Highslide for Wordpress Plugin

DESPRE DESENELE ANIMATE. Obligatoriu pentru părinţi!

Multe dintre desenele animate care, la prima vedere, par inocente, ascund un pericol real pentru copii. Acestea îi pot influența să devină agresivi sau chiar să-și deformeze comportamentul sexual. O spun psihologii, care trag un semnal de alarmă și solicită implicarea urgentă a autorităților. De multe ori, părinții nici nu conștientizează un asemenea pericol și cred că desenele animate îi ajută pe copiii lor să se dezvolte. 

Citește mai mult

Dezbatere despre afişele homosexuale în România. Să luăm aminte!

Promotorii homosexualităţii au plasat 50 de afişe cu un "baby gay" în 7 mari oraşe din România chiar în Duminica Floriilor. Despre asta s-a scris destul, dar cel mai mult mi-a plăcut această emisiune care trebuie să ne pună pe toţi pe gânduri. Oare când se va discuta şi la noi despre aceste probleme? Abia după apariţia problemelor sau poate, totuşi, înainte de asta? 

Acum emisiunea este pusă într-un singur video. 

Legea Cultelor între profesionalism, politică, interese şi emoţii

În 2007 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o nouă „Lege a Cultelor şi părţilor lor componente”, care iată, generează tot mai multe discuţii şi chiar proteste.

Astăzi, 25 mai, după întâlnirea dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova cu prim-ministrul Vlad Filat, mitropolitul Vladimir a declarat că Sinodul a cerut Guvernului să demareze procesul de revizuire a Legii Cultelor din 2007, ţinând cont de poziţia Bisericii Ortodoxe şi de practica altor ţări ortodoxe, făcând chiar trimitere la România, care din 2006 are şi ea o nouă Lege a Cultelor avizată de UE.

Şi pentru a nu repeta greşelile anterioare, ar fi bine ca măcar acum să se poarte discuţii largi şi transparente pe marginea acestei Legi, iar Mitropolia să delegheze oameni competenţi şi avizaţi, care să exprime coerent şi profesionist o poziţie realistă vizavi de regimul cultelor în Republica Moldova şi poziţia specială pe care o doreşte şi o merită Biserica Ortodoxă în raport cu celelate confesiuni şi religii înregistrate sau în proces de înregistrare.

Propun chiar aici, pe acest blog, o discuţie pe marginea celor două variante de Lege a Cultelor: cea din Moldova şi cea din România (pentru că nu necesită cunoaşterea altor limbi), ca să luăm tot ce-i mai bun din fiecare. Bineînţeles, ar fi bine să facem cunoştinţă şi cu legile similare ale altor ţări, chiar dacă aceasta ar lua mai mult timp.   

UPDATE – 07.11.2011:

Iată propunerile de modificare a Legii Cultelor propuse de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova. Prevederile sunt şi mai permisive decât erau până acum. Ce facem?

Conform propunerilor de modificare:

1.    Se schimbă denumirea legii;

2.        Noţiunea de "prozelitism abuziv" este diluată şi va înlesni prozelitismul sectar, islamic şi budist;

3.     Fondatori ai unul cult vor putea deveni nu doar cetăţenii Republicii Moldova, ci şi posesorii permiselor de şedere temporară (adică orice străin care este legalizat în Moldova). Această prevedere mi se pare cea mai periculoasă dintre toate;

4.        Studenţii şcolilor teologice sau confesionare nu au aceleaşi drepturi cu restul studenţilor din şcolile de stat sau private;

5.        Unele propuneri sunt chiar bune, pt că mai aeriseşte legea de tot felul de expresii tipice ale primului autor, Vlad Cubreacov. 

Statistică bisericească care nu spune totul, dar totuşi spune ceva

Statistica pe anul 2010 a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei
           
(Mitropolia autonomă care ţine de Patriarhia Moscovei)

Din raportul ÎPS Arhiepiscop Mitrofan, prezentat la Şedinţa Sinodului Ucrainean din 23 decembrie 2010, aflăm careva cifre interesante despre Biserica Ortodoxă din Ucraina. Ce-i drept, datele vizează doar Biserica Canonică, pentru că la ei există şi o „Patriarhie a Kievului”, dar şi o „Mitropolie Autocefală”, care pretinde că ţine de Constantinopol. Aceste două jurisdicţii necanonice sunt recunoscute de statul Ucrainean, dar nu şi de plinătatea Bisericii Ortodoxe.

Deci iată cifrele:

Citește mai mult