Întrebare: Părinte Petru, cât de corect este obiceiul unor preoţi de a da la Spovedanie canonul de a aprinde 24 de lumânări pentru cele 24 de vămi şi ce sunt „vămile văzduhului”.
Răspuns: Întrebarea e foarte bună, numai că răspunsul meu s-ar putea să-i deranjeze pe mulţi preoţi care fie nu ştiu, fie prostesc lumea, încercând să aducă venituri bisericii sau lor înşişi prin vinderea de lumânări, Biblii la 3-4 preţuri, aprinderea de policandre sau alte chestiuni de genul acesta. Cu multă durere în suflet, sunt nevoit să vă spun să fugiţi de asemenea preoţi sau, cel puţin, să nu vă mai spovediţi la ei. Şi asta nu pentru că n-ar avea harul preoţiei (care e altceva decât harul mântuitor al fiecărui creştin), ci pentru vă pot călăuzi greşit, chiar dacă slujbele săvârşite de ei sunt valabile din punct de vedere sacramental. Niciodată nu trebuie să credem în efecte mecanice ale unor rituri bisericeşti, ci trebuie să căutăm pocăinţa profundă şi schimbarea vieţii noastre conform poruncilor lui Dumnezeu (pe care le găsim în primul rând în Sfânta Scriptură). Este o prostie să spui sau să crezi că dacă aprinzi un anumit număr de lumânări în anumite momente ale slujbei sau ale zilei, totul se va rezolva de la sine. Este absurd şi păgâneşte să credem că dacă dăm de pomană 24 de cănițe, 24 de colăcei sau 24 de alte lucruri, ne-am cumpărat sau ne-am asigurat în vreun fel mântuirea. E şi mai grav când credem că astfel de obiceiuri i-ar ajuta pe cei adormiţi, chiar dacă ei au dus un mod de viaţă necreştinesc, departe de Biserică.
Iar acum despre vămi:
Sfânta Scriptură, dar mai ales unii Sfinţi Părinţi (Efrem Sirul, Macarie Egipteanul, Ioan Gură de Aur, Chiril al Alexandriei ş.a.) vorbesc despre anumite piedici pe care diavolul va încerca să le pună sufletului după moarte, în timp ce acesta merge spre judecata particulară pe care o va face Hristos. Aceste piedici vor fi de fapt învinuirile pe care diavolii (etimologic: „clevetitori, pârâtori, mincinoşi”) vor încerca să ni le aducă, scoţând la iveală patimile şi păcatele săvârşite de noi în viaţă; iar ca acest lucru să nu se întâmple, omul trebuie să aducă pocăinţa şi fapte bune, care îl vor îndreptăţi înaintea Judecăţii. Însă mai mult decât orice, omul trebuie să ceară şi să nădăjduiască în mila lui Dumnezeu. Această învăţătură este confirmată de cei mai mulţi teologi şi sfinţi ai Bisericii, inclusiv din sec. XIX-XX.
Începând cu secolele XI-XII, în literatura creştină apare o scriere apocrifă care vorbeşte despre o creştină pe nume Teodora, care după moarte, în timp ce sufletul ei mergea spre cer, acesta a fost împiedicat de diavoli pentru diferite păcate săvârşite de ea în viaţă. Părintele ei duhovnicesc, Cuviosul Vasile cel Nou, fiind în rugăciune, a fost înştiinţat despre aceasta şi a început să verse lacrimi pentru sufletul ei, iar aceste lacrimi de rugăciune au ajutat-o să treacă mai departe. Această scriere pentru prima dată vine cu ideea de „vamă”, la care trebuie să plăteşti pentru a trece mai departe, numai că deşi chiar şi în această scriere dubioasă plata se face cu lacrimi de rugăciune lui Dumnezeu, dar nu cu colaci, prosoape, lumânări sau bani. În literatura religioasă rusă, scrierea a fost numită „Vămile Teodorei” şi descrie doar 20 de vămi, care ulterior au fost zugrăvite pe pereţii mai multor biserici, inclusiv la intrarea în peşterile Lavrei din Kiev. Literatura religioasă română cunoaşte scrierea sub denumirea de „Vămile văzduhului” şi descrie 24 de vămi, deşi am auzit de la mai mulţi pseudo-teologi că ar fi şi a 25-a vamă, pentru cei care primesc acte biometrice.
