Highslide for Wordpress Plugin

Paştele “cu catolicii” – entuziasm, coincidenţă sau îngrijorare?

Aproape zilnic primesc mesaje despre “serbarea Paștelui CU catolicii” în 2025. În legătură cu aceasta trebuie să fac câteva precizări importante:

1) Prepoziția “CU” poate avea sensul de “ÎMPREUNĂ CU”, dar și “ODATĂ / SIMULTAN CU”. Fiți atenți la nuanțe și nu vă lăsați manipulați de “conspiraționiști”, pentru că cele două variante de interpretare înseamnă lucruri total diferite! Noi oricum sărbătorim Paștele SIMULTAN CU romano-catolicii  o dată la câțiva ani (2010, 2011, 2014, 2017, 2025, 2028, 2031 etc.) și asta nu are nicio legătură cu “aranjamentele ecumeniste”, ci doar cu matematica și astronomia. De exemplu, ortodocșii de stil nou sărbătoresc Crăciunul ÎMPREUNĂ CU (adică în comuniune cu) ortodocşii pe stil vechi și invers, chiar dacă nu au ajuns să-l sărbătorească unii ODATĂ CU alții. Pe de altă parte, ceea ce se sărbătorește SIMULTAN – de exemplu Crăciunul la București și Atena vs Roma, nu înseamnă automat ÎMPREUNĂ. La fel, de aproape o sută de ani Biserica Ortodoxă a Finlandei sărbătorește Paștele ODATĂ CU romano-catolicii (şi luteranii), dar ea rămâne ortodoxă și în comuniune cu ortodocșii, nu cu Vaticanul. Deci fiţi atenţi la preopoziţia “CU” şi ce vrea să spună ea într-un caz sau altul.

Citește mai mult

Cum s-au convocat şi s-au desfăşurat SINOADELE ECUMENICE

Pilda-samarineanului-milostiv.-Sinoadele-ecumenice-I-si-IIPentru a avea o imagine de ansamblu asupra organizării Sinoadelor Ecumenice, voi reda, conform actelor oficiale ale sinoadelor şi descrierilor istorice*, unele informaţii pe care le-am considerat relevante pentru problematica Sinodului Panortodox din Creta şi perspectivele recunoaşterii/receptării lui. De exemplu:

Sinodul I Ecumenic

A fost organizat de Constantin cel Mare în palatul împărătesc din Niceea, între 14 iunie şi 25 august anul 325. Preşedinte onorific al Sinodului a fost însuşi împăratul, dar lucrările propriu-zise au fost conduse de câţiva preşedinţi (proedrois): Osie de Cordoba (care era principalul consilier al împăratului şi a semnat primul lucrările Sinodului), Eustaţiu al Antiohiei şi Eusebiu al Cezareei (tot un apropiat al împăratului). Delegații papei Silvestru (4 episcopi şi 2 preoţi) au pus a doua semnătură, dar fără să se implice serios în dezbateri. Iniţial la Sinod au participat vreo 250 de episcopi, iar spre sfârşit numărul lor a crescut până la 318. Aceştia constituiau 1/6 din tot episcopatul creştin de atunci (aproximativ 1000 de episcopi în Răsărit şi vreo 800 în Apus). 

Citește mai mult

Despre întâlnirea dintre patriarhul Kiril şi papa Francisc

kiril-franciscPe 12 februarie, în Aeroportul din Havana (Cuba), a avut loc întâlnirea dintre patriarhul Kiril al Moscovei şi papa Francisc. Citind agenda discuţiilor şi declaraţia comună semnată de cei doi lideri religioşi, mi-am dat seama despre caracterul formal şi simbolic al întâlnirii, fără a avea careva aşteptări pozitive sau negative.

Dar întrucât multă lume (manipulată fie de televiziunile liberale, fie de blogurile „tradiţionalist-conservatoare”) mă întreabă despre eventualele consecinţe ale acestei întâlniri, voi expune câteva păreri personale sau culese cu atenţie de prin diferite bloguri sau comentarii: 

Citește mai mult