Highslide for Wordpress Plugin

Ajun şi ajunare înainte de Naşterea şi Botezul Domnului

de

Odată la câțiva ani, sărbătorile Naşterii şi Botezului Domnului (fiind cu dată fixă) se întâmplă să cadă duminică sau luni şi, respectiv, ajunurile acestora – sâmbătă sau duminică. Aceasta atrage după sine schimbarea unor reguli tipiconale, iar elementul cel mai interesant şi mai puţin înţeles este instituirea zilei de vineri de dinaintea acestui week-end special ca zi aliturgică, în care se mută şi Ceasurile Împărăteşti prevăzute, în mod normal, pentru ziua Ajunului.

Din păcate, în Tipicul actual, nu avem prea multe informații şi prescripții legate de aceste schimbări, iar dacă le-am avea, mă tem că ne-am împotmoli în termeni, cum deja o facem, pentru că termenul de „ajun” (de la latinescul jejuno), care înseamnă nemâncare (totală), nu mai este înţeles ca zi de post aspru, cu o singură masă „la apariția primei stele”, ci ca o simplă precedare a zilei de sărbătoare (25 decembrie sau 6 ianuarie), în care mâncăm vegan, dar fără careva limite de timp şi fără a înţelege implicațiile liturgice ale acestor reguli de post. Dar nu aceasta era logica primară a acestor zile şi reguli:

Citește mai mult

Cum ne raportăm la fundamentalismul religios

de

Fundamentalismul este un fenomen prezent în toate religiile. El reprezintă o reacție la presiunile secularismului, ale științei progresiste și ale modernizării din lumea contemporană, fiind însoțit de teama de a pierde, din cauza acestora, credința, cultura și identitatea. Fundamentalismul este un răspuns emoțional la frica de distrugere și de pierdere a religiei, motiv pentru care argumentele raționale au asupra sa un impact redus. Numeroase exemple istorice arată că dezvoltarea sa este direct legată de severitatea și agresivitatea cu care lumea seculară și modernistă tratează religia. Fundamentalismul reprezintă, astfel, o reacție falsă și dureroasă la o amenințare reală.

În Rusia secolului al XX-lea, persecuțiile împotriva Bisericii au atins proporții fără precedent, când regimul sovietic, autodeclarat secular, ateu și modernist, urmărea să elimine în mod sistematic orice religie, dar în special creștinismul și Ortodoxia. Aceasta a dus nu doar la apariția unei mulțimi de noi martiri și mărturisitori ai credinței, ci și la o creștere semnificativă a tendințelor fundamentaliste, care sunt întotdeauna alimentate de frică.

Citește mai mult

Interviu cu părintele Macarie Simonopetritul – Athos, 2024

de

Episcopul Petru (= E.P) discută cu părintele Macarie Simonopetritul (= M.S.)

E.P. Preacuvioase Părinte Macarie, vreau să vă mulțumesc pentru amabilitatea de a-mi oferi un nou interviu, având în vedere că toate celelalte discuții pe care le-am purtat în anii trecuți au fost foarte bine receptate de cititorii blogului meu. Bineînțeles, Sfinția Voastră nu vorbiți în numele Muntelui Athos și nici eu nu am pretenția sau intenția de a difuza răspunsuri ca din partea unui guru infailibil. Aveți totuși o experiență monahală îndelungată și, pe lângă studiile magistrale pe care le-ați făcut, ați avut și onoarea de a fi ucenicul lui gheronda Emilianos, în duhul căruia v-ați format. Toate acestea vă recomandă ca un monah și teolog de la care avem ce învăța, întrucât reușiți să combinați cu mult discernământ erudiția științifică cu fidelitatea față de Tradiția Bisericii.

Aș vrea să începem discuția de astăzi cu câteva întrebări legate de convertirea crescândă a creștinilor occidentali la Ortodoxie, având în vedere că și Sfinția Voastră, născut într-o familie de francezi romano-catolici, ați trecut prin experiența convertirii. Fără îndoială, este o lucrare a Duhului Sfânt cu acești convertiți, dar, omenește vorbind, ce credeți că îl face pe un romano-catolic sau protestant să abandoneze propria tradiție și să se intereseze de Ortodoxie? Mai ales după Conciliul II Vatican (1962-1965), foarte mulți creștini occidentali erau scandalizați de reformele teologice și liturgice realizate la acea vreme, iar mai nou, aceștia sunt contrariați și de felul în care sunt abordate anumite subiecte de moralitate. Ce-i atrage pe occidentali la Ortodoxie: adevărul de credință, pe care unii ajung să-l descopere, inclusiv pe calea internetului sau, mai degrabă, o necesitate lăuntrică de trăire spirituală, adică duhul ascetic al Bisericii și isihasmul ortodox (comparate sau chiar confundate uneori cu „spiritualitatea orientală” necreștină)? Ce credeți că ar trebui să le oferim noi celor care se interesează de Ortodoxie? 

