Din păcate, în toată liturgica românească nu există nici un studiu istoric despre Slujba Înmormântării. În afară de câteva descrieri şi speculaţii liturgice (anistorice) sumare, toate celelalte studii şi articole româneşti despre înmormântare se opresc la „tradiţii şi obiceiuri”.
Manualul de Liturgică Specială a părintelui prof. Ene Branişte (apărut în 1980), la cinci slujbe importante ale Bisericii – Cununia, Maslul, Agheasma, Tunderea Monahală şi Înmormântarea – nu oferă nici un fel de referinţe istorice privind evoluţia slujbelor şi sensul lor primar. După cum se ştie, majoritatea profesorilor de liturgică din România nu fac altceva decât să plagieze (cu prescurtări) cursul părintelui Ene Branişte, fără a se osteni să completeze golurile rămase.
Între timp, inclusiv prin contribuiţie personală directă, primele trei slujbe (Cununia, Maslul şi Agheasma) au fost abordate şi din punct de vedere istoric, aşa încât teologul român de astăzi poate să-şi facă o părere mai clară despre evoluţia acestor slujbe şi felul în care ele erau săvârşite şi înţelese în trecutul Bisericii.