Precizez că Biserica Ortodoxă NICIODATĂ nu a recunoscut această scriere ca făcând parte din Tradiţia Bisericii, iar marii teologi ortodocşi, chiar şi atunci când folosesc termenul de „vamă” nu-l înţeleg în sensul indulgenţelor romano-catolice sau al unor locuri unde ai putea să plăteşti pentru a trece mai departe.
Faptul că unii preoţi răspândesc ideea de „plătire a vămilor” mi se pare foarte periculos, dând unora impresia falsă că i-ar ajuta la ceva. Până la urmă, chiar şi din cele descrise mai sus, cred că v-aţi dat seama că „vameşii” sunt diavoli, iar cei care consideră că „trebuie să plăteşti vămile”, vorbesc de fapt despre o încercare de a-i mitui pe draci, ca aceştia să-ţi permită mergerea mai departe. Dar aceasta este o viziune păgână şi foarte naivă faţă de Judecata lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, preoţii care impun plătirea vămilor, dar şi cei care cad de acord, nu sunt deloc interesaţi de întâlnirea cu Hristos, ci doar de trecerea vămilor şi de „pactul cu diavolul” or, noi trebuie să înţelegem că nu dracii ne vor judeca, ci Hristos. Şi dacă L-am iubit pe El şi poruncile Lui, vom putea să ne bucurăm în Împărăţia Sa oricât s-ar împotrivi diavolii, iar dacă nu, putem să facem pomană cu toate cănile şi lumânările de pe lume, că nu ne va ajuta la nimic. După cum spun cântările noastre ortodoxe, „Judecata lui Hristos este fără mită (nemitarnică)”, iar cei care vor să cumpere mântuirea lor sau a altora, plătind „cele 24 de vămi”, se amăgesc foarte tare.
Mai precizăm că Biserica Ortodoxă nu are (şi nici nu poate avea) vreo slujbă legată de „cele 24 de vămi”, iar cei care amăgesc lumea prin aşa ceva, sunt pur şi simplu şarlatani. Nici obiceiul celor 24 de punţi/poduri la înmormântare, care e legat tot de „cele 24 de vămi”, nu este unul avizat sau impus de Biserică (cum greşit ne învinuiesc sectarii), ci e rodul percepţiilor slabe şi bolnăvicioase ale oamenilor simpli, care nefiind catehizaţi corect de preoţi, continuă să se amăgească în diferite moduri. Prin aceasta eu nu vreau să desfiinţez ideea sau practica milosteniei pentru cei vii sau adormiţi, Doamne fereşte!, ci vreau ca oamenii să dea de pomană în timpul vieţii şi la înmormântări lucruri cu adevărat folositoare celui care le primeşte şi neîmpovărătoare pentru cel care le dă. Aceste pomeni nu trebuie să fie neapărat perne, plapome, căldări, veselă, colaci etc., ci este mult mai bine să fie o masă pentru un azil de bătrâni sau un orfelinat de copii. Scriptura ne mai spune că milostenia trebuie să fie făcută în ascuns, nu în văzul lumii (Matei 6:2.4) or, show-urile de la unele înmormântări n-au nimic cu creştinismul şi cu milostenia. Tot Mântuitorul Hristos ne vorbeşte şi despre felul în care trebuie să facem o masă de pomenire: „Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi; şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor” (Luca 14:12-14).
Vă mulţumim, părinte, pentru acesta lamurire in acest domeniu…care am ramas impresionat…..vă multumesc frumos….Vă rog frumos să-mi spuneţi dece la unele biserici in Postul Mare la liturghia Darurilor mai inainte sfintite nu impartasesc copii…dece….chiar si la biserica unde cint…?
