Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Etichetă: ortodoxie

Iarăşi despre Sinodul Panortodox. De unde vine blocajul?

bizant-athosAşa cum e şi firesc, toată lumea ortodoxă este acum în aşteptarea unui deznodământ în legătură cu Sinodul Panortodox, programat să aibă loc pe insula Creta în perioada 16/18-27 iunie. Deja patru Biserici Autocefale (Patriarhiile Antiohiei, Moscovei, Bulgariei şi Georgiei; Biserica Serbiei încă nu este hotărâtă) au anunţat că nu vor participa la acest Sinod. Şi să nu uităm că aceste cinci Biserici alcătuiesc aproximativ 80-85% din numărul de creştini ortodocşi din lume. În afară de Biserica Ortodoxă Română (cu aproximativ 18 milioane de ortodocşi) şi Biserica Elladei (cu aproximativ 10 milioane de ortodocşi), restul Bisericilor dispuse să participe sunt foarte mici. Dar problema pe care vreau să o pun în discuţie este alta… 

Despre soarta pruncilor care mor fără Botez. O nouă viziune romano-catolică

Iisus-Lasati-copiii-sa-vina-la-MineDe obicei, în mediul ortodox, se consideră că, Conciliul II Vatican (1962-1965; nemaivorbind de primul: 1869-1870) a însemnat o nouă cădere a romano-catolicilor. Dacă ne referim la reformele liturgice şi la reconsiderarea normelor ascetice de viaţă creştină, aprecierea este în mare parte valabilă. Dar în plan dogmatic, Conciliul II Vatican a făcut totuşi o reevaluare pozitivă a multor definiţii dogmatice anterioare, depăşind schemele scolastice elaborare în Evul Mediu şi mai ales în "perioada contra-reformei" (în special la Conciliul Tridentin: 1545-1563). În multe privinţe abordările dogmatice ale Conciliului II Vatican au făcut un pas important spre Ortodoxie, chiar dacă unul incomplet şi pe alocuri indecis.

Una dintre aceste reevaluări se referă la învăţătura Fericitului Augustin despre „păcatul originar” şi, implicit, despre soarta copiilor care mor nebotezaţi. Deşi Conciliul nu s-a ocupat în mod special de acest (al doilea) subiect, dezbaterile pre- şi post-conciliare au permis formularea ulterioară a unei învăţături mai nuanţate pe această, pentru că, în ciuda unei autorităţi personale, nimeni nu era de acord cu poziţia rigidă a lui Augustin că cei morţi nebotezaţi merg în iad (cf. De peccatorum meritis et remissione et de baptizmo parvulorum ad Marcellinum, 1.16.21 şi Contra Julianum pelagianum 5.11.44). Nici teoria unui „limbus infantium” sau cea a „privării de vederea fericirii” nu se încadrau în Tradiţia generală a Bisericii şi nu răspundeau la diversele întrebări care apăreau vizavi de pruncii morţi fără Botez.  

Despre întâlnirea dintre patriarhul Kiril şi papa Francisc

kiril-franciscPe 12 februarie, în Aeroportul din Havana (Cuba), a avut loc întâlnirea dintre patriarhul Kiril al Moscovei şi papa Francisc. Citind agenda discuţiilor şi declaraţia comună semnată de cei doi lideri religioşi, mi-am dat seama despre caracterul formal şi simbolic al întâlnirii, fără a avea careva aşteptări pozitive sau negative.

Dar întrucât multă lume (manipulată fie de televiziunile liberale, fie de blogurile „tradiţionalist-conservatoare”) mă întreabă despre eventualele consecinţe ale acestei întâlniri, voi expune câteva păreri personale sau culese cu atenţie de prin diferite bloguri sau comentarii: 

Filioque – un mileniu de erezie oficializată

filoque

Pe data de 14 februarie 1014, cu ocazia încoronării lui Henric al II-lea ca împărat al Sfântului Imperiu Roman, papa Benedict al VIII-lea a dispus introducerea oficială a adaosului Filioque în Crez şi rostirea lui cu acest adaos în toată Biserica de Apus. După cum se ştie, adaosul era folosit în Spania încă din secolul al VI-lea (Conciliul de la Toledo, anul 589), dar a fost oficializat treptat, punctul culminant fiind anume anul 1014. 

