Highslide for Wordpress Plugin

(NE)LĂMURIRI LITURGICE: De ce nu putem sluji două liturghii în aceeaşi zi

Acest principiu este, în general, cunoscut şi acceptat de toţi ortodocşii, şi chiar de alte confesiuni creştine care recunosc preoția şi euharistia. Dar care sunt adevăratele motive ale acestei restricţii? Există vreun canon concret care să reglementeze acest lucru? Cum împăcăm acest principiu cu indicaţia tipiconală de a sluji, în aceeaşi zi liturgică, două Liturghii: una în ajun, unită cu Vecernia şi alta dimineaţa?

Până acum n-am găsit un răspuns clar şi concret la aceste întrebări, chiar dacă problema a generat şi mai generează nedumeriri, iar unii au transferat Liturghia unită cu Vecernia din ajun dimineaţa (desigur nu doar din acest motiv!), crezând că în felul acesta scapă de coliziunea celor două Liturghii într-o singură zi liturgică.

I. 

După cum vom vedea, răspunsul implică nu atât probleme de natură liturgică sau canonică, cât mai ales dogmatică şi simbolică. De asemenea, evoluția acestei probleme a coincis cu suprapunerea şi chiar confuzia dintre „postul euharistic” şi „postul ascetic”, precum şi cu dorinţa de a ne împărtăşi chiar şi atunci când Biserica „interzice” săvârşirea Liturghiei euharistice (cf. Canonul 49 Laodiceea şi 52 Trulan), pe motiv că aceasta ar implica o bucurie incompatibilă cu postul. Niciodată nu am înţeles de ce Liturghia în sine ar implica bucurie şi nu, mai degrabă, împărtăşirea euharistică, care este totuşi permisă şi fără o Liturghie completă?! Dar răspunsul la această întrebare rămâne în afara subiectului propus spre abordare… 

Citește mai mult

(NE)LĂMURIRI LITURGICE: Slujirea diaconilor în trecut şi în prezent

Întrebare: Este permis ca diaconii să meargă cu icoana Naşterii Domnului sau să stropească cu Agheasmă casele oamenilor la Bobotează? De exemplu, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi diaconii (având orarul pus cruciş direct peste dulamă), miruiesc pelerinii care vin la moaştele Sfintei Parascheva. Este admisă această practică? Ce învaţă Biserica despre aceasta?

Răspuns: Întrebarea este foarte complexă, şi la ea nu se poate răspunde cu „DA” sau „NU”, chiar dacă un răspuns clar şi categoric ni s-ar părea cât se poate de firesc. Nu putem porni de la prejudecăţi sau de la practica actuală, care este în acelaşi timp „apostolică” şi „nouă”, având în vedere că atributul de „Biserică apostolică” îl înțelegem în sens ortodox, nu protestant! Prin urmare, trebuie să cercetăm evoluţia lucrurilor în istoria destul de întortocheată şi, în acelaşi timp, tainică şi providențial-dinamică, a Bisericii. După cum Hristos, Capul Bisericii este Dumnezeu şi Om, tot aşa şi Biserica, Trupul Lui, este divino-umană. Orice absolutizare sau separare a celor două realități constitutive ale Bisericii înseamnă, de fapt, monofizism sau nestorianism eclesial, echivalent cu monofizismul sau nestorianismul hristologic. Ce ne spune însă Tradiţia Bisericii?

Citește mai mult

Câteva reflecţii asupra cultului ortodox. Invitaţie la dialog

 O scurtă introducere

Nu vom greși dacă vom spune că liturghia şi cultul ortodox în general reprezintă un relicvariu al tradiţiei doxologice şi al conştiinţei dogmatice a Bisericii. În acelaşi timp, nu trebuie să uităm că fiecare relicvă în parte – fie textuală sau artistică – reprezintă, de fapt, forme omenești de exprimare ale doxologiei şi dogmei, marcate de cultura, limbajul şi mentalitatea timpului şi locului în care au apărut şi s-au dezvoltat.