Parinte Petru, dar daca unii preoti fara gindul de a face bani sau altceva, porsisimplu nu prea stiu care este sensul teologic sau mai bine spus daca are vreun sens obiceiurile acestea uneori chear "prostesti" , sau poate chear daca nici ei nu sint deacor cu ele, practic ne le poate scoate din biserica pe motiv ca credinciosi le considera ca obiceiuri bazate 'din vechime' si ca asa au facut si parintii si buneii lor. ( cunosc chea un caz real cind fostu nostru parinte oficia slujba vamilor, dar cind a fost inlocuit, noul parinte numai oficia aceste practici, dar sa vezi reactia batrinilor, ca de fat mai mult batrinii cer aceste practici. Unii dintre crestini ii ziceau ca schimba traditia bisericii… daca ne referim la practica immormintarilor si aici ii jale mare {nu degeaba si protestantii se leaga cel mai mult de aceasta necunoscind ca de fap traditia bisericii nu se tine pe obiceiurile si practicile care se fac pe la sate mai mult. Aici vas intreba parinte daca imi permiteti, cine de fap este vinovat preotii ca nu catehizeaza credinciasii sau poate ca credinciosii nu isi dau interesu, ca daca preotii sar tine numai de catehizat si de invatat pe credinciosi nu iar ramine timp sasi intretie familia. ( ca in prezent preotul nu poate trai doar pe ce se aduce milostenie, cum era de fap pe timpul apostolilor, atunci stim bine ca totul era in comun… " va multumesc ca incercati sa schimbati ceva si as fi multumit daca mi-ati da raspun "cer iertare"
Eu cred că în toate vina aparţine ierarhilor şi şcolilor teologice unde sunt formaţi viitorii (şi chiar actualii) preoţi. Dar la acest subiect eu prefer să tac, deşi aş avea cel mai mult de vorbit…
Oricum, nu e târziu ca orice preot, cu mult tact şi răbdare, să îndrepte ceea ce nu a ştiut până acum. Învăţăm toată viaţa. Incluisv eu…
Parinte sunteti de admirat! Va multumesc pentru aceatsta clara expunere a problemei. Voi avea o baza scrisa pentru multi crestini superstitiosi carora incerc sa le explic si eu "vamile vazduhului"!
Sunt preot într-o parohie din R.Moldova, de zece ani cât sunt în parohie, încerc să fac predici şi cateheze, la predici sunt prezeţi câţiva credincioşi, acei care vin la Sfânta Biserică în duminici şi sărbători . La Vecernie când se face cateheza, nu prea vin creştini, am încercat altă metodă de catahizare, scriu cateheza la impimantă şi o împart după Sfânta Liturghie (nu ştiu cât va funcţiona această metodă ), catehezile le facem simple după Catehism Ortodox, deci problema că sunt prea complicate sau că nu sunt pe înţelesul tuturor cade. După atâta muncă, totuşi unii creştini insistă să le săvârşesc "vămile", ce idee îmi daţi ?
Părinte, ceea ce faceţi este lăudabil, doar că oamenii, auzind tot felul de prostii prin alte părţi, caută modalităţi “mai sigure” şi “mai uşoare” de a-şi cumpăra mântuirea. Trebuie să li se spună clar că mântuirea se câştigă greu şi numai prin mila lui Dumnezeu. Dacă vor să se mântuiască, să facă măcar câte 24 de metanii pe zi şi să citească 24 de capitole din Scriptură pe săptămână. Cred că aşa vor înţelege că acest număr de 24 nu înseamnă nimic, iar mântuirea nu poate fi cumpărată sau asigurată în vreun fel. Noi ne facem treaba noastră, iar Hristos Mântuitorul şi-o face pe-a Lui.
Un preot din RM, la slujba din Postul Mare a vorbit foarte frumos in fata credinciosilor ca sa nu se impuna doar pe o abtinerea de mincaruri ci sa mai face si cite o fapta buna. Astfel sf. sa a sugerat. de ex., celor ce au posibilitate, sa ajute sa lucreze binevol si gratuit in gradina vecinului care, din anumite motive, nu este in stare sa o faca singur. In finalul slujbei, o credincioasa "evlavioasa" i-a reprosat preotului ca nu cunoaste importanta Postului si ca are nevoie de un duhovnic mai bun… Iata reactia enoriasilor nostrii, care, nedorind sa urmeze celor dumnezeiesti, singuri inventeaza canoane si reguli disciplinare pt Biserica
Şi eu le spun creştinilor, mai ales iarna, să meargă să facă focul la bătrâni, să-i asigure cu haine calde şi să le ducă ceva de mâncare. Consider o batjocură să vorbim de Crăciun şi Anul Nou, dar să nu ne gândim că alţii îngheaţă sau nu au ce mânca. La fel se pot găsi modalităţi de a ajuta în fiecare anotimp, aşa cum aţi spus şi sf. voastră. Mă bucur că suntem într-un gând…
Poate ca ar fi o solutie sa le spuneti taranilor "credinciosi", ca sa faci 24 de poduri nu are nici un rost, daca nu faci "măcar câte 24 de metanii pe zi şi să citească 24 de capitole din Scriptură pe săptămână". )) Si sa speram, ca facind ceea ce intradevar e de folos omului, Domnul le da incelepciune, ca sa inteleaga prostia obiceiurilor lumesti (babtsti).
@ Anatolie,
Sunt doua motive invocate pt neimpartasirea copiilor la Liturghia Darurilor mai Inainte Sfintite:
1.Sf. Agnet sfintit la o liturghie deplina anterioara la Liturghia Darurilor mai Inainte Sfintite la momentul potrivit se pune in vin, unii liturgisti sustin ca acest vin se preface in Sf. Sange prin iconomia lui Dumnezeu, altii nu sunt de acord (pt. ca nu exista o epicleza)- pot da detalii dar este suficient.
2.Liturghia Darurilor mai Inainte Sfintite este in special o liturghie sau o randuiala vesperala speciala pentru credinciosii care au ajunat, si este de ajuns pt copii sa se impartseasca la liturghiile depline, desi nu cred ca e gresit ca cei mici carora nu li se cere ajunare nici pentru liturghiile depline sa li se interzica Impărtășirea.
Despre asta am scris şi eu în cartea mea despre Liturghie, iar Anatolie a făcut cu mine liturgica şi are şi cartea. Cred că a uitat ce a învăţat…
Doamne ajuta! Eu cred ca cea mai scurta cale de a ajunge prieten al lui Dumnezeu, este sa ne dorim sa fim buni. Blagosloviti si ma iertati!
Binecuvantati si iertati! Parinte Petru, aveti un sait foarte bun, dar va rog sa fiti putin mai atent la afirmatii de genul "Biserica Ortodoxă NICIODATĂ nu a recunoscut această scriere ca făcând parte din Tradiţia Bisericii". Invatatura despre vamile vazduhului chiar face parte din traditia Bisericii Ortodoxe. Vă aduc în atenţie un citat din cartea "Viaţa şi lucrările părintelui Serafim Rose", apărută la Editura Sophia, Bucureşti, 2005, unde la pagina 809 găsim: "Chiar dacă unii teologi moderni pun la îndoială existenţa vămilor văzduhului, ele sunt pomenite fie explicit, fie implicit, de nenumăraţi sfinţi între care Sf. Pavel, Sf. Macarie Egipteanul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Efrem Sirul, Avva Isaia, Sf. Isihie Presbiterul, Sf. Diadoh al Foticeii, Sf. Teognost, Sf. Athanasie cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Ioan Scărarul, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Ignatie Briancianinov, Sf. Teofan Zăvorâtul, Sf. Ioan din Kronstadt şi Sf. Ioan Maximovici". De asemenea, vă recomand cartea părintelui Serafim Rose, "Sufletul după moarte", unde veţi găsi mai pe larg expusă această învăţătură. Domnul să ne ierte şi să ne înţelepţească pentru a spune credincioşilor învăţătura corectă a Bisericii.
Şi ceea ce am spus şi eu, şi ceea ce a spus pr. Serafim Rose este foarte adevărat. Învăţătura despre vămi este cunoscută Tradiţiei Bisericii (vechi), dar NU aşa cum este prezentată de scrierea menţionată (despre “călătoriile” Teodorei). Asta am vrut să zic şi eu însumi am precizat că Sfinţii Părinţi de asemenea vorbesc despre vămi.