La 40 de ani după această oficializare, adaosul Filioque (care este contrar textului biblic de la Ioan 15:26 şi a fost condamnat de Sinodul VIII Ecumenic din Constantinopol, anul 879) a constituit principalul motiv al ruperii comuniunii dintre Răsărit şi Apus la data de 16 iulie 1054.

Marele Sinod Panortodox (anul 2016?) şi problemele legate de convocarea şi desfăşurarea lui

sinaxa3

În perioada 6-9 martie 2014, la iniţiativa patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, în catedrala Sf. Gheorghe din Istanbul (cartierul Fanar), a avut loc Sinaxa întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale [(1) Patriarhia Constantinopolului, (2) Patriarhia Alexandriei, (3) Patriarhia Antiohiei, (4) Patriarhia Ierusalimului, (5) Patriarhia Moscovei, (6) Patriarhia Serbiei, (7) Patriarhia Română, (8) Patriarhia Bulgară, (9) Patriarhia Georgiei, Bisericile Autocefale ale (10) Ciprului, (11) Greciei, (12) Poloniei şi (13) Albaniei]. Întrunirea a avut drept scop discutarea problemelor organizatorice legate de convocarea Marelui Sinod Panortodox, despre a cărui necesitate se vorbeşte de mai bine de jumătate de secol. 

CÂND ŞI CUM PUTEM BOTEZA COPIII

Deşi cei mai mulţi consideră că ştiu răspunsul la această întrebare, în realitate ne zbatem într-o mare neştiinţă înfrăţită cu indiferenţa, iar în rezultat avem foarte puţini creştini ortodocşi care îşi conştientizează propriul Botez şi responsabilitatea asumată prin primirea acestuia. Tocmai de aceea mi-am propus să punctez câteva idei mai importante pe care cred că trebuie să le ştie fiecare creştin, în special părinţii şi naşii care îşi aduc pruncii pentru a fi botezaţi, dar şi preoţii care săvârşesc aceste botezuri. 

Profesorul Dimitrios Tselenghidis: Credința ortodoxă și viața bisericească

Credința ortodoxă și viața bisericească se găsesc într-o unitate indisolubilă. Credința ortodoxă, înțeleasă ca adevăr dogmatic, delimitează conținutul vieții Bisericii și garantează autenticitatea vieții Ei.

În același timp, viața Bisericii este oglinda vie a conținutului credinței ortodoxe. Duhul Sfânt, ca Duh al Adevărului Ipostatic, cu prezența Lui harică în Biserică, asigură viața Bisericii în esența ei, și îi dă un sens autentic.

Credința ortodoxă și viața bisericească se exprimă la nivel existențial și de către fiecare membru al Bisericii.  În mod special, viața bisericească, exprimată ca un fel nou de a fi al credinciosului,  nu poate avea ca rezultat  un mod de manifestare individualist și autonom.  De altfel, fiecare om (membru al Bisericii celei Una) exprimă, în manifestările lui individuale Biserica. Astfel, ethosul eclesiastic al credinciosului se identifică cu fiecare lucrare a sa.   Adică prin fiecare lucrare intelectuală, psihologică, artistică și în general,  prin fiecare manifestare psihosomatică a credinciosului, se dezvăluie viața lui interioară bisericească.  Astfel, în baza acestui fapt, putem să susținem că viața Bisericii se descoperă din viața membrilor Ei. 

Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică

Pentru a schimba atmosfera ortodoxiei, trebuie să învăţăm să ne privim în perspectivă, să ne căim şi, dacă este nevoie, să acceptăm schimbarea, transformarea. În ortodoxia istorică, criteriile autocriticii lipsesc cu desăvârşire. Ortodoxia s-a definit pe sine: împotriva ereziilor, a occidentului, a orientului, a turcilor etc. Ortodoxia este întreţesută cu afirmarea de sine şi un triumfalism exagerat…