Highslide for Wordpress Plugin

Un protest organizat sâmbătă seara şi capcanele în care a căzut pr. Maxim Melinti

În seara aceasta, la orele 18:00, în faţa Catedralei Mitropolitane din Chişinău, este programată o acţiune de protest în susţinerea pr. Maxim Melinti, care a fost oprit de slujire pentru declaraţiile şi acţiunile liberale în raport cu Asociaţia GenderDoc-M.

În legătură cu aceasta vreau să-mi expun câteva idei şi-mi permit să fac acest lucru pentru că nu pot fi învinuit de invidie faţă de pr. Maxim Melinti, dar nici de servilism faţă de mitropolitul Vladimir. Încerc să formulez o poziţie echilibrată, neutră şi duhovnicească. 

Citește mai mult

Biserica Ortodoxă din Moldova la straja moralităţii. O atitudine demult aşteptată

sinod-20iunie

La 20 iunie 2013, în incinta Palatului Mitropolitan a avut loc ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, prezidată de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, cu participarea Arhiereilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei. În cadrul ședinței au fost abordate o serie de chestiuni de actualitate și importanță majoră pentru societatea autohtonă. În această ordine de idei, participanții la Sinod au adoptat o Declarație către conducerea țării și popor, în care își exprimă îngrijorarea față de tendințele de legalizare a unor comportamente amorale și dăunătoare din punct de vedere social și spiritual. 

Citește mai mult

Activistă LGBT: legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex este doar o diversiune. Noi vrem ca familia să nu mai existe

masha gessen

Căsătoriile dintre homosexuali nu urmăresc egalitatea în drepturi, ci distrugerea căsătoriei şi a familiei

Un susţinător al drepturilor homosexualilor ar fi exprimat raţiunile care stau în spatele mult-revendicatei „căsătorii dintre homosexuali”, atunci când, într-o dezbatere publică desfăşurată anul trecut, a menţionat că mişcarea de emancipare a homosexualilor nu urmăreşte atât egalitatea şi înlăturarea discriminării, ci urmăreşte mai degrabă însăşi disoluţia instituţiei familiei. 

Citește mai mult

Familiile sunt invitate la un protest paşnic. Să spunem NU homosexualităţii!

anti-homo

Consider că duminică, 19 mai, când homosexualii şi lesbienele din Moldova (dar cred că mai mulţi din afară!) vor încerca să mărşăluiască pe străzile Chişinăului, orice cuplu normal din ţară trebuie să iasă în stradă şi să protesteze paşnic printr-un marş al (semi-) tăcerii.

Nu-i nevoie de nimic altceva decât să iasă vreo 50.000 de familii (bărbaţi, femei şi copii, ţinându-se toţi de mâini), ca să traverseze bd. Ştefan cel Mare şi să-i salute pe privitori şi pe jurnalişti cu "Hristos a înviat!". Va fi suficient…  

Iar dacă cineva doreşte să ia o poziţie mai radicală, prin care să zădărnicească sau chiar să intimideze adunăturile LGBT, va trebui mare atenţie din partea organizatorilor, pentru că vor exista provocatori care vor încerca să însceneze altercaţii şi acte de violenţă. Creştinii nu au dreptul să lovească sau să scuipe pe cineva! Noi nu-i urâm pe homosexuali, ci doar păcatul lor. Deci noi nu dorim exterminarea cuiva, ci pocăinţa şi revenirea la normalitate a tuturor celor care propagă anormalitatea şi nefirescul. 

Arma noastră cea mai puternică trebuie să fie credinţa şi unitatea. De la politiceni nu mai avem ce aştepta… De aceea, consider că vom învinge nu atât prin zădărnicirea planurilor LGBT, cât mai ales prin a arăta că noi suntem mult mai mulţi şi mult mai uniţi. Să ştie toată lumea că Moldova este o ţară normală cu oameni normali, în care homosexualii şi lesbienii nu reprezintă mai mult de 0,1%! 

Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să ne ajute în toate!

Citește mai mult

Un nou atac la moralitate: cartea “Viaţa sexuală”

carte-viata-sexuala

“Grație liberalizării moravurilor occidentale și accesului liber la metodele contraceptive, majoritatea fetelor pot avea o relație sexuală fără teamă de sarcină și fără a înfrunta eventualele tabuuri legate de virginitate”. Este unul din sfaturile, pe care-l oferă părinților și profesorilor “Enciclopedia Medicală a Familiei. Viața sexuală”, disponibilă astăzi în bibliotecile școlare din Moldova.

Acest fapt a deranjat un grup de reprezentanți ai Consiliului Naţional al Asociaţiilor Ortodoxe din Moldova, care au organizat, astăzi, o conferință de presă.

Citește mai mult

Justiţia moldovenească a îngenunchiat în faţa transsexualilor. Schimbarea sexului în actele de identitate este ilegală

Comuntatea minorităţilor sexuale LGBT din Moldova a publicat recent un comunicat de presă, prin care informează opinia publică, că „Curtea de Apel Chişinău a  emis o hotărâre care permite persoanelor transgen schimbarea actelor de identitate în conformitate cu sexul dorit (femeie sau bărbat)”. 