Primesc observaţia sfinţiei voastre, dar ea nu-i fundamentată.
Binecuvântaţi şi iertaţi! Nu am vrut să vă tulbur liniştea, m-am bazat pe cuvintele Sfântului Teofan Zăvorâtul care spune: "Oricât de absurdă le va fi părând "înţelepţilor" noştri ideea vămilor văzduhului, nici ei nu vor scăpa de trecerea prin ele".
Blagosloviţi! Vă dau în continuare răspunsul la afirmaţia sfinţiei voastre "Învăţătura despre vămi este cunoscută Tradiţiei Bisericii (vechi), dar NU aşa cum este prezentată de scrierea menţionată (despre “călătoriile” Teodorei). Asta am vrut să zic" În Vieţile sfinţilor ortodocşi se află multe relatări – unele dintre ele foarte vii – despre felul în care trece sufletul prin vămi, după moarte. Cea mai amănunţită înfăţişare se află în Viaţa Sf. Vasile cel Nou (26 martie), care istoriseşte trecerea prin vămi a Sfintei Teodora, aşa cum o povesteşte într-o vedenie chiar ea, unui ucenic al Sfântului, pe nume Grigorie. În această relatare sunt pomenite douăzeci de vămi, fiecare dintre ele cercetând câte un păcat oarecare. Episcopul Ignatie Briancianinov se referă la această povestire din destul. Această istorisire se mai află într-o traducere engleză (Tainele veşnice de dincolo de mormânt, pag. 69-87), şi nu cuprinde nimic semnificativ, care să nu se mai afle şi în alte izvoare ortodoxe despre vămi, drept pentru care vom trece peste aceasta, dând alte izvoare care deşi cuprind mai puţine amănunte, urmează aceeaşi istorisire de bază a faptelor.
În relatarea soldatului Taxiot, de pildă (Vieţile sfinţilor , 28 martie), se povesteşte că el s-a întors la viaţă după şase ore petrecute în mormânt şi a povestit despre următoarea experienţă trăită: „Când am murit, am văzut arătându-se înaintea mea nişte etiopieni. Înfăţişarea lor era înfricoşătoare; când îi vedeam, sufletul meu se tulbura. Atunci am văzut doi tineri minunaţi, şi sufletul meu a sărit în braţele lor. Am început să urcăm încet spre înălţimi, ca într-un zbor, şi am ajuns la vămile care păzesc urcuşul şi opresc sufletul fiecărui om. Fiecare vamă cerceta un
păcat: o vamă cerceta minciuna, alta pizmuirea, alta mândria; fiecare păcat îşi are vameşii săi în văzduh. Şi am văzut că îngerii ţineau toate faptele mele bune într-un cufăr mic; scoţându-le afară, le cântăreau cu faptele mele cele rele. Aşa am trecut de toate vămile. Iar când ne apropiam de porţile raiului, am ajuns la vama păcatului trupesc. Cei care păzesc calea acolo, m-au oprit şi mi-au arătat toate păcatele trupeşti, săvârşite din copilăria mea până acum. Îngerii care mă duceau, au zis: ’Toate păcatele pe care le-ai săvârşit în cetate au fost iertate de Dumnezeu, pentru că te-ai pocăit pentru ele.’ La aceasta, potrivnicii mei au răspuns: ’Dar când ai plecat din cetate, în sat, ai săvârşit adulter cu femeia unui ţăran.’ Îngerii, auzind aceasta şi neaflând nici o faptă bună care ar fi putut ierta păcatul meu, m-au lăsat şi au plecat de la mine. Atunci, duhurile cele rele m-au apucat, şi suflând peste măsură asupra mea, m-au aruncat jos, la pământ. Pământul s-a crăpat şi am fost azvârlit acolo jos, prin povârnişuri strâmte, cu duhori spurcate, către temniţa iadului, de sub pământ.” (Sfârşitul acestei Vieţi, îl puteţi citi în limba
engleză, în Tainele veşnice de dincolo de mormânt, pag. 169- 171. Vezi şi Vietile sfinţilor, luna martie, Editura Episcopiei Romanului si Huşilor, 1995, pag. 402 – 404.).
