Highslide for Wordpress Plugin

“Plinirea potirului (comixtio)” în cazul folosirii mai multor potire la Liturghie

Întrebare: Cum se face „plinirea potirului” atunci când la Liturghie s-a sfinţit un singur potir mare, după care, Sfintele Taine sunt împărţite în mai multe potire pentru a împărtăşi mulțimea de credincioşi?

Răspuns: Practica folosirii mai multor potire pentru împărtăşirea mulţimilor de credincioşi – şi ne referim aici la România, de unde şi vine întrebarea – este o consecinţă directă a îmbunătăţirii situaţiei privind împărtăşirea sistematică a laicilor. Deşi încă mai sunt discuţii privind „termenele” la care s-ar putea cineva împărtăşi, aceste discuţii devin tot mai marginale, iar cei care încă le poartă (iar printre aceștia sunt nu doar preoţi, ci şi ierarhi), se automarginalizează şi nu numai că devin ridicoli, ci sunt şi condamnați de a fi tot mai mult ignoraţi, din moment ce ei înşişi dau dovadă de o ignoranță fără margini, inventând practic o altă credinţă şi o altă „Biserică”!

Mai mult decât atât, problema legată de împărtăşire nu este des vs rar, ci cât de canonic (sau necanonic) şi firesc (sau nefiresc) este să asişti la Liturghie fără a te împărtăşi (bineînţeles, dacă nu există impedimente serioase pentru primirea acesteia!). Însăşi ideea că se poate asista la Liturghie fără a te împărtăşi nu este una ortodoxă şi trebuie privită ca o excepţie pentru anumite persoane, dar nicidecum ca pe o regulă pentru întregul popor.

Iar acum să revenim la întrebare. Aşa cum se poate citi în studiul mitropolitului Ilarion Alfeyev, atunci când este necesar de a împărtăşi mai mulţi credincioşi şi, evident, există şi clerici care pot să dea simultan împărtăşania acestor mulţimi, ar fi mai corect să se pregătească şi să se sfinţească din start mai multe potire. Noul Liturghier de la Vatoped (2020), aducând mărturii liturgice şi canonice incontestabile (parţial aici), a reintrodus mențiunile privind pregătirea şi sfinţirea mai multor potire la aceeaşi Liturghie. În cazul acesta, la frângerea Sfântului Agneţ, părticica IS se împarte (prin rupere cu mâna sau tăiere cu copia) după numărul de potire şi astfel are loc „plinirea potirelor (comixtio)”. Dacă au fost mai multe discuri cu Agneţe, se poate lua părticica IS de la fiecare Agneţ şi să se pună câte o bucată în fiecare potir, dar se poate face comixtio doar cu bucăţi din părticica IS a unui singur Agneţ (de exemplu a celui mai mare), iar celelalte Agneţe – inclusiv părticelele IS şi HR ale fiecăruia – să fie tăiate pentru împărtăşirea credincioșilor!

Citește mai mult

Câteva reflecţii asupra cultului ortodox. Invitaţie la dialog

 O scurtă introducere

Nu vom greși dacă vom spune că liturghia şi cultul ortodox în general reprezintă un relicvariu al tradiţiei doxologice şi al conştiinţei dogmatice a Bisericii. În acelaşi timp, nu trebuie să uităm că fiecare relicvă în parte – fie textuală sau artistică – reprezintă, de fapt, forme omenești de exprimare ale doxologiei şi dogmei, marcate de cultura, limbajul şi mentalitatea timpului şi locului în care au apărut şi s-au dezvoltat.

În primele 4-5 secole, fiecare „comunitate euharistică” avea propria Liturghie. Elementele comune prezente la nivel regional sau universal nu erau impuse sau promovate de vreo autoritate eclesiastică sau politică, ci purtau amprenta „autorității divine” şi „apostolice”, fiind o adevărată „închinare în duh şi în adevăr”. Exprimându-ne în termeni moderni: tot ce conta atunci era calitatea produsului, nu eticheta sau ambalajul.

Abia mai târziu, când Biserica (haideţi să recunoaştem!) a intrat sub papucul împăratului greco-roman (numit mai târziu „bizantin”), lucrurile au început să se schimbe substanţial. Sub influenţa unor realităţi şi ambiţii politice, Constantinopolul, care până la Sinodul II Ecumenic nu era decât o episcopie sufragană a Mitropoliei de Herakleia, este, dintr-o dată, egalat în privilegii cu scaunul Romei, dominând pe deplin viaţa Bisericii în Răsărit. Mai ales începând cu epoca lui Iustinian (527-565), apoi pe fonul ocupațiilor arabe ale vechilor Patriarhii Răsăritene (sec. VII), cultul liturgic de la Constantinopol, dezvoltat iniţial din ritul antiohian, a substituit orice formă de cult local, inclusiv în centre apostolice precum Alexandria, Antiohia sau Ierusalim.

Citește mai mult

Americanii mai ortodocşi decât noi…

La 15 februarie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din America (OCA) a emis o dispoziție însoţită de o notă explicativă (traduse de Mihai Răducă de pe saitul oficial al OCA), prin care corectează textul epiclezei în Liturghia Sf. Vasile cel Mare şi rânduiala împărtășirii la Liturghia Darurilor Înaintesfinţite. Precizăm că, renunţarea la troparul Ceasului al III-lea („Doamne, cel ce pe Preasfântul Tău Duh…”), înserat abuziv şi greşit în textul epiclezei, s-a făcut de OCA încă în ediţiile precedente ale Liturghierului. 

Prin urmare, Biserica Ortodoxă din America a avut curajul şi priceperea de a renunţa la inovaţiile liturgice din sec. XV-XVII. Captivi ai acestor inovaţii au mai rămas doar Biserica Ortodoxă Rusă şi cea Română, care în sec. XVII traducea Liturghiile după cărţile slavo-ruse şi a rămas tributară acestora până astăzi.