Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Etichetă: Muntele Athos

PSALTIREA – o nouă traducere românească cu comentarii, realizată în Muntele Athos

Anunţăm apariţia unei ediţii inedite a Psaltirii în limba română, care a fost tradusă şi comentată de un grup de monahi din Muntele Athos.

Această ediţie nu este o revizuire a altor traduceri româneşti, ci o traducere absolut nouă, la care s-a lucrat aproape 7 ani, şi care este destinată în primul rând uzului liturgic, dar şi studiului biblic ştiinţific. Limbajul este unul contemporan, fără arhaisme, dar totodată unul tradițional pentru cultul liturgic. 

Stareţul Grigorie de la Dochiariu – IN MEMORIAM

Pe 22 octombrie 2018, la vârsta de 76 de ani, a trecut la veșnicele lăcaşuri unul din marii stareţi ai Sfântului Munte, arhimandritul Grigorie de la Dochiariu.

Gheronda Grigorie a petrecut în mănăstire 65 de ani şi fusese ucenic al marilor sfinţi din Grecia secolului XX, Filotei Zervakos şi Anfilohie Makris, care l-a şi tuns monah.

A fost un om de o smerenie deosebită, un adevărat ascet şi un neîntrecut iubitor de slujbe. Era suficient să-l auzi cum cânta Paraclisul Maicii Domnului „Grabnic-Ascultătoarea”, ca să-ţi dai seama că monahul acesta era o adevărată pară de foc, care se înălţa până la cer. Rostea şi cânta din memorie nu doar rugăciunile Liturghiei sau Paraclisul, ci şi Miezonoptica, nenumărați Psalmi şi, culmea, majoritatea stihirilor din duminici şi sărbători. Nu a stat să le înveţe în mod special, ci pur şi simplu a înţeles că nu poţi fi monah iubitor de Dumnezeu dacă nu iubeşti slujbele Bisericii, care la Dochiariu, se împleteau cu foarte multă muncă fizică şi o mare simplitate în mâncare, haine şi tot ce înseamnă adevăratul monahism.  

Dialog liturgic la Mănăstirea Simonos Petras

Stenograma dialogului liturgic dintre părintele Petru Pruteanu (în continuare PP) şi părintele Macarie Simonopetritul (în continuare MS), care a avut loc în luna iulie 2018 la Mănăstirea Simonos Petras din Muntele Athos.  

PP: Ştim că în istoria Bisericii, dar şi acum în unele Biserici Locale, există un tipic mănăstiresc şi altul parohial. O astfel de diferențiere exista şi în Bizanţ, cel puţin până în sec. XIII, unde fiecare mănăstire putea să aibă propriul Tipic, la fel şi parohiile în diferite regiuni sau eparhii. Această practică a dispărut şi s-a reluat parţial în sec. XIX prin tipicurile lui Konstantinos (Patriarhia Constantinopolului) şi Violakis (Biserica Elladei). În scurt timp această variantă nouă de Tipic parohial a fost preluată şi de Biserica Ortodoxă Română şi de alte Biserici, unde, în parohii nu se citesc niciodată Ceasurile, nu se prea pun Catisme şi nici Canoane la Utrenie. Şi în Biserica Rusă s-a dorit o astfel de reformă tipiconală, dar ea nu a reuşit din cauza Revoluţiei din 1917. Astfel, la modul oficial, la ruşi nu pot exista diferenţe între tipicul mănăstiresc şi cel parohial, deşi în practică sunt şi acolo destule diferenţe. De cele mai multe ori, în Biserica Rusă, nu se cântă nici o stihiră la Vecernie sau Utrenie, ci toate se citesc, dar se respectă cu multă acrivie structura generală a Laudelor şi nu se omit nici Ceasurile. În ce măsură este îndreptăţită această diferenţiere şi cum o vedeţi Sfinţia Voastră? 

Interviu: TINERII ŞI VIAŢA MONAHALĂ

Întrebare: Cum apreciați vocația monahală a tinerilor de astăzi? De ce tinerii nu mai merg la mănăstire ca în anii ΄90 (ai secolului trecut)?

Răspuns: Din fericire, încă mai sunt tineri care vor să-şi afierosească viaţa lui Dumnezeu, iar împuținarea aparentă a celor care aleg viaţa monahală are atât cauze duhovniceşti, cât şi sociale. În anii ΄90 şi începutul anilor 2000 mergeau la mănăstire cei născuţi în anii ΄70-80. Pe atunci natalitatea în ţările ortodoxe era destul de mare şi, respectiv, mai mulţi mergeau pe calea monahismului. Statul construia noi şcoli, pentru că nu mai încăpeau copiii în clase, iar Biserica a redeschis mănăstirile vechi şi a deschis altele noi, pentru că realmente exista o cerere în acest sens. Fenomenul era marcat şi de alte două condiții foarte importante. După câteva decenii de comunism şi prigoană religioasă, oamenii erau însetaţi de credinţă, iar rugăciunea şi suferinţa martirilor comunismului au adus rod în tinerii din acea generaţie. Pe de altă parte, mintea acelor tineri nu era furată de tehnologiile informaţionale de astăzi şi, prin urmare, ruperea lor de lume era mult mai uşoară şi mai categorică.