Citește mai mult

Sf. Isaac Sirul – DESPRE IUBIREA LUI DUMNEZEU ȘI CHINURILE IADULUI

de

În gheenă cei chinuiți vor fi biciuiți cu biciul iubirii, și ce chin este mai amar și mai cumplit decât cel al dragostei? Adică cei care au știut că greșesc față de iubire vor avea parte de un chin mai mare decât orice chin înfricoșător. Pentru că întristarea care cade în inimă, provenită din dragostea față de păcat, este mai ascuțită decât orice chin. Este absurd să se creadă că păcătoșii, în gheenă, sunt lipsiți de iubirea lui Dumnezeu. Iubirea este fiica cunoștinței adevărului, care este dată tuturor, potrivit cu mărturisirea cea de obște. Dar iubirea lucrează prin puterea ei în două feluri: pe păcătoși îi chinuie, cum se întâmplă aici cu un prieten chinuit de un alt prieten, iar pe care au păzit cele cuvenite îi veselește prin ea. Și acesta este, după părerea, chinul cel din gheenă. Asprimea chinului este părerea de rău venită din iubirea care, prin desfătarea ei, îmbată sufletele fiilor de Sus.

Sursa: Sf. Isaac Sirul, Cuvinte ascetice. Ediţie bilingvă,
trad. Ierom. Agapie Corbu (Ed. Sf. Nectarie, 2022), Cuvântul 22, p. 331.

Citește mai mult

Paştele „cu catolicii” – entuziasm, coincidenţă sau îngrijorare?

de

Aproape zilnic primesc mesaje despre „serbarea Paștelui CU catolicii” în 2025. În legătură cu aceasta trebuie să fac câteva precizări importante:

1) Prepoziția „CU” poate avea sensul de „ÎMPREUNĂ CU”, dar și „ODATĂ / SIMULTAN CU”. Fiți atenți la nuanțe și nu vă lăsați manipulați de „conspiraționiști”, pentru că cele două variante de interpretare înseamnă lucruri total diferite! Noi oricum sărbătorim Paștele SIMULTAN CU romano-catolicii  o dată la câțiva ani (2010, 2011, 2014, 2017, 2025, 2028, 2031 etc.) și asta nu are nicio legătură cu „aranjamentele ecumeniste”, ci doar cu matematica și astronomia. De exemplu, ortodocșii de stil nou sărbătoresc Crăciunul ÎMPREUNĂ CU (adică în comuniune cu) ortodocşii pe stil vechi și invers, chiar dacă nu au ajuns să-l sărbătorească unii ODATĂ CU alții. Pe de altă parte, ceea ce se sărbătorește SIMULTAN – de exemplu Crăciunul la București și Atena vs Roma, nu înseamnă automat ÎMPREUNĂ. La fel, de aproape o sută de ani Biserica Ortodoxă a Finlandei sărbătorește Paștele ODATĂ CU romano-catolicii (şi luteranii), dar ea rămâne ortodoxă și în comuniune cu ortodocșii, nu cu Vaticanul. Deci fiţi atenţi la preopoziţia „CU” şi ce vrea să spună ea într-un caz sau altul.

Citește mai mult

Spovedania, Maslul și alte slujbe de vindecare

de

Anunțăm apariția unei noi lucrări cu caracter istorico-liturgic, intitulată „Spovedania, Maslul și alte slujbe de vindecare„, apărută la Editura Reîntregirea din Alba Iulia.

Aceasta este o ediție revizită și completată (266 de pagini – vezi Cuprinsul) a cărții pe care am scos-o în 2016 la Sophia. În această ediție textele liturgice sunt editate în două culori (negru și roșu), cartea este cartonată și are două semne de carte, ceea ce va înlesni folosirea ei inclusiv în cadrul cultului.

Cartea poate fi comandată pe pagina editurii, cu instrucțiuni speciale pentru cei din afara României. Eu nu mă ocup de vânzarea cărții. Lectură plăcută!

