Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Etichetă: catehizare

În contextul incidentului baptismal de la Suceava

În ultimele zile foarte mulţi mi-au scris ca să-mi ceară părerea cu privire la recentul incident baptismal de la Suceava. Iniţial chiar nu voiam să scriu sau să comentez ceva, pentru că nu am nimic special de spus şi nici nu cred că fiecare chiar trebuie să se dea cu părerea. De ani de zile scriu despre botez şi aproape degeaba… Dar văzând că pozițiile se polarizează şi acest incident particular a devenit prilej de acuzații la adresa Bisericii, am zis să punctez pe scurt câteva idei:

Dialog liturgic la Mănăstirea Simonos Petras

Stenograma dialogului liturgic dintre părintele Petru Pruteanu (în continuare PP) şi părintele Macarie Simonopetritul (în continuare MS), care a avut loc în luna iulie 2018 la Mănăstirea Simonos Petras din Muntele Athos.  

PP: Ştim că în istoria Bisericii, dar şi acum în unele Biserici Locale, există un tipic mănăstiresc şi altul parohial. O astfel de diferențiere exista şi în Bizanţ, cel puţin până în sec. XIII, unde fiecare mănăstire putea să aibă propriul Tipic, la fel şi parohiile în diferite regiuni sau eparhii. Această practică a dispărut şi s-a reluat parţial în sec. XIX prin tipicurile lui Konstantinos (Patriarhia Constantinopolului) şi Violakis (Biserica Elladei). În scurt timp această variantă nouă de Tipic parohial a fost preluată şi de Biserica Ortodoxă Română şi de alte Biserici, unde, în parohii nu se citesc niciodată Ceasurile, nu se prea pun Catisme şi nici Canoane la Utrenie. Şi în Biserica Rusă s-a dorit o astfel de reformă tipiconală, dar ea nu a reuşit din cauza Revoluţiei din 1917. Astfel, la modul oficial, la ruşi nu pot exista diferenţe între tipicul mănăstiresc şi cel parohial, deşi în practică sunt şi acolo destule diferenţe. De cele mai multe ori, în Biserica Rusă, nu se cântă nici o stihiră la Vecernie sau Utrenie, ci toate se citesc, dar se respectă cu multă acrivie structura generală a Laudelor şi nu se omit nici Ceasurile. În ce măsură este îndreptăţită această diferenţiere şi cum o vedeţi Sfinţia Voastră? 

Pr. Stefanos Alexopoulos: DESPRE CONVERTIRE, CATEHIZARE ŞI BOTEZ

Deja de mai mulţi ani scriu şi vorbesc despre necesitatea catehizării înainte de Botez. Unii clerici şi mireni au înţeles acest lucru şi caută diferite modalităţi pentru a pune în practică această regulă obligatorie a Bisericii. Am auzit însă şi cazuri când, chiar episcopul locului i-a ordonat preotului "să nu o facă pe deşteptul", ci să-i boteze pe toţi laolaltă, fără nici un fel de cateheză, pentru că "noi suntem de neam creştin". No comments…

Mă bucur că pr. prof. Stefanos Alexopoulos (grec din SUA) vine să confirme şi să susţină practica catehizării, prezentându-ne studiul "Primirea convertiţilor în Biserica Ortodoxă: teorie şi practică", publica de noi în traducerea lui Mihai Răducă. 

PREGĂTIREA DE BOTEZ. GHID PRACTIC PENTRU PĂRINŢI ŞI NAŞII DE BOTEZ

1. Botezul nu este un obicei popular sau naţional şi nu se face pentru ca pruncul să poată fi scos din casă, să doarmă mai bine, să nu fie deocheat sau să-i meargă bine în viaţă. Toate acestea sunt superstiții băbeşti şi păgâne! De asemenea, botezul nu trebuie transformat în prilej de „înrudire” dintre părinţii copilului şi prietenii pe care şi-i iau de cumătri, ca mai apoi, toată viaţa, să mănânce şi să bea împreună. Naşii de botez se înrudesc spiritual cu copilul însuşi, nu cu părinții lui.[1]

2. Botezul este o Taină a Bisericii, prin care cel botezat devine membru al Bisericii şi ostaş al lui Hristos. Primind şi împlinind cuvântul lui Dumnezeu şi participând la viaţa Bisericii, creştinul se pregăteşte pentru Împărăţia lui Dumnezeu, a cărei poartă este botezul (cf. Ioan 3:5). Botezul nu oferă garanţii sau prosperitate în lumea aceasta, ci se săvârşeşte doar celor care „aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie” (după cum spune Crezul). Cei care nu sunt interesaţi de a trăi veşnic cu Dumnezeu şi cu sfinţii în Împărăţia Sa, nu au motive şi nici dreptul să se boteze, căci astfel batjocoresc Tainele lui Dumnezeu şi-şi iau mai mare osândă. 

Despre soarta pruncilor care mor fără Botez. O nouă viziune romano-catolică

Iisus-Lasati-copiii-sa-vina-la-MineDe obicei, în mediul ortodox, se consideră că, Conciliul II Vatican (1962-1965; nemaivorbind de primul: 1869-1870) a însemnat o nouă cădere a romano-catolicilor. Dacă ne referim la reformele liturgice şi la reconsiderarea normelor ascetice de viaţă creştină, aprecierea este în mare parte valabilă. Dar în plan dogmatic, Conciliul II Vatican a făcut totuşi o reevaluare pozitivă a multor definiţii dogmatice anterioare, depăşind schemele scolastice elaborare în Evul Mediu şi mai ales în "perioada contra-reformei" (în special la Conciliul Tridentin: 1545-1563). În multe privinţe abordările dogmatice ale Conciliului II Vatican au făcut un pas important spre Ortodoxie, chiar dacă unul incomplet şi pe alocuri indecis.

Una dintre aceste reevaluări se referă la învăţătura Fericitului Augustin despre „păcatul originar” şi, implicit, despre soarta copiilor care mor nebotezaţi. Deşi Conciliul nu s-a ocupat în mod special de acest (al doilea) subiect, dezbaterile pre- şi post-conciliare au permis formularea ulterioară a unei învăţături mai nuanţate pe această, pentru că, în ciuda unei autorităţi personale, nimeni nu era de acord cu poziţia rigidă a lui Augustin că cei morţi nebotezaţi merg în iad (cf. De peccatorum meritis et remissione et de baptizmo parvulorum ad Marcellinum, 1.16.21 şi Contra Julianum pelagianum 5.11.44). Nici teoria unui „limbus infantium” sau cea a „privării de vederea fericirii” nu se încadrau în Tradiţia generală a Bisericii şi nu răspundeau la diversele întrebări care apăreau vizavi de pruncii morţi fără Botez.  

Despre “botezul prin turnare” sau cum e să te scufunzi fără să te uzi

image004 (2)În ultima vreme, clerici şi mireni (mai ales din vestul României, dar nu numai) îmi pun diferite întrebări vizavi de „botezul prin turnare” care se practică în anumite regiuni şi tinde să devină o practică uzuală în mai toate Bisericile Ortodoxe locale. Şi pe internet circulă diferite filmuleţe şi poze smintitoare, în care preoţii săvârşesc un soi de „botez” inadmisibil, fără ca măcar să dezbrace pruncul, nemaivorbind de parodiile în cazul botezului celor maturi. Dar şi mai grav e că „viaţa bate filmul”, iar cazurile de acest gen sunt mult mai multe decât se pot găsi pe internet, iar reacţiile ierarhilor aproape că lipsesc, deşi i-am simţit pe unii preoţi că se tem totuşi ca episcopul să nu-i afle…

Pe de altă parte, un preot mi-a cerut ajutorul în scandalul pe care-l are cu superiorii săi bisericeşti. Aceştia îl acuză pe preot de „protestantism” şi „încălcarea canoanelor şi a tradiţiei”, auzind de intenţia lui de a merge să boteze un adolescent în râul din apropiere. Interesant, unde i-a botezat Apostolul Andrei pe primii daci dacă nu în Dunăre sau în Marea Neagră? Nu cumva, între timp, noţiunea de „Biserică Apostolică” a ajuns o vorbă goală?

Așadar, pornind de la aceste două premise, voi încerca să schiţez câteva idei importante din punct de vedere teologic, istorico-liturgic şi canonic. Bineînţeles, toate acestea pot fi extinse şi concretizate prin trimiteri bibliografice, dar la moment e bine să precizăm următoarele: 

Slujba Botezului. Abordare istorică şi pastorală a textului

botez-vladimir

Deja de mai mult timp sunt preocupat de istoria şi textului slujbei Botezului. M-am gândit chiar să scriu o carte despre Botez care, pe lângă un studiu liturgic serios, să conţină şi un text critic al slujbei, dar şi anumite capitole dogmatice, canonice, catehetice, pastrorale şi misionare. Îmi dau seama că mulţi aşteaptă să citească o astfel de lucrare (şi cred că eu sunt primul care-mi doresc acest lucru), dar, până a o vedea în librării, mai e nevoie de multă muncă şi rugăciune…

De aceea, m-am gândit ca, în paralel cu munca mea, să vă supun atenţiei varianta de text liturgic la care am ajuns până acum. Menţionez din start că unele rugăciuni sau indicaţii tipiconale sunt relativ diferite faţă de „Molitfelnicul oficial”. Iar ca să înţelegeţi ce m-a determinat să fac aceste modificări (fără a mă judeca), vă propun să citiţi şi studiul meu despre istoria slujbei Botezului şi a riturilor adiacente, care ulterior va fi dezvoltat în carte. 

