În ultimele zile foarte mulţi mi-au scris ca să-mi ceară părerea cu privire la recentul incident baptismal de la Suceava. Iniţial chiar nu voiam să scriu sau să comentez ceva, pentru că nu am nimic special de spus şi nici nu cred că fiecare chiar trebuie să se dea cu părerea. De ani de zile scriu despre botez şi aproape degeaba… Dar văzând că pozițiile se polarizează şi acest incident particular a devenit prilej de acuzații la adresa Bisericii, am zis să punctez pe scurt câteva idei:
Colegiul Ortodox „Noul Studion” în colaborare cu Editura „Imnitor” a reeditat, într-un nou format, deja cunoscuta PSALTIRE TRADUSĂ ŞI COMENTATĂ ÎN MUNTELE ATHOS. Aşa cum am menţionat şi la prima ediţie, traducerea este făcută integral doar după versiunea Septuagintei, iar comentariile filologice şi pastristice de la sfârşitul cărţii îl vor ajuta pe cititor să pătrundă mai adânc în teologia şi spiritualitatea Psalmilor.
Deosebirea faţă de prima ediţie (Chişinău, 2018), care încă este disponibilă în Republica Moldova, dar mai greu ajunge pe piaţa din România, este că această a doua ediţie a făcut unele mici corectări în traducere şi comentarii, a creat un nou design, iar rugăciunile de după Catisme sunt altele (în special din Sf. Isaac Sirul, Sf. Efrem şi Sf. Sofronie de la Essex), fiind plasate, după modelul vechilor Psaltiri, abia la sfârşitul cărţii, pentru a nu întrerupe şirul psalmilor.
Întrebare: Părinte Petru, în parohia noastră există obiceiul ca după Liturghia de duminică să facem şi o agapă frățească, la care participau majoritatea celor prezenți. Acum, din cauza pandemiei, această agapă a fost suspendată pe un termen nedeterminat. Credeţi că este important să găsim un substitut pentru agapă, pentru a urma vechea tradiţie apostolică sau nu e cazul să ne legăm de acest element, considerat de cei mai mulţi, neactual şi lipsit de importanţă?
Răspuns:
1. Într-adevăr, în epoca apostolică Liturghia era legată de o „masă frățească a iubirii”, de unde şi numele de „agapă”. Despre acest lucru am scris pe scurt în cartea mea „Liturghia Ortodoxă: istorie şi actualitate”, Ed. 2013, pp. 25-27. De fapt, agapele nu sunt nici pe departe o invenţie creştină, ci sunt o urmare a meselor frăţeşti ale iudeilor (birkat ha-mazon) care, mai ales în comunităţile de la Qumran, aveau o conotaţie mistică specială. În aceeaşi perioadă erau foarte cunoscut şi răspundit aşa-numitul „symposium-ul” greco-roman (συμπόσιον de la συμπίνειν = a bea împreună), care era un fel de „banchet de club” la care se adunau oamenii cu anumite interese şi, unde, după mâncare, se discuta şi se bea după un anumit protocol. Culmea este că acest symposium greco-roman a influenţat chiar şi mesele iudaice – inclusiv Cina cea de Taină –, unde se practica servirea a patru pahare de vin (amestecate cu apă), dar într-o anumită ordine protocolară şi cu anumite urări care, la păgâni aveau forma unor rugăciuni către zei, iar evreii le-au adaptat la teologia monoteistă iudaică. Cel mai des, anume ultimul pahar avea rolul de libaţiune, lucru care s-a întâmplat şi la Cina cea de Taină, unde abia paharul „de după cină” (I Cor. 11:25) a fost sfinţit şi oferit ca Sânge al lui Hristos.
În 1917, Biblioteca „Jonh Rylands” din Manchester, care conţine una dintre cele mai importante colecţii de papirusuri din lume, şi-a adăugat colecţiei un mic fragment care conţine o rugăciune în greacă adresată Fecioarei Maria şi care se pare că datează de la sfârşitul veacului al III-lea. Fragmentul cu numărul 470 din colecţie, a fost publicat abia în 1938, şi la foarte puţin timp după aceea specialiştii în liturghia creştină primară l-au recunoscut ca o formă veche a unei rugăciuni către Fecioara, care este cunoscută în liturghia greacă, latină şi coptă şi este folosită şi astăzi.[1] Papirusul este denumit în mod normal după primul vers al imnului, în latină: Sub tuum praesidium [Sub milostivirea ta].
Oricine s-a apropiat vreodată de strana Bisericii a auzit de cuvântul „antifon”, iar alţii chiar ştiu că orice Liturghie începe cu trei antifoane şi că, mai tot anul, ele sunt aceleaşi, indiferent că e Duminică, sărbătoare sau zi de rând. O mică excepţie fac anumite sărbători ale Mântuitorului, dar această excepţie, vorba românului, nu face decât să confirme regula cunoscută de toţi. Dar oare aşa a fost întotdeauna? Oare antifoanele fac partea din elementele fixe sau din cele schimbabile ale slujbelor?
Deşi, răspunsul la aceste întrebări pare simplu, un studiu istorico-liturgic al antifoanelor din enarxa Liturghiei ne arată că lucrurile sunt totuşi destul de complexe, iar structura şi conţinutul antifoanelor nu trebuie considerate o istorie încheiată, nesupusă discuţiilor şi adaptărilor, ci din contra, asemenea lecturilor biblice (Apostolul şi Evanghelia) de la Liturghie, care se schimbă în fiecare zi, şi antifoanele ar trebui să fie un element schimbabil, care să împrospăteze trăirea noastră liturgică, iar varietatea şi bogăţia psalmilor să ne introducă mai adânc în mistagogia Liturghiei.
De aceea, vă propun o variantă de Antifonariu al Liturghiei, precedat de un studiu introductiv (PDF), care sper să fie de folos tuturor celor care iubesc aerul curat şi veșnic proaspăt al slujbelor ortodoxe.
Voi încerca să spun câteva cuvinte despre cum poate un om botezat în numele Sfintei Treimi, care este fiu al Bisericii, și care vrea, sau care trebuie să lucreze conform poruncilor Evangheliei, să înfrunte realitatea acestei lumi în care trăim.
În Cipru avem o realitate cruntă. Știți că în urmă cu 38 de ani turcii au invadat Ciprul, ne-au luat patria, au omorât oameni, s-au întâmplat multe lucruri … să nu le mai pomenim. Fiecare perioadă are evenimentele ei. Și vremea în care trăim are realitățile ei. Și fiecare perioadă le va avea pe ale ei. Nu va exista o perioadă în care să nu se întâmple nimic, pentru că lumea se îndreaptă spre vremurile de Apoi.
11 IULIE: Slujba şi Paraclisul Sf. Sofronie [Saharov] de la Essex (PDF) – text în metrică bizantină şi note psaltice.
“Liturghia mozarabă” (PDF) – lucrare de licenţă (Iaşi, 2010)
“Octava Pascală Mozarabă în comparație cu Săptămâna Luminată Bizantină” (PDF) – teză de masterat (Iaşi, 2015)