Citește mai mult

Pericolul tradiţionalismului în Biserică

de

Una din problemele esențiale ale Ortodoxiei astăzi este perceperea ei ca „religie tradițională”. Această viziune, dintr-un anumit punct de vedere, este benefică, pentru că lărgește posibilitatea mărturiei şi dialogului cu societatea [decăzută], dar, în acelaşi timp, este şi periculoasă, pentru că împinge creștinismul într-un „ungher” pe care limitele valorice ale „lumii acesteia” i l-au rezervat.

„Tradiţionalismul” religios în sine nu este rău, ci chiar bun. El ajută la consolidarea morală, etică şi, într-un anume fel, chiar duhovnicească a societății şi omului. Dar, ceea ce este absolut firesc şi benefic iudaismului, islamului şi altor religii, este absolut malefic creştinismului. Creştinismul încă de la început – şi asta este o caracteristică fundamentală a lui – este o învățătură oarecum revoluționară, creativă, care aduce în lume Foc (cf. Lc 12:49). El niciodată nu se simte împlinit în această lume, indiferent cât de bine şi frumos este organizată societatea şi statul, sau cât de înalt este nivelul moralității poporului – căci creștinismul întotdeauna este orientat spre infinit, spre eshaton, spre absolut şi veşnic. De aceea, el întotdeauna provoacă şi, într-un fel „clatină barca”, întotdeauna este orientat spre Împărăţia Cerurilor, care „nu este din lumea aceasta”, şi conduce realitatea pământească şi întreaga viaţă spre ceea ce ele trebuie să devină conform planului dumnezeiesc. Iată de ce, „toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (2 Tim 3:12).

Citește mai mult

Există o Obedniţă pascală la care să putem împărtăşi credincioşii?

de

În diaspora, de multe ori, un preot slujește în mai multe comunități, aflate la anumite distanțe una de cealaltă. În timpul anului bisericesc slujbele se fac pe rând, când într-o comunitate, când în alta, dar la sărbători precum Paştile sau Nașterea Domnului (cele mai importante, dar şi unice în anul bisericesc), credincioșii din fiecare comunitate ar vrea să se împărtășească chiar în ziua de praznic, dar un singur preot nu are voie să slujească două sau mai multe liturghii în  aceeaşi zi astronomică.

Ce se poate face în acest caz?

Citește mai mult

„Osândirea clericilor şi laicilor care nu merg regulat la Biserică”

de


Anume aşa este intitulat Canonul 80 de la Sinodul Trulan (ţinut în „sala boltită” a palatului imperial din Constantinopol în anii 691-692), recunoscut ca o prelungire a Sinodului VI Ecumenic. Dacă punem acest canon alături de 8-9 Apostolic, 2 Antiohia şi 11 Sardica, înţelegem că „participarea la slujbe” înseamnă împărtăşire euharistică şi nu o simplă asistare pasivă la Liturghie, care se săvârşeşte tocmai pentru a ne împărtăşi. Iată ce spune acest canon:

„Dacă vreun episcop, preot, diacon sau dintre cei număraţi în cler [inferior: ipodiaconi, citeţi, cântăreţi] sau vreun laic, nu ar avea vreo necesitate gravă (ἀνάγκην βαρυτέραν) sau vreo treabă anevoioasă (πρᾶγμα δυσχερές), încât să lipsească de la biserica lui (τῆς αὐτοῦ ἐκκλησίας)1 mai multă vreme, ci petrecând în localitate (ἐν πόλει)2, nu ar participa (μὴ συνέρχοιτο)3 [la liturghia Bisericii] trei duminici la rând4, de ar fi cleric, să se caterisească, iar de ar fi laic, să fie îndepărtat de la împărtăşire”.
_______
1) Este vorba de parohia (comunitatea euharistică) a fiecăruia şi nu orice biserică la întâmplare!
2) Litt. „cetate / oraş”.
3) Verbul grecesc (cu prepoziţia „syn”) arată că nu e vorba despre o simplă mergere la biserică, ci de o împreună-mergere cu ceilalţi, iar aceasta înseamnă, în limbaj bisericesc, participare la liturghia Bisericii, care este synaxa (adunarea) prin excelenţă. Drept consecinţă, lipsa de la liturghie se sancţionează cu excomunicarea.
4) Litt: „trei duminici în trei săptămâni”. 

––
Pe de altă parte, bine zice părintele Savatie Baştovoi că:

Citește mai mult