CATEHIZAREA ÎN MOLDOVA (între “noi suntem cu ruşii” şi “ce avem noi cu ruşii?”)

130339.bUn preot din Moldova m-a întrebat dacă ar putea cere binecuvântarea ierarhului său pentru a face cateheză înainte de Botez şi Cununie. Deşi e tânăr (sau poate anume datorită acestui fapt), sfinţia sa a înţeles că acest lucru este important şi necesar!

Pentru unii, întrebarea poate părea naivă sau lipsită de sens, dar în contextul în care aproape nimeni nu face acest lucru, iar preotul care ar face, ar risca să fie „devorat de vecini” şi denunţat la arhiereu, întrebarea devine legitimă. 

Din modesta mea experienţă de catehizare baptismală

filip-eunuc-etiopianDe mai multe ori am fost întrebat despre un plan concret de catehizare baptismală, pe care preoţii (sau cei care îl ajută în lucrarea de catehizare) ar putea să-l aplice în parohiile lor. Unora le-am răspuns în privat, iar altora le-a venit rândul abia acum, în public. Din păcate, răspunsul la întrebarea despre catehezele pentru Cununie va mai întârzia o vreme. Am puţine cununii aici şi încă nu m-am hotărât pentru un anumit model de catehizare, pentru că ceea ce vă propun, nu sunt speculații teoretice, ci experiențe confirmate printr-un anumit feedback din partea ascultătorilor.

Preocuparea unui număr tot mai mare de preoţi şi misionari pentru catehizarea baptismală mă bucură mult, dar lipsa unui ghid de catehizare sau chiar a unor cărţi cu modele de cateheze mă întristează. Personal, mă gândesc de ceva timp la elaborarea unei astfel de cărţi, dar încă nu m-am apucat de ea la modul serios, mai ales că, niciodată nu m-am considerat specialist în catehetică sau misiologie. Am făcut anumite încercări doar pentru că n-am găsit mai nimic la alţii, mai ales în limba română…  

Iarăşi despre pregătirea pentru Botez

orthodox_baptising_guatemal

Sunt conştient de faptul că cele mai multe articole şi studii de-ale mele trezesc discuţii aprinse în rândul clericilor şi al credincioşilor, dar ceea ce scriu nu este de dragul senzaţiei sau al autoafirmării, ci cu scopul sincer de a înviora şi a face cât mai conştientă trăirea noastră în Biserică. Şi, dacă e să judecăm după roade, cred că mai este încă mult de lucru pe acest tărâm, dar ne bucurăm că tot mai mulţi preoţi şi credincioşi conştientizează nevoia unei mai bune pregătiri înainte de Botez şi importanţa unei vieţi bisericeşti mult mai intense după Botez.

Articolul „Când şi cum putem boteza copiii” i-a făcut pe mulţi să înţeleagă sensul şi importanţa pregătirii pentru Botez, dar au fost şi persoane care au înţeles tendenţios unele afirmaţii, învinuindu-mă de exagerări. Contra-argumente serioase nu s-au adus, căci nici nu există, ci, aşa cum ne-am obişnuit deja, continuăm să ne zbatem în prejudecăţi şi false teologii pe care tot noi le-am inventat sau le-am moştenit accidental de la eterodocşi, după care ne apucăm să le justificăm şi să le argumentăm. Mai mult decât atât, atunci când e vorba despre primirea Sfintelor Taine şi o viaţă conştientă în Biserică, ortodocşii refuză să facă trimitere la Sfinţii Părinţi sau, în cel mai bun caz, îi citează selectiv şi le interpretează ideile tendenţios, continuând să promoveze percepţiile magice privind efectul Tainelor Bisericii în viaţa omului. Într-adevăr, domeniul nu-i uşor, dacă ne gândim că Sfinţii Părinţi nu au elaborat o învăţătură sistematică despre Sfintele Taine, iar cei care au sistematizat-o în ultimele patru-cinci secole n-au făcut decât să copieze Catehisme romano-catolice, fără să ia în calcul înţelegerile şi practicile diferite dintre Răsărit şi Apus.