Highslide for Wordpress Plugin

Paştele “cu catolicii” – entuziasm, coincidenţă sau îngrijorare?

Aproape zilnic primesc mesaje despre “serbarea Paștelui CU catolicii” în 2025. În legătură cu aceasta trebuie să fac câteva precizări importante:

1) Prepoziția “CU” poate avea sensul de “ÎMPREUNĂ CU”, dar și “ODATĂ / SIMULTAN CU”. Fiți atenți la nuanțe și nu vă lăsați manipulați de “conspiraționiști”, pentru că cele două variante de interpretare înseamnă lucruri total diferite! Noi oricum sărbătorim Paștele SIMULTAN CU romano-catolicii  o dată la câțiva ani (2010, 2011, 2014, 2017, 2025, 2028, 2031 etc.) și asta nu are nicio legătură cu “aranjamentele ecumeniste”, ci doar cu matematica și astronomia. De exemplu, ortodocșii de stil nou sărbătoresc Crăciunul ÎMPREUNĂ CU (adică în comuniune cu) ortodocşii pe stil vechi și invers, chiar dacă nu au ajuns să-l sărbătorească unii ODATĂ CU alții. Pe de altă parte, ceea ce se sărbătorește SIMULTAN – de exemplu Crăciunul la București și Atena vs Roma, nu înseamnă automat ÎMPREUNĂ. La fel, de aproape o sută de ani Biserica Ortodoxă a Finlandei sărbătorește Paștele ODATĂ CU romano-catolicii (şi luteranii), dar ea rămâne ortodoxă și în comuniune cu ortodocșii, nu cu Vaticanul. Deci fiţi atenţi la preopoziţia “CU” şi ce vrea să spună ea într-un caz sau altul.

Citește mai mult

Despre soarta pruncilor care mor fără Botez. O nouă viziune romano-catolică

Iisus-Lasati-copiii-sa-vina-la-MineDe obicei, în mediul ortodox, se consideră că, Conciliul II Vatican (1962-1965; nemaivorbind de primul: 1869-1870) a însemnat o nouă cădere a romano-catolicilor. Dacă ne referim la reformele liturgice şi la reconsiderarea normelor ascetice de viaţă creştină, aprecierea este în mare parte valabilă. Dar în plan dogmatic, Conciliul II Vatican a făcut totuşi o reevaluare pozitivă a multor definiţii dogmatice anterioare, depăşind schemele scolastice elaborare în Evul Mediu şi mai ales în "perioada contra-reformei" (în special la Conciliul Tridentin: 1545-1563). În multe privinţe abordările dogmatice ale Conciliului II Vatican au făcut un pas important spre Ortodoxie, chiar dacă unul incomplet şi pe alocuri indecis.

Una dintre aceste reevaluări se referă la învăţătura Fericitului Augustin despre „păcatul originar” şi, implicit, despre soarta copiilor care mor nebotezaţi. Deşi Conciliul nu s-a ocupat în mod special de acest (al doilea) subiect, dezbaterile pre- şi post-conciliare au permis formularea ulterioară a unei învăţături mai nuanţate pe această, pentru că, în ciuda unei autorităţi personale, nimeni nu era de acord cu poziţia rigidă a lui Augustin că cei morţi nebotezaţi merg în iad (cf. De peccatorum meritis et remissione et de baptizmo parvulorum ad Marcellinum, 1.16.21 şi Contra Julianum pelagianum 5.11.44). Nici teoria unui „limbus infantium” sau cea a „privării de vederea fericirii” nu se încadrau în Tradiţia generală a Bisericii şi nu răspundeau la diversele întrebări care apăreau vizavi de pruncii morţi fără Botez.  

Citește mai mult

Despre întâlnirea dintre patriarhul Kiril şi papa Francisc

kiril-franciscPe 12 februarie, în Aeroportul din Havana (Cuba), a avut loc întâlnirea dintre patriarhul Kiril al Moscovei şi papa Francisc. Citind agenda discuţiilor şi declaraţia comună semnată de cei doi lideri religioşi, mi-am dat seama despre caracterul formal şi simbolic al întâlnirii, fără a avea careva aşteptări pozitive sau negative.

Dar întrucât multă lume (manipulată fie de televiziunile liberale, fie de blogurile „tradiţionalist-conservatoare”) mă întreabă despre eventualele consecinţe ale acestei întâlniri, voi expune câteva păreri personale sau culese cu atenţie de prin diferite bloguri sau comentarii: 

Citește mai mult

Ce le-am spus unor teologi occidentali despre pocăinţă

ANANIAS2-up2Unui ortodox îi este dificil să vorbească despre pocăinţă într-o limbă occidentală, pentru că limbile occidentale şi gândirea omului occidental este imprimată de principii şi concepte juridice, iar noţiunile de păcat, pocăinţă şi iertare sunt văzute diferit decât în Răsărit. Chiar şi limba română, deşi este de origine latină şi este asemănătoare cu unele limbi occidentale, şi-a elaborat în decursul timpului o terminologie mai adecvată sau, după caz, a atribuit cuvintelor de origine latină un „sens ortodox”. De aceea, înainte de a trece la expunerea propriu-zisă, este important să ţinem seama de aceste diferenţe terminologice pentru că, pe alocuri, ele sunt determinante.

Păcatul (în latină: peccatum; în greacă amartia), în gândirea occidentală este asociată cu ofensa adusă lui Dumnezeu şi cu vina (culpa) faţă de El. Nici una dintre aceste noţiuni nu este proprie Ortodoxiei. Noi înţelegem păcatul ca o înstrăinare de Dumnezeu şi ca o boală spirituală. Prin urmare, inclusiv pocăinţa (în latină: paenitentiam) şi iertarea (în latină: remissionem) sunt văzute în Ortodoxie nu ca acte juridice, ci ca procese terapeutice ale minţii şi ale spiritului uman. Limba greacă numeşte pocăinţa mentanoia (sau metania), care înseamnă schimbarea modului de a gândi (şi de a fi). Omul care se pocăieşte nu este cel care doar îşi recunoaşte greşeala şi cere să fie absolvit de un anumit păcat, ci, după interpretările patristice ortodoxe, pocăinţa înseamnă curăţirea şi restaurarea naturii umane prin harul Duhului Sfânt, sfinţirea şi îndumne­zeirea omului până la asemănarea cu Dumnezeu. De fapt, încă în sec. III, scriitorul latin Lactanţiu propunea ca termenul grecesc metanoia să fie tradus nu prin poenitentia, ci prin resipiscentia, care înseamnă „venire în sine”, „restabilirea sinelui”. Nici această variantă de traducere nu este foarte exactă, dar ea este mai ontologică, şi mai puţin psihologică şi juridică. 

Citește mai mult