Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Categorie: Liturgică şi Tipic

“Plinirea potirului (comixtio)” în cazul folosirii mai multor potire la Liturghie

Întrebare: Cum se face „plinirea potirului” atunci când la Liturghie s-a sfinţit un singur potir mare, după care, Sfintele Taine sunt împărţite în mai multe potire pentru a împărtăşi mulțimea de credincioşi?

Răspuns: Practica folosirii mai multor potire pentru împărtăşirea mulţimilor de credincioşi – şi ne referim aici la România, de unde şi vine întrebarea – este o consecinţă directă a îmbunătăţirii situaţiei privind împărtăşirea sistematică a laicilor. Deşi încă mai sunt discuţii privind „termenele” la care s-ar putea cineva împărtăşi, aceste discuţii devin tot mai marginale, iar cei care încă le poartă (iar printre aceștia sunt nu doar preoţi, ci şi ierarhi), se automarginalizează şi nu numai că devin ridicoli, ci sunt şi condamnați de a fi tot mai mult ignoraţi, din moment ce ei înşişi dau dovadă de o ignoranță fără margini, inventând practic o altă credinţă şi o altă „Biserică”!

Mai mult decât atât, problema legată de împărtăşire nu este des vs rar, ci cât de canonic (sau necanonic) şi firesc (sau nefiresc) este să asişti la Liturghie fără a te împărtăşi (bineînţeles, dacă nu există impedimente serioase pentru primirea acesteia!). Însăşi ideea că se poate asista la Liturghie fără a te împărtăşi nu este una ortodoxă şi trebuie privită ca o excepţie pentru anumite persoane, dar nicidecum ca pe o regulă pentru întregul popor.

Iar acum să revenim la întrebare. Aşa cum se poate citi în studiul mitropolitului Ilarion Alfeyev, atunci când este necesar de a împărtăşi mai mulţi credincioşi şi, evident, există şi clerici care pot să dea simultan împărtăşania acestor mulţimi, ar fi mai corect să se pregătească şi să se sfinţească din start mai multe potire. Noul Liturghier de la Vatoped (2020), aducând mărturii liturgice şi canonice incontestabile (parţial aici), a reintrodus mențiunile privind pregătirea şi sfinţirea mai multor potire la aceeaşi Liturghie. În cazul acesta, la frângerea Sfântului Agneţ, părticica IS se împarte (prin rupere cu mâna sau tăiere cu copia) după numărul de potire şi astfel are loc „plinirea potirelor (comixtio)”. Dacă au fost mai multe discuri cu Agneţe, se poate lua părticica IS de la fiecare Agneţ şi să se pună câte o bucată în fiecare potir, dar se poate face comixtio doar cu bucăţi din părticica IS a unui singur Agneţ (de exemplu a celui mai mare), iar celelalte Agneţe – inclusiv părticelele IS şi HR ale fiecăruia – să fie tăiate pentru împărtăşirea credincioșilor!

Despre cârja arhierească şi alte însemne episcopale

Patriarhul Kiril cu cârja Sf. Petru al Kievului
Patriarhul Kiril cu cârja Sf. Petru al Kievului

Întrebare: De ce patriarhul Moscovei poartă o cârjă diferită de toţi ceilalți ierarhi, atât din Biserica Rusă cât şi din toate celelalte Biserici Ortodoxe, unde chiar şi patriarhii poartă cârja cu capetele a doi șerpi? Şi de ce unii ierarhi intră cu cârja şi în altar, iar alții o folosesc doar în afara altarului?

Răspuns: Întrebările sunt foarte bune şi deloc simple. Despre cârjă/toiag, ca însemn al păstoririi şi conducerii unui popor avem mărturii şi în Sfânta Scriptură (Miheia 7:14), uneori chiar cu sens mesianic (Ps. 2:9). Primele mărturii istorice despre purtarea unui toiag sau cârjă specială de către episcopi avem din Galia (sec. V) şi Spania (sec. VII), dar şi din rânduiala hirotoniei episcopilor în Biserica Siro-Orientală, care datează de prin sec. VI-IX. Despre o cârjă pastorală la toţi episcopii aflăm abia de la Theodor Balsamon (sec. XII), cu confirmări ulterioare la Simeon al Tesalonicului (sec. XV) şi alţi autori.

Pentru mai multă claritate, în prezent distingem două atribute arhiereşti diferite:

Studii Liturgice Contemporane – vol. 1

Cu ajutorul lui Dumnezeu, la Editura Doxologia din Iaşi, a apărut volumul “Studii Liturgice Contemporane – vol. 1″. 

Volumul de față nu traduce monografii întregi, dintr-un singur autor, ci adună între coperțile sale 20 de studii și articole din autori diferiți, pe teme diferite (vezi Cuprinsul), care nicidecum nu ar putea fi publicate în cărți separate, dar în același timp sunt extrem de importante pentru studiul liturgic, mai ales că unele dintre ele se găsesc foarte greu sau sunt traduse din limbi mai puțin accesibile (de exemplu, din limba rusă sau limba greacă).