Episcopul Ignatie mai dă şi alte experienţe ale vămilor din Vieţile altor sfinţi: Sf. Mare Mucenic Eustratie (sec. al IV-lea, 13 decembrie), Sf. Nifon de Constantia (Cipru), care a văzut multe suflete urcând-se prin vămi (sec. al IV-lea, 23 decembrie), Sf. Simeon cel Nebun pentru Hristos al Emesei (sec. al VI-lea, 21 iulie), Sf. Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei (sec. Al VII-lea, Prolog, 19 decembrie), Sf. Simeon al Muntelui Minunat (sec. al VII-lea, Prolog, 13 martie), şi Sf. Macarie cel Mare (19 ianuarie).
(IEROMONAH SERAFIM ROSE, Sufletul după moarte, EXPERIENŢE CONTEMPORANE „DUPĂ MOARTE” ÎN LUMINA ÎNVĂŢĂTURII ORTODOXE DESPRE VIAŢA DE DINCOLO, Autorul traducerii din limba engleză: prof. Graţia Lungu-Constantineanu, Ediţie îngrijită de Protos. Teodosie Paraschiv, Cu binecuvântarea I.P.S. Serafim Joantă, Mitropolitul Europei Centrale şi de Est, Editura Tehnopress, 2003, pp. 89-90)
Să încercăm să nu confundăm Tradiţia Bisericii cu practicile dubioase ale unor preoţi. Iertaţi!
Tocmai că nu confund Tradiţia cu apucăturile. Citiţi însă la Kuraev argumentele despre caracterul dubios al acestei scrieri şi dovada că mult timp scrierea despre Sf. Vasile cel Nou a fost interzisă în Biserică.
Şi ca să nu ne punem în competiţie, recitiţi titlul articolului şi scopul pentru care l-am scris. Oamenii trebuie să ştie că viaţa veşnică nu se cumpără, iar limbajul poetic medieval, pe care-l găsim inclusiv în scrierea sus numită, vorbeşte despre rugăciuni şi milostenii ca de o plată pentru …. vameşi, adică pentru draci! De aceea, poate să zică şi Serafim Rose şi cine vreţi dvstră, dar ideile astea mi se par contrare Evangheliei. Deci eu nu spun că nu vor fi “vămi” şi “vameşi”, ci că ele nu pot fi trecute prin mituire.
Iertațimă Parinte.Am si eu o mica intrebare in legatura cu ceea ce sa vb si mai sus: Totuși la ce folosesc pomenele si milosteniile care se dau la inmormintare si in genere?Care este scopul lor? trebuiesc neapărat de dat de sufletul raposatului?Si cind se cinta ”Vesnică pomenire” se ridica jertfa sau masa pe care sta ea,este bine?
Si altă întrebare: pentru ce se face milostenie pentru cei vii?
Iertatima Parinte
Evanghelia şi întreaga Scriptură vorbeşte despre folosul milosteniei, ca expresie a dragostei şi chiar ca “imitării lui Hristos” cel Milostiv. După principiul: dacă iert altora şi Dumnezeu îmi iartă, noi credem că dacă facem milă cu alţii şi Dumnezeu va face milă cu noi sau cu cel pentru care noi facem o anumită faptă.
Tradiţia Bisericii (dacă dvstră credeţi în ea), vorbeşte despre foarte multe cazuri de uşurare a stării celui adormit în cazul milosteniilor făcute pentru el, mai ales că cel ce primeşte milostenia (pomana) îşi asumă obligaţia de a se ruga pt cel adormit. Acesta este scopul principal al pomenilor pt morţi.
Ridicarea (repetată) a pomenelor sau, dacă sunt multe, a întregii mese, atunci când se cântă “Veşnica pomenire” sunt expresia ofrandei, a unui dar oferit lui Dumnezeu, aşa cum şi preotul ridică Darurile euharistice înainte ca acestea să fie sfinţite la Liturghie.