În continuarea mesajului, LGBT comunică, că „Respectiva decizie e una irevocabilă și reprezintă rezultatul admiterii recursului Centrului de Informaţii “GENDER DOC-M”, care a contestat hotărârea din 9 februarie 2012 a judecătoriei sectorului Buiucani”.

LGBT apreciază hotărârea Curţii de Apel ca fiind o „victorie strategică grandioasă”, menționând că „de azi înainte, Oficiul Stării Civile nu este în drept să refuze oricărei persoane transsexuale modificarea și rectificarea actului de stare civilă și anume a certificatului de naștere cu schimbarea sexului existent în cel dorit”. Bucuria celor de la LGBT se pare că este legată şi de posibilitatea indirectă de a realiza „căsătorii” între homosexuali, dacă unul din membrii cuplului gay va apărea în acte ca „femeie”, fără să fie de fapt. 

În lipsa hotărârii propriu-zise a Curţii de Apel, pe care LGBT a evitat s-o facă publică, este dificil să înţelegem care au fost argumentele şi temeiul legal de a emite o astfel de hotărâre judiciară. Este de presupus, că omisiunea LGBT de a face publică hotărârea Curţii de Apel, dar şi Hotărârea Judecătoriei Buiucani din 9 februarie 2012, este una conştientă şi intenţionată.

O examinare obiectivă  a acestor hotărâri judecătoreşti ar fi scos la iveală lipsa temeiului legal de a permite transsexualilor schimbarea înscrierilor privind sexul în actele de identitate. 

Citește mai mult

Declaraţia Mitropoliei Moldovei referitor la adoptarea Legii cu privire la asigurarea egalităţii

Considerăm că adoptarea de către Parlament a Legii cu privire la asigurarea egalităţii este o acţiune sfidătoare, care contravine normelor morale creştine. Solicitările repetate ale Mitropoliei Moldovei în plinătatea ei (slujitori şi mireni), adresate conducerii ţării de a exclude din proiectul de lege sintagma „orientare sexuală” au fost ignorate. Cererile Mitropoliei adresate instituţiilor abilitate din stat pentru crearea unor comisii mixte privind analizarea şi îmbunătăţirea proiectului de lege au fost trecute cu vederea, iar acţiunile au avut un caracter unilateral şi puternic influenţate de grupuri şi organizaţii din interiorul şi din exteriorul ţării, cărora nu le convine actualele principii după care trăieşte şi se dezvoltă societatea moldovenească. 

Citește mai mult

Capcanele juridice ale “Legii egalităţii de şanse” sau cum liberalismul corupe justiţia


  1. UTILIZAREA SINTAGMEI „ORIENTARE SEXUALĂ”


Legea egalităţii de şanse (noua denumire a Legii antidiscriminare), utilizează într-un mod vicios sintagma „orientare sexuală”. Excluderea acestei sintagme se impune din următoarele motive:


 1.1. Nici un act internaţional în domeniul drepturilor omului, la care Republica Moldova este parte, implicit Declaraţia Universală a drepturilor omului şi Convenţiei europene a drepturilor omului, nu folosesc sintagma „orientare sexuală”.


Articolul 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului (extras):


Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată  fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.


Articolul 2 din Declaraţia Universală a drepturilor omului:


„Fiecare se poate prevala de toate drepturile  şi  de  toate libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie, fără nici o deosebire, în special  de  rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie,  de  opinie politică  sau de orice altă opinie, de origine naţională sau socială, de avere, de naştere sau decurgînd din orice altă situaţie.” 

Citește mai mult

Guvernul îşi prosteşte cetăţenii. Ultimile modificări la legea buclucaşă nu trebuie acceptate

 

Oleg Efrim, poza de pe mdn.md

După cum ne informează Publika Tv, proiectul Legii Antidiscriminare a fost redenumit în "Legea privind egalitatea de şanse". Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe de lucru convocate la Guvern.

Mai mult, autorităţile au anunţat că proiectul Legii a fost definitivat. Premierul i-a solicitat ministrului Justiţiei să prezinte proiectul de lege în şedinţa Guvernului.

 După cum se poate vedea, sintagma “orientare sexuală” a fost înlocuită cu sintagma “orice alt criteriu similar”. Se pare însă că acest lucru nu înseamnă prea mult, întrucât, prin această nouă sintagmă, autorii îi au în vedere anume pe cei cu “orientare sexuală netradiţională”.  

Citește mai mult

B. Obama susţine “căsătoriile” între homosexuali

Preşedintele american s-a declarat în favoarea căsătoriilor între homosexuali. Astfel, Barack Obama devine primul lider de la Casa Albă, care adoptă o asemenea poziţie. Pe de altă parte, probabilul adversar al lui Obama la prezidenţiale, Mitt Romney, a reafirmat opoziţia sa faţă de mariajul între persoanele de acelaşi sex. 

Barack Obama a făcut această declaraţie la mai puţin de şase luni până la alegerile prezidenţiale. Până acum el a adoptat o poziţie foarte ambiguă asupra acestui subiect social, potenţial exploziv.

Mitt Romney, care ar trebui să fie învestit de către partidul său, în august, pentru a-l înfrunta pe Obama pe şase noiembrie, a spus însă că nu susţine mariajul între persoane de acelaşi sex. El şi-a făcut publică poziţia la scurt timp după ce Obama s-a declarat, pentru prima dată, în favoarea mariajelor între homosexuali.

Sursa: Jurnal TV