Vineri în Săptămâna Luminată – Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”

De vreo 30 de ani încoace sărbătoarea numită „Izvorul Tămăduirii” s-a răspândit foarte mult în Biserica Ortodoxă Română, fiind luată de multe biserici şi mănăstiri drept al doilea sau al treilea hram. Este lesne de înţeles de ce:

  • Cuvântul „tămăduire” este la mare căutare în rândul „credincioşilor” (de unde şi interesul exagerat pentru Sfântul Maslu);
  • Sărbătoarea cade tot timpul în Săptămâna Luminată şi, prin urmare, la hram se pot mânca de toate.

Dar haideți să vedem cât de justificată este o astfel de abordare, ce sărbătorim şi de ce anume în această zi.

Sinaxarul scris de Nichifor Kallist Xanthopol (sec. XIV), care scrie şi slujba sărbătorii (generalizată abia în sec. XVI, fără să fie menționată în Tipicul Mănăstirii Sf. Sava!), ne spune următoarele: „În Vinerea Săptămânii celei Luminate, prăznuim înnoirea Bisericii Preasfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, care se numeşte „izvor de viață dătător (Ζωοδόχου Πηγή)”. Încă facem pomenirea minunilor celor mari şi mai presus de fire ce s-au făcut întru acea Biserică de Maica lui Dumnezeu”.

La începutul Utreniei acestei zile avem şi următoarea precizare: „Cântăm această slujbă, alcătuită de Nichifor Kallist Xanthopol, întru pomenirea Preasfintei Doamnei Stăpânei de Dumnezeu Născătoare, [numită] „Izvorului celui de viață dătător (Ζωοδόχου Πηγή)”. Deşi n-am aflat această slujbă în tipicuri, s-a pus aici pentru dragostea Născătoarei de Dumnezeu.” 

Mihail K. Qaramah: Întâmpinarea vieții. Nașterea și îmbisericirea pruncului în tradiția liturgică ortodoxă – evoluție și teologie

Salutăm apariţia unoi noi cărţi de liturgică: “Întâmpinarea vieții. Nașterea și îmbisericirea pruncului în tradiția liturgică ortodoxă – evoluție și teologie” (254 pagini), scrisă de prietenul nostru dr. Mihail K. Qaramah.

Cartea a apărut la Editura Reîntregirea din Alba Iulia (2021) şi poate fi achiziţionată de pe saitul editurii.

Iată cuprinsul cărţii şi frumoasa prefaţă semnată de pr. prof. Dumitru Vanca

(NE)LĂMURIRI LITURGICE: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”

Întrebare: Părinte Petru, ce înseamnă cuvintele din slujba Aghesmei Mari: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”? Înseamnă aceasta că toate apele de pe pământ se sfinţesc automat în ziua Bobotezei? Şi când se întâmplă aceasta din moment ce patriarhul Ierusalimului merge să sfinţească apa Iordanului (şi de ce ar sfinți-o?) după calendarul vechi, dar mulţi ortodocşi o sfinţesc şi o consumă după calendarul nou?

Răspuns: În trecut, pe blogul nostru au mai fost postări la acest subiect şi, pentru a întregi înțelegerea problemei, vă rog să citiţi aici şi aici.

Acum însă încerc să răspund strict la întrebarea despre „firea apelor”.

Pomenirile celor adormiți în cadrul Liturghiei Euharistice. Text și context

Recent, în revista “Altarul Reîntregirii” nr. 1/2021, a fost publicat studiul meu: Pomenirile celor adormiți în cadrul Liturghiei Euharistice. Text(e) și context(e).

Studiul numără 50 de pagini (de la 11 la 60) şi face parte din volumul editat de Mihail K. Qaramah și intitulat „În mâinile Tale îmi voi da duhul meu, Doamne…” (Ps. 30, 5): Aspecte istorico-liturgice și pastorale ale slujbelor pentru cei adormiți.

Prezentul număr reunește contribuțiile științifice ale unor specialiști recunoscuți ai disciplinelor Teologiei Practice, în contextul declarării anului 2021 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul”.

ORELE DE SĂVÂRŞIRE A SLUJBELOR DIN SÂMBĂTA MARE ŞI NOAPTEA DE ÎNVIERE

Având în vedere restricțiile impuse în anumite ţări de a săvârşi careva slujbe sau adunări pe timp de noapte (în funcţie de ţară: de la 21h-23h până la 5h-6h dimineaţa), clericii şi credincioşii îşi pun problema cum ar putea săvârşi slujba de Paşti (care tradiţional începe la miezul nopţii) şi cât de îndreptăţită sau acceptabilă ar fi o eventuală deplasare a orelor de oficiere a slujbelor din Sâmbăta Mare şi Noaptea de Înviere.

Pentru a putea răspunde plauzibil şi calificat la această nouă provocare pentru tradiţia liturgică ortodoxă, va trebui să ţinem seama de o serie de izvoare şi studii istorico-liturgice (vezi bibliografia generală menţionată la sfârşit), care ne vor ajuta să înţelegem evoluţia foarte complexă a rânduielii actuale şi, eventualele posibilităţi de a sluji şi altfel, mai ales în măsura în care avem suficiente precedente istorice pentru aceasta.

Nu mi-am propus să scriu o istorie amănunțită a slujbei pascale, chiar dacă o astfel de abordare lipseşte în liturgica românească (dar ar putea fi uşor completată prin traducerea a două-trei lucrări de referinţă la acest subiect), ci doar să vedem, la modul general, cum au evoluat principalele elemente ale slujbei pascale şi în ce zile şi la ce ore se săvârșeau acestea.