Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Etichetă: homosexualitate

UE vrea să certe Biserica cu Statul. O face direct, dar şi prin ONG-uri

Uniunea Europeană şi "Coaliţia Nediscriminare" cer Statului moldovean să nu anuleze înregistrarea Ligii Islamice şi să adopte cât mai repede Legea anti-discriminare, pentru a proteja minorităţile religioase şi homosexualii. Acestea sunt condiţii obligatorii pentru continuarea negocierilor cu UE.

Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă din Moldova cere revizuirea Legii Cultelor şi neadoptarea Legii anti-discriminare. 

Cu această ocazie, Publika TV a organizat, sâmbătă 28 mai, o emisiune de dezbateri la care am participat şi eu. V-o propun spre vizionare. 

Ungurii au dat o lecţie de moralitate Europei. Moldova trebuie să înţeleagă că în UE se poate şi altfel

Parlamentul Ungariei a adoptat la 18 aprilie 2011, noua Constituţie a ţarii, chiar dacă aceasta a fost criticată de unele ţări ale UE. Textul protejeaza explicit căsătoria tradiţionala şi copilul începând cu momentul conceperii. Iata un fragment din noua Constituţie:

Noi, membri ai naţiunii maghiare la începutul unui nou mileniu, purtând responsabilitatea pentru toţi maghiarii, declarăm aici că: […]
Suntem mândri că Regele nostru Sf. Ştefan a fondat statul maghiar pe baze solide cu o mie de ani în urmă şi că a făcut ţara noastra parte a Europei Creştine.
Suntem mândri de stramoşii noştri care s-au luptat pentru supravieţuirea, independenţa şi libertatea ţării noastre.
Suntem mândri de magnifica performanţă intelecturală a poporului maghiar.
Suntem mândri că poporul nostru s-a luptat de secole pentru a proteja Europa şi a pentru a-i fi imbogăţit cu talentul şi sârguinţa sa.
Recunoastem rolul creştinismului în păstrarea naţiunii noastre. Apreciem diferitele tradiţii religioase din ţara noastră.
Mărturisim că baza existenţei umane este demnitatea umană. […]

Libertăţi şi responsabilităţi – Articolul II
Demnitatea umana este inviolabila. Oricine are dreptul la viată şi demnitate; viaţa fătului va fi protejată de la concepere.

Partea generala – Articolul M
(1) Ungaria protejeaza instituţia căsătoriei între un bărbat şi o femeie, relaţie matrimonială stabilită voluntar, la fel ca şi binele familiei ca bază pentru supravieţuirea naţiunii.
(2) Ungaria sprijină maternitatea.
(3) Protejarea familiei este reglementată prin lege specială.

Cine sunt cei care dau lecţii de moralitate Bisericii şi ce spun Sfinţii Părinţi despre homosexualitate

După ce, la 30 martie 2011, Guvernul Republicii Moldova a retras din Parlament proiectul de lege „anti-discriminare”, în aceeaşi seară, la PublikaTV, în cadrul emisiunii Fabrika, decizia a fost discutată de mai mulţi invitaţi, dar fără prezenţa vreunui reprezentant al celor care sunt împotriva acestui proiect de lege.

Considerăm că acesta este un motiv de auto-sesizare pentru Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), dar şi un motiv de îngrijorare pentru întreaga societate, care este manipulată într-un mod foarte cinic şi perfid.

Nu am timp şi nici plăcere să analizez toate minciunile şi inepţiile spuse de cei prezenţi la emisiune, deşi argumentele invitaţilor pot fi combătute cu multă uşurinţă şi, ştiind asta, ei au preferat să discute fără oponenţi. Simt nevoia însă să dau o replică (poate mai extinsă) la speculaţiile pseudo-teologice ale „analistului politic” Igor Boţan, care a spus că Sfinţii Părinţi nu au condamnat foarte tranşant homosexualitatea (păcatul sodomiei) şi că, în comparaţie cu celelalte „păcate capitale” ( în total 7) , această problemă este abordată de Sfinţii Părinţi şi mai ales de Mântuitorul Hristos, cu foarte multă toleranţă. În acest context, Igor Boţan, apoi şi ceilalţi, au acuzat pe cei care se opun acestei legi de „făţărnicie” (a se vedea minutele 22-25 din acest video).

Declaraţie împotriva proiectului de lege privind “prevenirea şi combaterea discriminării”

„Asociaţia pentru salvarea familiei”, constituită din lideri şi membri ai confesiunilor creştine, asociaţiilor obşteşti, grupurilor politice, reprezentanţi ai mediului academic şi cultural, mijloacelor mass-media, ai diferitor asociaţii şi grupuri civice din Republica Moldova, folosindu-se de dreptul constituţional de a participa la procesul decizional bazat pe norme democratice şi transparente, vine cu următoarea declaraţie publică în faţa Parlamentului, Guvernului şi a întregii societăţi civile: