Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Etichetă: milostenie

Slujba Înmormântării: istorie şi actualitate

dsc_1844Din păcate, în toată liturgica românească nu există nici un studiu istoric despre Slujba Înmormântării. În afară de câteva descrieri şi speculaţii liturgice (anistorice) sumare, toate celelalte studii şi articole româneşti despre înmormântare se opresc la „tradiţii şi obiceiuri”.

Manualul de Liturgică Specială a părintelui prof. Ene Branişte (apărut în 1980), la cinci slujbe importante ale Bisericii – Cununia, Maslul, Agheasma, Tunderea Monahală şi Înmormântarea – nu oferă nici un fel de referinţe istorice privind evoluţia slujbelor şi sensul lor primar. După cum se ştie, majoritatea profesorilor de liturgică din România nu fac altceva decât să plagieze (cu prescurtări) cursul părintelui Ene Branişte, fără a se osteni să completeze golurile rămase. 

Între timp, inclusiv prin contribuiţie personală directă, primele trei slujbe (Cununia, Maslul şi Agheasma) au fost abordate şi din punct de vedere istoric, aşa încât teologul român de astăzi poate să-şi facă o părere mai clară despre evoluţia acestor slujbe şi felul în care ele erau săvârşite şi înţelese în trecutul Bisericii. 

Interviu despre “postul cel adevărat”

post

 De fiecare dată când începe o perioadă de post, Biserica ne aminteşte că postul corect nu înseamnă o simplă abţinere de la anumite bucate, ci şi abţinerea de la anumite patimi şi obiceiuri urâte. Sectarii chiar ne critică pentru abstinenţa de la bucate, spunând că Biblia învaţă cu totul altceva despre post. Ce ne spuneţi sfinţia voastră despre acest lucru?

Întrebările sunt foarte complexe şi voi încerca să răspund la ele pe rând.

De la bun început vreau să subliniez că posturile n-ar trebui să fie nişte perioade cu totul speciale în viaţa noastră, ci doar o intensificare a luptei fiecăruia cu păcatul şi patimile din el. După căderea în păcat a protopărinţilor, omul este chemat la o continuă postire şi înfrânare, la trezvie şi contemplaţie, numai că această lucrare duhovnicească este realizată cu o intensitate diferită în perioadele anului bisericesc, dar care nu trebuie să înceteze niciodată. 

Despre învăţăturile proaste ale unor preoţi şi despre cele 24 de vămi

 

Întrebare: Părinte Petru, cât de corect este obiceiul unor preoţi de a da la Spovedanie canonul de a aprinde 24 de lumânări pentru cele 24 de vămi şi ce sunt „vămile văzduhului”.

Răspuns: Întrebarea e foarte bună, numai că răspunsul meu s-ar putea să-i deranjeze pe mulţi preoţi care fie nu ştiu, fie prostesc lumea, încercând să aducă venituri bisericii sau lor înşişi prin vinderea de lumânări, Biblii la 3-4 preţuri, aprinderea de policandre sau alte chestiuni de genul acesta. Cu multă durere în suflet, sunt nevoit să vă spun să fugiţi de asemenea preoţi sau, cel puţin, să nu vă mai spovediţi la ei. Şi asta nu pentru că n-ar avea harul preoţiei (care e altceva decât harul mântuitor al fiecărui creştin), ci pentru vă pot călăuzi greşit, chiar dacă slujbele săvârşite de ei sunt valabile din punct de vedere sacramental. Niciodată nu trebuie să credem în efecte mecanice ale unor rituri bisericeşti, ci trebuie să căutăm pocăinţa profundă şi schimbarea vieţii noastre conform poruncilor lui Dumnezeu (pe care le găsim în primul rând în Sfânta Scriptură). Este o prostie să spui sau să crezi că dacă aprinzi un anumit număr de lumânări în anumite momente ale slujbei sau ale zilei, totul se va rezolva de la sine. Este absurd şi păgâneşte să credem că dacă dăm de pomană 24 de cănițe, 24 de colăcei sau 24 de alte lucruri, ne-am cumpărat sau ne-am asigurat în vreun fel mântuirea. E şi mai grav când credem că astfel de obiceiuri i-ar ajuta pe cei adormiţi, chiar dacă ei au dus un mod de viaţă necreştinesc, departe de Biserică.

Iar acum despre vămi: