Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Etichetă: imnografie

CANONUL SF. ANDREI CRITEANUL. Text corectat + trimiteri biblice (update)

philokalia-monkCanonul de pocăinţă al Sfântului Andrei, episcopul Cretei (de unde şi supranumele Cretanul sau Criteanul), care a trăit în sec. VII-VIII, a început să se cânte mai întâi la Utrenia din Joia Săptămânii a V-a a Postului Mare, secundat de citirea vieţii Cuvioasei Maria Egipteanca. Mai târziu, acest Canon din peste 250 de strofe (de unde şi denumirea de "canonul cel mare") a fost împărţit în patru părţi şi a început a se citi în primele patru zile ale Postului Mare în cadrul Pavecerniţei Mari.

Redăm mai jos textul celor 4 părţi şi textul integral a Canonului, într-o traducere revizuită şi cu trimiteri biblice la evenimentele la care autorul face de multe ori referinţă. Din păcate, variantele oficiale ale textului, aşa cum apare el în Triod, conţin foarte multe inexactităţi, inclusiv de ordin dogmatic. De aceea, o revizuire a textului se impunea de multă vreme.

Teologia postului în imnografia Triodului

1.Lestvitca_Ioanna_Lestvichnika._Sinaj_12_v._41.3h29.9

Perioada Postului Mare (Patruzecimea) este caracterizată de o imnografie foarte profundă, care se conţine în Triod. Unii reduc această imnografie la Canonul de pocăinţă al Sf. Andrei Cretanul (Criteanul) şi la rugăciunea Sf. Efrem Sirianul (Sirul), dar nu mai puţin profunde şi frumoase sunt stihirile zilnice, care se cântă în aceste zile, majoritatea fiind scrise de Sf. Teodor Studitul. Am ales câteva dintre ele, pe care le-am considerat mai relevante pentru înțelegerea scopului şi a felului în care noi trebuie să parcurgem urcuşul spre înviere prin post, nevoinţă ascetică, rugăciune şi contemplaţie. 

Interviu despre muzica psaltică (bizantină)

Ce este muzica bisericească bizantină? Unde şi cum a apărut ea?

Aceasta este muzica care se cânta în toate Bisericile din Răsărit şi abia în perioada modernă a fost numită „bizantină”, pe motiv că s-ar fi dezvoltat în mod special în Constantinopol (vechiul Bizanţ) şi în Muntele Athos. Deci este muzica tradiţională a întregii Biserici Ortodoxe sau, mai pe scurt spus, este muzica ortodoxă şi limbajul cântat al Ortodoxiei.

Odată cu apariţia creştinismului, în special în mediul grecesc din bazinul mediteraneean, muzica populară a vechilor elini a fost adaptată la textul psalmilor şi a cântărilor bisericeşti, transfigurându-se. Spun aceasta, pentru că în limba greacă verbul „a cânta” are două forme: „psalo” – pentru cântarea adresată lui Dumnezeu şi „tragoudao” – pentru interpretarea cântecelor lumeşti. Iată de ce, muzica bisericească bizantină se mai numeşte „muzică psaltică” sau „psaltichie”, adică muzică închinată lui Dumnezeu. 

Monahul Filotheu Bălan: Sfîntul Efrem Syrul – „alăuta Duhului Sfînt”

Descriere

Deşi puţine lucruri se ştiu despre viaţa Sfîntului Efrem Syrul (pomenit de Biserică la 28 Ianuarie), biografiile sale nefiind încă adunate întru una singură spre folosul creştinilor, ceea ce ştim sigur este că moştenirea sa este deopotrivă cu cea a Sfinţilor Trei Ierarhi, cărora li s-a dat, pînă la sfîrşitul veacurilor, cîte un dar de nepreţuit. Astfel, Sfîntului Vasilie cel Mare i s-a dat să pună rînduială în tot ce ţine de buna-credinţă şi buna-cuviinţă a vieţii creştine, precum şi slujba sa zice. Sfîntului Grigorie Teologul, episcopul Nazianzului, i s-a dat să aştearnă toate dogmele şi temeiurile învăţăturilor Bisericii, de care au ţinut toate Sfintele Sinoade Ecumenice (începînd cu Sinodul al doilea) şi se va ţine pînă la sfîrşitul veacurilor. Sfîntului Ioann Gură de Aur i s-a dat darul tîlcuirii Sfintelor Scripturi într-o asemenea măsură încît, au spus – poate cu ceva emfază – unii Părinţi, dacă nu se năştea el, ar fi trebuit să mai vină Mîntuitorul Hristos încă o dată să explice Scriptura. Contemporanului acestor Sfinţi, Sfîntului Efrem Syrul i s-a dăruit de la Duhul Sfînt, spre folosul întregii Biserici, darul compoziţiilor muzicale. 

Rugăciunea Sf. Efrem Sirul cu mici comentarii

efrem-sirin-2

Rugăciunea Sfântul Efrem Sirul / Sirianul[1]

 

 Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei[2], al grijii de multe[3], al iubirii de stăpânire şi al vorbirii în deşert nu-l da mie! (o metanie[4])

 Iar duhul curăţiei[5], al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale[6]! (o metanie)

 Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu; că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin. (o metanie)[7]  

Imnografia ortodoxă. Prezentare istorico-liturgică generală

În priveşte conţinutul rugăciunilor creştine, cunoaştem rugăciuni exclusiv biblice (Psalmii, Prochimenele, Paremiile, Apostolul, Evanghelia, Imnul Maicii Domnului, „Acum slobozeşte…” etc.), dar cele mai multe sunt rugăciuni combinate în care, pe lângă un citat sau o idee biblică, Biserica a compus textul ei propriu, în vederea explicării, concretizării şi aprofundării pasajului biblic respectiv. Astfel avem rugăciunea Ceasului I: Hristoase, Lumina cea adevărată…, care preia ideea de la Ioan 1:9, sau „Rugăciunea de după Amvon”, care preia pasajul de la Iacov 1:17, ş.a. Prin urmare, rugăciunea creştină este profund ancorată în Biblie, mai ales că cele 7 Laude bisericeşti sunt constituite în specia din Psalmi.

Rugăciunea a fost definită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii ca „vorbire adresată lui Dumnezeu”, „convorbire cu Dumnezeu” şi „înălţarea minţii către Dumnezeu”. Ea este, prin urmare, actul esenţial al vieţii religioase prin care credinciosul intră în legătură cu Dumnezeu.