În primele 4-5 secole, fiecare „comunitate euharistică” avea propria Liturghie. Elementele comune prezente la nivel regional sau universal nu erau impuse sau promovate de vreo autoritate eclesiastică sau politică, ci purtau amprenta „autorității divine” şi „apostolice”, fiind o adevărată „închinare în duh şi în adevăr”. Exprimându-ne în termeni moderni: tot ce conta atunci era calitatea produsului, nu eticheta sau ambalajul.

Abia mai târziu, când Biserica (haideţi să recunoaştem!) a intrat sub papucul împăratului greco-roman (numit mai târziu „bizantin”), lucrurile au început să se schimbe substanţial. Sub influenţa unor realităţi şi ambiţii politice, Constantinopolul, care până la Sinodul II Ecumenic nu era decât o episcopie sufragană a Mitropoliei de Herakleia, este, dintr-o dată, egalat în privilegii cu scaunul Romei, dominând pe deplin viaţa Bisericii în Răsărit. Mai ales începând cu epoca lui Iustinian (527-565), apoi pe fonul ocupațiilor arabe ale vechilor Patriarhii Răsăritene (sec. VII), cultul liturgic de la Constantinopol, dezvoltat iniţial din ritul antiohian, a substituit orice formă de cult local, inclusiv în centre apostolice precum Alexandria, Antiohia sau Ierusalim.

Citește mai mult

Patriarhia de Constantinopol: DESPRE RECĂSĂTORIREA PREOŢILOR

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a luat decizia istorică de a permite, de acum înainte, a doua căsătorie pentru preoți în caz de văduvie sau în cazul în care îi părăsește soția.

Această decizie nu este valabilă pentru situația în care preoții singuri își părăsesc soțiile și doresc să se căsătorească cu o altă femeie.

De asemenea, se subliniază faptul că fiecare caz va fi analizat în particular de episcopul locului şi trimis spre validare către Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice.

De asemenea, Taina nunții pentru a doua căsătorie a preoților va fi diferită, cuprinzând o simplă rugăciune și va fi oficiată într-un cerc familial foarte restrâns.

În cursul următoarele zile, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va transmite o scrisoare oficială cu detalii și indicații precise.

Citește mai mult

Interviu cu pr. Macarie Simonopetritul despre Spovedanie

parintele_macarie_simonopetritul

Preacuvioase părinte Macarie! Pornind de la Tradiţia Bisericii, pe care o cunoașteți foarte bine şi de la propria experiență, aş vrea să ne împărtășiți câteva gânduri despre unele aspecte practice legate de Taina Spovedaniei.

Întâi de toate aş vrea să ne spuneți ce este Spovedania şi dacă este obligatoriu ca ea să fie făcută înainte de fiecare împărtășire?

Înainte de a vorbi despre Taina Spovedaniei şi legătura ei cu Taina Euharistiei, trebuie să spunem că Însăşi Biserica este o taină. Sistemul celor 7 Taine este străin Ortodoxiei şi a fost împrumutat fără discernământ din teologia latină. La origini, Părinţii Bisericii vedeau întreaga lucrare a Bisericii ca o singură taină – cea a mântuirii în Hristos prin Duhul Sfânt. „Sacramentele” sunt doar nişte căi care ne fac părtaşi la Taina lui Hristos. Iniţierea în această Taină unică se face prin Botez şi Mirungere, iar culmea acestei comuniuni cu Hristos o avem în Euharistie. 

Citește mai mult

Gustul amar al Sinodului din Creta

crete3„Sfântul şi Marele Sinod” din Creta (18-27 iunie 2016) a eșuat din toate punctele de vedere. Observaţiile pe care le făceam înainte şi pe parcursul Sinodului rămân valabile şi acum:

1. Sinodul n-a reuşit să devină „panortodox”, întrucât au lipsit 4 Biserici Autocefale din 14, iar Biserica Ortodoxă Americană (OCA) nici n-a fost invitată. N-au fost invitate nici „Bisericile necanonice/schismatice” – lucru care confirmă că „unitatea ortodocşilor” n-a fost nici pe de parte un deziderat al Sinodului.

2. Sinodul din Creta n-a hotărât şi n-a spus nimic important! Nici până astăzi nimeni nu înţelege de ce a trebuit să se adune. Textele documentelor oficiale* sunt slabe şi irelevante, fără vreun impact în viaţa Bisericii şi a credincioşilor. Pe de altă parte, faptul că documentele Sinodului nu spun nimic, i-a dezarmat pe cei însetați de schismă, aceștia negăsind suficiente argumente pentru a se declara disidenți sau pentru a forma careva „catacombe ecleziale”. 

Citește mai mult

Cu ce ne-am ales după Sinodul din Creta

1041578452

„Sfântul şi Marele Sinod”, numit şi „Sinodul Panortodox din Creta” şi-a început activitatea în termenii stabiliţi de întâistătători în ianuarie 2016 la Chambésy: delegaţiile au ajuns pe 16 iunie, pe 17 a avut loc sinaxa întâistătătorilor, pe 19 iunie întâistătătorii au slujit împreună la Heraklion, iar pe 20 a avut loc şedinţa oficială de deschidere. Lucrările Sinodului s-au încheiat sâmbătă pe 25 iunie, iar în data de 26 a avut loc o nouă slujbă a întâistătătorilor (cu precizarea că arhiepiscopul Elladei Ieronim nu a slujit, ci doar a asistat), la care a fost citită Enciclica Sinodală.

Despre toate acestea însă, vreau să fac unele observaţii:

Citește mai mult

Cum s-au convocat şi s-au desfăşurat SINOADELE ECUMENICE

Pilda-samarineanului-milostiv.-Sinoadele-ecumenice-I-si-IIPentru a avea o imagine de ansamblu asupra organizării Sinoadelor Ecumenice, voi reda, conform actelor oficiale ale sinoadelor şi descrierilor istorice*, unele informaţii pe care le-am considerat relevante pentru problematica Sinodului Panortodox din Creta şi perspectivele recunoaşterii/receptării lui. De exemplu:

Sinodul I Ecumenic

A fost organizat de Constantin cel Mare în palatul împărătesc din Niceea, între 14 iunie şi 25 august anul 325. Preşedinte onorific al Sinodului a fost însuşi împăratul, dar lucrările propriu-zise au fost conduse de câţiva preşedinţi (proedrois): Osie de Cordoba (care era principalul consilier al împăratului şi a semnat primul lucrările Sinodului), Eustaţiu al Antiohiei şi Eusebiu al Cezareei (tot un apropiat al împăratului). Delegații papei Silvestru (4 episcopi şi 2 preoţi) au pus a doua semnătură, dar fără să se implice serios în dezbateri. Iniţial la Sinod au participat vreo 250 de episcopi, iar spre sfârşit numărul lor a crescut până la 318. Aceştia constituiau 1/6 din tot episcopatul creştin de atunci (aproximativ 1000 de episcopi în Răsărit şi vreo 800 în Apus). 

Citește mai mult

Sinodul Panortodox din Creta – încotro?

holyandgreat_logoÎntrebare: Părinte Petru, cum evaluaţi pregătirile pentru Sinodul Panortodox din Creta şi ce impact credeţi că va avea el în lumea ortodoxă? (Radio "Logos")

Răspuns: După cum se ştie, în perioada 16-26 iunie 2016, pe insula Creta (Grecia), este programat să aibă loc „Sfântul şi Marele Sinod Panortodox”, a cărui idee a apărut acum aproape un secol şi care este pregătit de peste 50 de ani. Deşi n-a mai rămas mult timp până la deschidere, şi toate pregătirile sunt practic făcute, nu există nici cea mai mică certitudine că Marele Sinod chiar va avea loc; iar dacă totuşi va avea loc, irelevanţa lui istorică şi teologică poate fi deja întrezărită.

