Highslide for Wordpress Plugin

(NE)LĂMURIRI LITURGICE: Slujirea diaconilor în trecut şi în prezent

Întrebare: Este permis ca diaconii să meargă cu icoana Naşterii Domnului sau să stropească cu Agheasmă casele oamenilor la Bobotează? De exemplu, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi diaconii (având orarul pus cruciş direct peste dulamă), miruiesc pelerinii care vin la moaştele Sfintei Parascheva. Este admisă această practică? Ce învaţă Biserica despre aceasta?

Răspuns: Întrebarea este foarte complexă, şi la ea nu se poate răspunde cu „DA” sau „NU”, chiar dacă un răspuns clar şi categoric ni s-ar părea cât se poate de firesc. Nu putem porni de la prejudecăţi sau de la practica actuală, care este în acelaşi timp „apostolică” şi „nouă”, având în vedere că atributul de „Biserică apostolică” îl înțelegem în sens ortodox, nu protestant! Prin urmare, trebuie să cercetăm evoluţia lucrurilor în istoria destul de întortocheată şi, în acelaşi timp, tainică şi providențial-dinamică, a Bisericii. După cum Hristos, Capul Bisericii este Dumnezeu şi Om, tot aşa şi Biserica, Trupul Lui, este divino-umană. Orice absolutizare sau separare a celor două realități constitutive ale Bisericii înseamnă, de fapt, monofizism sau nestorianism eclesial, echivalent cu monofizismul sau nestorianismul hristologic. Ce ne spune însă Tradiţia Bisericii?

Citește mai mult