În prezent situaţia s-a schimbat considerabil: natalitatea în ţările ortodoxe a scăzut considerabil („ortodocşii” fiind primii în lume la numărul de avorturi, precum şi la consumul de alcool şi tutun); libertatea religioasă a creat mai degrabă o stare de laxism şi indiferenţă, decât o creştere duhovnicească autentică; „duhul lumii” e mult mai pervers şi mai ispititor decât cel de acum 20-30 de ani. În aceste condiţii, nu putem pretinde ca prea mulţi tineri să meargă la mănăstire, din moment ce şi școlile se închid, iar tinerii sunt tot mai dezorientați şi zăpăciți de tot ce-i înconjoară, consumând prin toate cele cinci simţuri doar produse nocive! Monahi buni pot ieşi doar din familii bune, care trăiesc într-o societate sănătoasă, iar nouă tocmai acest lucru ne lipseşte. 

Interviu despre muzica psaltică (bizantină)

Ce este muzica bisericească bizantină? Unde şi cum a apărut ea?

Aceasta este muzica care se cânta în toate Bisericile din Răsărit şi abia în perioada modernă a fost numită „bizantină”, pe motiv că s-ar fi dezvoltat în mod special în Constantinopol (vechiul Bizanţ) şi în Muntele Athos. Deci este muzica tradiţională a întregii Biserici Ortodoxe sau, mai pe scurt spus, este muzica ortodoxă şi limbajul cântat al Ortodoxiei.

Odată cu apariţia creştinismului, în special în mediul grecesc din bazinul mediteraneean, muzica populară a vechilor elini a fost adaptată la textul psalmilor şi a cântărilor bisericeşti, transfigurându-se. Spun aceasta, pentru că în limba greacă verbul „a cânta” are două forme: „psalo” – pentru cântarea adresată lui Dumnezeu şi „tragoudao” – pentru interpretarea cântecelor lumeşti. Iată de ce, muzica bisericească bizantină se mai numeşte „muzică psaltică” sau „psaltichie”, adică muzică închinată lui Dumnezeu. 

Sfântul Siluan Athonitul:  Scrieri duhovniceşti (versiune audio)

siluan33

Nr.

Titlu

Timp

1.

Introducere
Personalitatea Sf. Siluan Athonitul


6.31
2. Tânjirea după Dumnezeu
Cuvânt despre rugăciune
71.15
3. Despre smerenie
Despre pace


52.00
4. Despre har
Despre voia lui Dumnezeu şi libertate
Despre pocăinţă
Despre cunoaşterea lui Dumnezeu


94.59
5. Despre iubire
Suntem copii lui Dumnezeu şi asemenea Domnului
Despre Maica Domnului
Despre sfinţi
Despre păstori şi despre duhovnici
Despre duhovnici
100.02
6. Despre monahi
Despre economul mănăstirii
Despre ascultare


37.59
7. Despre războiul duhovnicesc
Marea ştiinţă
Despre gânduri şi înşelare
Plângerea lui Adam


78.39

Rasoforii în Biserica Ortodoxă Rusă. Observaţii personale despre treptele monahale

18922

În perioada 2-3 februarie 2015, în sala de şedinţe a Catedralei „Hristos Mântuitorul” din Moscova a avut loc Adunarea Consultativă a arhiereilor Bisericii Ortodoxe Ruse, care a adunat 259 de ierarhi din tot cuprinsul Patriarhiei Moscovei.

În cadrul discuţiilor s-a dezbătut şi subiectul unui nou Regulament al mănăstirilor, care deja de doi ani este supus dezbaterilor la diferite nivele (sinodal, eparhial, mănăstiresc şi public/pe internet).

Unul din punctele delicate pentru care au fost consultaţi ierarhii a fost statutul rasoforului (adică a purtătorului de rasă monahală). Dând o apreciere rangului de rasofor (la punctul 8 al comunicatului final), comisia abilitată va putea finaliza lucrarea de redactare a Regulamentului mănăstirilor, care va fi aprobat de Marele Sobor Arhieresc ce va avea loc, cel mai probabil, în februarie 2016.

Iată ce s-a hotărât la acest subiect: 

Mănăstirea Simonos Petras – locul unde te simţi mai aproape de cer

Mănăstirea Simonos Petras sau Simonόpetra (în greceşte: Σίμωνος Πέτρας sau Σιμωνόπετρα = Simon al Pietrei, nu Simon Petru) este una din cele douăzeci de mănăstiri din Muntele Athos. Este închinată Naşterii Domnului şi ocupă locul al treisprezecelea în ordinea ierarhică a mănăstirilor athonite. Mănăstirea Simonopetra este situată pe latura de sud-vest a peninsulei Athos, pe vârful unei stânci la 230 metri deasupra mării.