o agapă frățească, la care participau majoritatea celor prezenți. Acum, din cauza pandemiei, această agapă a fost suspendată pe un termen nedeterminat. Credeţi că este important să găsim un substitut pentru agapă, pentru a urma vechea tradiţie apostolică sau nu e cazul să ne legăm de acest element, considerat de cei mai mulţi, neactual şi lipsit de importanţă?

Răspuns:

1. Într-adevăr, în epoca apostolică Liturghia era legată de o „masă frățească a iubirii”, de unde şi numele de „agapă”. Despre acest lucru am scris pe scurt în cartea mea „Liturghia Ortodoxă: istorie şi actualitate”, Ed. 2013, pp. 25-27. De fapt, agapele nu sunt nici pe departe o invenţie creştină, ci sunt o urmare a meselor frăţeşti ale iudeilor (birkat ha-mazon) care, mai ales în comunităţile de la Qumran, aveau o conotaţie mistică specială. În aceeaşi perioadă erau foarte cunoscut şi răspundit aşa-numitul „symposium-ul” greco-roman (συμπόσιον de la συμπίνειν = a bea împreună), care era un fel de „banchet de club” la care se adunau oamenii cu anumite interese şi, unde, după mâncare, se discuta şi se bea după un anumit protocol. Culmea este că acest symposium greco-roman a influenţat chiar şi mesele iudaice – inclusiv Cina cea de Taină –, unde se practica servirea a patru pahare de vin (amestecate cu apă), dar într-o anumită ordine protocolară şi cu anumite urări care, la păgâni aveau forma unor rugăciuni către zei, iar evreii le-au adaptat la teologia monoteistă iudaică. Cel mai des, anume ultimul pahar avea rolul de libaţiune, lucru care s-a întâmplat şi la Cina cea de Taină, unde abia paharul „de după cină” (I Cor. 11:25) a fost sfinţit şi oferit ca Sânge al lui Hristos.