Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Etichetă: teologie

Despre frica de a gândi şi a discuta

res_87f70225004f95c84ea0df14832afcd4_fullRecent am citit cartea lui Jaroslav Pelikan: „Credo. Ghid istoric şi teologic al crezurilor şi mărturisirilor de credinţă în tradiţia creştină”, Ed. Polirom 2010. Pe lângă multele informaţii, dintre care unele confuze şi inutile, am găsit şi câteva citate interesante. Vreau să le redau mai jos pentru a-l face pe cititor să înţeleagă că dezbaterile teologice şi diversitatea de opinie nu doar că sunt permise, ci sunt chiar necesare şi constructive. Culmea e că ele nu contrazic ideea de ascultare şi supunere în Biserică, ci chiar le umplu de sens. 

Păcat că gândirea teologică modernă, în special în spaţiul românesc, este atât de constipată şi timidă, iar în consecinţă – lipsită de originalitate şi de duh. Peste tot numai şabloane şi plagieri… 

Filioque – un mileniu de erezie oficializată

filoque

Pe data de 14 februarie 1014, cu ocazia încoronării lui Henric al II-lea ca împărat al Sfântului Imperiu Roman, papa Benedict al VIII-lea a dispus introducerea oficială a adaosului Filioque în Crez şi rostirea lui cu acest adaos în toată Biserica de Apus. După cum se ştie, adaosul era folosit în Spania încă din secolul al VI-lea (Conciliul de la Toledo, anul 589), dar a fost oficializat treptat, punctul culminant fiind anume anul 1014. 

La 40 de ani după această oficializare, adaosul Filioque (care este contrar textului biblic de la Ioan 15:26 şi a fost condamnat de Sinodul VIII Ecumenic din Constantinopol, anul 879) a constituit principalul motiv al ruperii comuniunii dintre Răsărit şi Apus la data de 16 iulie 1054.

Despre “cugetul patristic”. Răspuns dat unui tânăr teolog

004-sfintii-parinti

În cuvântul său „Despre legătura ucenicului cu stareţul”, adresat cu precădere monahilor (vezi această carte), părintele Emilianos Simonopetritul atinge o problemă fundamentală pentru gândirea teologică şi spiritualitatea ortodoxă, şi anume: „cugetul stareţului (φρονήματος του γέροντα)”. De fapt, grecescul φρόνημα nu are un echivalent românesc exact. El nu este nici cuget (διάνοια), nici gând (γνώμη) şi nici duh (πνεῦμα). Termenul, având în rădăcina sa cuvântul „νοῦς – raţiune/gândire”, şi se referă la viziunile stareţului despre viaţa duhovnicească, la principiile şi modul lui de gândire şi ar putea fi tradus prin „concepţie/concepţii”.