Recunosc că, în anii studenţiei, atunci când am auzit pentru prima dată despre ideea unui astfel de Sinod, am rămas foarte entuziasmat şi, cu o bucurie nespusă aşteptam convocarea lui. Fără să fiu influenţat de nimeni, şi mânat doar de „idealismul sinodalităţii ortodoxe” (despre care încă nu ştiam că nu există!), eu combăteam pe toţi cei ce aveau „viziuni apocaliptice” despre acest Sinod şi chiar mă gândeam să scriu o teză de doctorat pe această temă. Entuziasmul a reapărut în 2009, când s-au intensficat pregătirile pentru Sinod, deşi mi se părea foarte straniu că documentele lui nu sunt publice. Prima dezamăgire, care a surclasat orice bucurie şi entuziasm, a venit după Sinaxa întâistătătorilor de la Istanbul din martie 2014, unde s-au stabilit principiile de organizare şi tematica finală. Dezamăgirea totală a venit odată cu publicarea proiectelor de documente şi dezbaterile anemice pe seama lor. Acum, când au mai rămas zile numărate până la Sinod, mă uit „nemuritor şi rece” la acest spectacol, despre care voi încerca să scriu câteva cuvinte. 

Citește mai mult

Poziţia mitropolitului Athanasie de Limassol cu privire la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine

athanasie-limasolDintre toate documentele pregătitoare pentru Sinodul Panortodox, cele mai multe critici le-a atras proiectul intitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”. Valul de critici s-a dublat după întâlnirea (minuţios şi tainic pregătită timp de doi ani) dintre patriarhul Kiril şi papa Francisc, şi declaraţia comună pe care aceştia au semnat-o.

Urmăresc cu atenţie şi îngrijorare reacţiile şi comentariile care au loc în lume şi, mai ales, în Biserica Ortodoxă din Moldova. Niciodată n-am fost adeptul liberalismului ecumenist sau al relativismului eclesiologic, dar nu mă regăsesc nici în tabăra celor care parodiază tot felul de „conferinţe internaţionale” pe teme anti-ecumeniste (Chişinău, 21-22 ianuarie 2016), în care minciuna, dezinformarea şi sperietorile apocaliptice abundă intolerabil de mult. „Tradiţionaliştii” din Moldova au acceptat auto-invitaţia unui „profesor emerit” frustrat, pe care nimeni în Grecia sau în România nu-l mai ascultă, şi singurul loc în care putea să fie auzit (prin traducerea unui "ucenic" şi mai habotnic) este Chişinăul. Părintele Theodor Zisis a început să sperie lumea cu „trădări” şi „acte de unire cu catolicii şi monofiziţii”, care existau doar în mintea lui, dar niciodată n-au fost discutat la întâlnirile pregătitoare pentru Sinodul Panortodox. Şi mai haioase au fost declaraţiile despre calendar, deşi el însuşi toată viaţa a slujit doar după calendarul nou. Din fericire, după publicarea documentului de la Chambésy, a venit o poziţie ceva mai echilibrată şi argumentată a prof. Dimitrie Tselenghidis, dar şi ea destul de tendenţioasă şi rigidă.  

M-am bucurat să văd, în cele din urmă, şi poziţia unui ierarh, care pe lângă demnitatea şi responsabilitatea episcopală ireproşabilă, este şi învăţat, şi duhovnicesc. Este vorba de Înaltpreasfinţitul Athanasie, mitropolit de Limassol (Cipru) care, fiind însufleţit de aliniatele 2-3 ale articolul 12 din Regulamentul Sinodului Panortodox, şi-a formulat o poziţie argumentată cu referire la proiectul intitulat: „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”. 

Citește mai mult