Highslide for Wordpress Plugin

Statul vrea să “privatizeze” copiii. O lege mai periculoasă decât cea a “anti-descriminării”

justitie-juvenila

Scopul urmărit de noua lege

Joi, 21 martie 2013, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în primă lectură proiectul Legii privind protecţia specială a copiilor în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi. În mediile creştine deja s-a afirmat, că proiectul Legii este un atac în adresa instituţiei familiei și că va institui un mecanism de privatizare a copiilor. 

Citește mai mult

Justiţia moldovenească a îngenunchiat în faţa transsexualilor. Schimbarea sexului în actele de identitate este ilegală

Comuntatea minorităţilor sexuale LGBT din Moldova a publicat recent un comunicat de presă, prin care informează opinia publică, că „Curtea de Apel Chişinău a  emis o hotărâre care permite persoanelor transgen schimbarea actelor de identitate în conformitate cu sexul dorit (femeie sau bărbat)”. 

În continuarea mesajului, LGBT comunică, că „Respectiva decizie e una irevocabilă și reprezintă rezultatul admiterii recursului Centrului de Informaţii “GENDER DOC-M”, care a contestat hotărârea din 9 februarie 2012 a judecătoriei sectorului Buiucani”.

LGBT apreciază hotărârea Curţii de Apel ca fiind o „victorie strategică grandioasă”, menționând că „de azi înainte, Oficiul Stării Civile nu este în drept să refuze oricărei persoane transsexuale modificarea și rectificarea actului de stare civilă și anume a certificatului de naștere cu schimbarea sexului existent în cel dorit”. Bucuria celor de la LGBT se pare că este legată şi de posibilitatea indirectă de a realiza „căsătorii” între homosexuali, dacă unul din membrii cuplului gay va apărea în acte ca „femeie”, fără să fie de fapt. 

În lipsa hotărârii propriu-zise a Curţii de Apel, pe care LGBT a evitat s-o facă publică, este dificil să înţelegem care au fost argumentele şi temeiul legal de a emite o astfel de hotărâre judiciară. Este de presupus, că omisiunea LGBT de a face publică hotărârea Curţii de Apel, dar şi Hotărârea Judecătoriei Buiucani din 9 februarie 2012, este una conştientă şi intenţionată.

O examinare obiectivă  a acestor hotărâri judecătoreşti ar fi scos la iveală lipsa temeiului legal de a permite transsexualilor schimbarea înscrierilor privind sexul în actele de identitate. 

Citește mai mult

Capcanele juridice ale “Legii egalităţii de şanse” sau cum liberalismul corupe justiţia


  1. UTILIZAREA SINTAGMEI „ORIENTARE SEXUALĂ”


Legea egalităţii de şanse (noua denumire a Legii antidiscriminare), utilizează într-un mod vicios sintagma „orientare sexuală”. Excluderea acestei sintagme se impune din următoarele motive:


 1.1. Nici un act internaţional în domeniul drepturilor omului, la care Republica Moldova este parte, implicit Declaraţia Universală a drepturilor omului şi Convenţiei europene a drepturilor omului, nu folosesc sintagma „orientare sexuală”.


Articolul 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului (extras):


Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată  fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.


Articolul 2 din Declaraţia Universală a drepturilor omului:


„Fiecare se poate prevala de toate drepturile  şi  de  toate libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie, fără nici o deosebire, în special  de  rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie,  de  opinie politică  sau de orice altă opinie, de origine naţională sau socială, de avere, de naştere sau decurgînd din orice altă situaţie.” 

Citește mai mult

Juriştii ne atrag atenţia: Filat vrea să ne bage pe toţi la puşcărie

Promotorilor şi susţinătorilor Legii anti-discriminare le place să folosească cuvinte frumoase. Legea anti-discriminare, zic ei, este o lege a toleranţei, a dragostei, a egalităţii. Senin şi frumos, dacă e să credem vorbelor. Adevărul este că măsurile şi activităţile lor sunt pline de răutate şi, în esenţă, urmăresc un singur scop – de a se răzbuna şi penaliza cu cruzime pe cei care au o altă opinie faţă de „valorile” promovate de legea anti-discriminare.

Nu ne referim doar la replicile veninoase şi mitocane din numeroasele articolele şi comentarii publicate de susţinătorii legii; nu ne referim  doar la scenariile dubioase prin care ei doresc să adopte legea (a se vedea acest material); nu ne referim la comportamentul agresiv şi războinic al promotorilor legii (a se vedea orice emisiune radio sau TV la acest subiect). Ne referim la un document oficial, pe care l-am pomenit în unul din materialele noastre anterioare – proiectul Legii de modificare a Codului penal

Citește mai mult

Legea Cultelor între profesionalism, politică, interese şi emoţii

În 2007 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o nouă „Lege a Cultelor şi părţilor lor componente”, care iată, generează tot mai multe discuţii şi chiar proteste.

Astăzi, 25 mai, după întâlnirea dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova cu prim-ministrul Vlad Filat, mitropolitul Vladimir a declarat că Sinodul a cerut Guvernului să demareze procesul de revizuire a Legii Cultelor din 2007, ţinând cont de poziţia Bisericii Ortodoxe şi de practica altor ţări ortodoxe, făcând chiar trimitere la România, care din 2006 are şi ea o nouă Lege a Cultelor avizată de UE.

Şi pentru a nu repeta greşelile anterioare, ar fi bine ca măcar acum să se poarte discuţii largi şi transparente pe marginea acestei Legi, iar Mitropolia să delegheze oameni competenţi şi avizaţi, care să exprime coerent şi profesionist o poziţie realistă vizavi de regimul cultelor în Republica Moldova şi poziţia specială pe care o doreşte şi o merită Biserica Ortodoxă în raport cu celelate confesiuni şi religii înregistrate sau în proces de înregistrare.

Propun chiar aici, pe acest blog, o discuţie pe marginea celor două variante de Lege a Cultelor: cea din Moldova şi cea din România (pentru că nu necesită cunoaşterea altor limbi), ca să luăm tot ce-i mai bun din fiecare. Bineînţeles, ar fi bine să facem cunoştinţă şi cu legile similare ale altor ţări, chiar dacă aceasta ar lua mai mult timp.   

UPDATE – 07.11.2011:

Iată propunerile de modificare a Legii Cultelor propuse de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova. Prevederile sunt şi mai permisive decât erau până acum. Ce facem?

Conform propunerilor de modificare:

1.    Se schimbă denumirea legii;

2.        Noţiunea de "prozelitism abuziv" este diluată şi va înlesni prozelitismul sectar, islamic şi budist;

3.     Fondatori ai unul cult vor putea deveni nu doar cetăţenii Republicii Moldova, ci şi posesorii permiselor de şedere temporară (adică orice străin care este legalizat în Moldova). Această prevedere mi se pare cea mai periculoasă dintre toate;

4.        Studenţii şcolilor teologice sau confesionare nu au aceleaşi drepturi cu restul studenţilor din şcolile de stat sau private;

5.        Unele propuneri sunt chiar bune, pt că mai aeriseşte legea de tot felul de expresii tipice ale primului autor, Vlad Cubreacov.