Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Etichetă: Guvern

Un nou atac la moralitate: cartea “Viaţa sexuală”

carte-viata-sexuala

“Grație liberalizării moravurilor occidentale și accesului liber la metodele contraceptive, majoritatea fetelor pot avea o relație sexuală fără teamă de sarcină și fără a înfrunta eventualele tabuuri legate de virginitate”. Este unul din sfaturile, pe care-l oferă părinților și profesorilor “Enciclopedia Medicală a Familiei. Viața sexuală”, disponibilă astăzi în bibliotecile școlare din Moldova.

Acest fapt a deranjat un grup de reprezentanți ai Consiliului Naţional al Asociaţiilor Ortodoxe din Moldova, care au organizat, astăzi, o conferință de presă.

Capcanele juridice ale “Legii egalităţii de şanse” sau cum liberalismul corupe justiţia


  1. UTILIZAREA SINTAGMEI „ORIENTARE SEXUALĂ”


Legea egalităţii de şanse (noua denumire a Legii antidiscriminare), utilizează într-un mod vicios sintagma „orientare sexuală”. Excluderea acestei sintagme se impune din următoarele motive:


 1.1. Nici un act internaţional în domeniul drepturilor omului, la care Republica Moldova este parte, implicit Declaraţia Universală a drepturilor omului şi Convenţiei europene a drepturilor omului, nu folosesc sintagma „orientare sexuală”.


Articolul 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului (extras):


Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată  fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.


Articolul 2 din Declaraţia Universală a drepturilor omului:


„Fiecare se poate prevala de toate drepturile  şi  de  toate libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie, fără nici o deosebire, în special  de  rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie,  de  opinie politică  sau de orice altă opinie, de origine naţională sau socială, de avere, de naştere sau decurgînd din orice altă situaţie.” 

Guvernul îşi prosteşte cetăţenii. Ultimile modificări la legea buclucaşă nu trebuie acceptate

 

Oleg Efrim, poza de pe mdn.md

După cum ne informează Publika Tv, proiectul Legii Antidiscriminare a fost redenumit în "Legea privind egalitatea de şanse". Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe de lucru convocate la Guvern.

Mai mult, autorităţile au anunţat că proiectul Legii a fost definitivat. Premierul i-a solicitat ministrului Justiţiei să prezinte proiectul de lege în şedinţa Guvernului.

 După cum se poate vedea, sintagma “orientare sexuală” a fost înlocuită cu sintagma “orice alt criteriu similar”. Se pare însă că acest lucru nu înseamnă prea mult, întrucât, prin această nouă sintagmă, autorii îi au în vedere anume pe cei cu “orientare sexuală netradiţională”.  

Guvernul de la Chişinău a devenit o filială a organizaţiilor homosexuale. Parlamentul va rezista?


Paravanul după care se ascundeau promotorii Legii anti-discriminare a fost dat la o parte. Dacă pînă acum Guvernul şi acoliţii săi se ascundeau după deget, afirmînd că legea este necesară pentru toate categoriile de persoane discriminate şi că e impusă de parteneri străini, atunci iată că Planul de acţiuni privind onorarea angajamentului Republicii Moldova faţă de Consiliul Europei, pe care Guvernul vrea să-l impună Parlamentului, scoate în evidenţă scopul real al legii. Pentru a dovedi acest lucru, vom examina punctul 18 din acest Plan, care arată astfel:

Nr

Obiectul angajamentului

Acţiuni planificate pentru realizarea obligaţiunilor

Termenul general de executare

18

Asigurarea respectării depline a drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale

Adoptarea Legii anti-discriminare

 

Ratificarea Protocolului 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului

2011-
sem
. I 2012

Vedem că Planul nu mai vorbeşte de interzicerea discriminării şi egalitatea drepturilor, ci stabileşte, că unicul angajament propus de Guvern în domeniul discriminării este „asigurarea respectării depline a drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale”. După care, acelaşi Plan ne spune că acţiunea planificată pentru realizarea acestui angajament constă în adoptarea Legii anti-discriminare.


Altfel zis, Planul scrie negru pe alb, că adoptarea Legii anti-discriminare este o acţiune necesară pentru a asigura respectarea deplină a drepturilor minorităţilor sexuale. Unde au dispărut alte categorii de persoane discriminate? De ce Guvernul a decis să-şi asume angajamente doar în privinţa minorităţilor sexuale?


Planul scrie că o acţiune suplimentară pentru asigurarea drepturilor minorităţilor sexuale este ratificarea Protocolului 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului (Protocolul 12 se referă la interzicerea discriminării pe orice criterii). Prin includerea acestei acţiuni în Plan, Guvernul indirect impune Parlamentul ca acesta să ratifice Protocolul 12. Aceasta se face pentru ca mai tîrziu, promotorii Legii anti-discriminării să invoce Protocolul 12 şi să afirme că Parlamentul şi alte autorităţi statale sînt obligate să adopte toate aşa zisele măsuri de anti-discriminare (vom clarifica mai jos care sînt ele). 

Juriştii ne atrag atenţia: Filat vrea să ne bage pe toţi la puşcărie

Promotorilor şi susţinătorilor Legii anti-discriminare le place să folosească cuvinte frumoase. Legea anti-discriminare, zic ei, este o lege a toleranţei, a dragostei, a egalităţii. Senin şi frumos, dacă e să credem vorbelor. Adevărul este că măsurile şi activităţile lor sunt pline de răutate şi, în esenţă, urmăresc un singur scop – de a se răzbuna şi penaliza cu cruzime pe cei care au o altă opinie faţă de „valorile” promovate de legea anti-discriminare.

Nu ne referim doar la replicile veninoase şi mitocane din numeroasele articolele şi comentarii publicate de susţinătorii legii; nu ne referim  doar la scenariile dubioase prin care ei doresc să adopte legea (a se vedea acest material); nu ne referim la comportamentul agresiv şi războinic al promotorilor legii (a se vedea orice emisiune radio sau TV la acest subiect). Ne referim la un document oficial, pe care l-am pomenit în unul din materialele noastre anterioare – proiectul Legii de modificare a Codului penal

Şantajul UE şi sinceritatea eurosceptică a lui Marian Lupu

În cadrul unei emisiuni la Publika TV (4 mai 2012), preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a dat dovadă de sinceritate şi realism în ce priveşte "vectorul european al Republicii Moldova". Dumnealui crede că liberalizarea regimului de vize, este un subiect sensibil pentru mai multe ţări din Uniunea Europeană, iar pentru a nu mări lista statelor care beneficiază de acest regim, UE pune condiţii ce nu pot fi realizate

"Există foarte multe ţări în Uniunea Europeană care nu agreează extinderea listei de ţări cu regim fără viză. UE a decis să susţină politic Republica Moldova şi atunci, să vii cu un răspuns public: nu, noi nu începem un asemenea dialog, UE nu a putut să-şi permită. Însă ca precondiţii pentru acest dialog au fost puse nişte chestii artificiale. Vreau să vă zic că logica este următoarea, [iar] acestea sunt informaţiile mele neoficiale. Dacă ţara îndeplineşte condiţiile insurmontabile, vine etapa numărul doi, cu condiţii şi mai insurmontabile", a explicat Marian Lupu cu referire la Legea antidiscriminare.

În acelaşi timp, preşedintele Legislativului a menţionat că Alianţa pentru Integrare Europeană a ajuns la o formulă privind Legea antidiscriminare ce ar putea fi votată în Parlament, fără sintagma „orientare sexuală”. 

Filat ignoră Biserica şi şantajează Parlamentul cu Legea antidiscriminare

După ce reprezentanţii a două partide parlamentare (Partidul Liberal şi Partidul Democrat) au declarat că nu susţin proiectul Legii anti-discriminării, promotorii acestei legi caută diferite modalităţi şi tertipuri pentru a o aproba.

Fără mare gălăgie, cu multă prudenţă şi aproape în şoaptă (deşi se cunoaşte şi chiar a devenit proverbială patima unor reprezentanţi ai Guvernului de a face show-uri şi a atrage atenţia), Guvernul a aprobat în şedinţa sa de ieri (25 aprilie 2012) două documente, care ar putea fi folosite de cei câţiva reprezentanţi ai Guvernului şi acoliţii lor pentru a transpune în viaţă Legea anti-discriminării.

Unul dintre aceste documente se numeşte „Planul de acţiuni privind onorarea angajamentului Republicii Moldova faţă de Consiliul Europei”, al cărui punct 18 repetă acelaşi angajament de a aproba Legea anti-discriminării. Planul de acţiuni este un proiect de hotărâre, care va fi transmis Parlamentului pentru aprobare finală. În legătură cu acest Plan de acţiuni apar câteva gânduri curioase. 

Declaraţie împotriva proiectului de lege privind “prevenirea şi combaterea discriminării”

„Asociaţia pentru salvarea familiei”, constituită din lideri şi membri ai confesiunilor creştine, asociaţiilor obşteşti, grupurilor politice, reprezentanţi ai mediului academic şi cultural, mijloacelor mass-media, ai diferitor asociaţii şi grupuri civice din Republica Moldova, folosindu-se de dreptul constituţional de a participa la procesul decizional bazat pe norme democratice şi transparente, vine cu următoarea declaraţie publică în faţa Parlamentului, Guvernului şi a întregii societăţi civile:

Pedofilia psihologică (re)devine o prioritate a Guvernului moldovean

     Deşi s-a arătat dispus să ajusteze, cu consultarea Bisericii, unele capitole controversate din disciplina numită "Deprinderi de viaţă", Guvernul Filat vrea totuşi reintroducerea acesteia în şcolile din Moldova chiar începând cu acest an de studii (1 septembrie 2010) sau cel târziu anul următor. (Sursa)
 
     Ca şi în 2004, când s-a făcut prima încercare cu această disciplină, misterul legat de această disciplină pare de nedesluşit şi aceasta pentru că:
 
– pe de o parte există opoziţia nu doar a Bisericii, ci chiar a părinţilor, care nu acceptă (dez)informarea şi chiar violarea psihologică a copiilor, prin descrierea acelor perversiuni sexuale, strecurate cu măiestrie printre alte capitole total neinteresante pentru copii. Ştiind acestea, Guvernul nu-şi permite să dea prea multe detalii despre conţinutul disciplinei şi etapele de implimentare ale ei;
 
– pe de altă parte, proiectul legat de această disciplină, manualele şi celelalte materiale (ateniţie mai ales la ghidul pentru profesori), este finanţat cu bani foarte grei din străinătate, cu ajutorul cărora copiii noştri trebuie să devină o dată în plus "material experimental" pentru minţile bolnave de la Bruxelles şi Washington.
 
     Nu doar că dorim, dar avem şi dreptul să ştim mai multe despre toate acestea, dar "regulile democraţiei" nu permit deocamdată (defapt niciodată) informarea obiectivă a societăţii, şi pe măsură ce "vom înainta mai mult spre Europa", aceste "reguli" vor fi tot mai dure şi mai dure. Şi totuşi, sperăm să aflăm la timp ce-i cu această disciplină, pentru a reacţiona pe măsură atacului la care urmează să fie supus viitorul ţării noastre. Reacţia cu siguranţă va veni, dar să ne rugăm lui Dumnezeu ca ea să fie una înţeleaptă şi eficientă.