Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Etichetă: liturghier

LITURGHIERUL MISIONAR – o abordare catehetică, pastorală şi misionară a slujbelor ortodoxe

Mânat de propriile căutări şi trăiri, precum şi de îndemnul şi încurajările mai multor preoţi şi prieteni, deja de peste 10 ani lucrez la un proiect misionar de redactare a textelor liturgice. Cu ajutorul lui Dumnezeu, acum a ieşit de sub tipar prima ediţie a unui Liturghier Misionar, care este menit să-i ajute în primul rând pe preoţi, dar şi pe studenţii la teologie şi pe simplii credincioşi să înţeleagă locul şi sensul fiecărui element liturgic din slujbele Vecerniei, Utreniei şi a Liturghiei. O asemenea abordare a slujbelor ortodoxe există deja de mai mult timp în diaspora ortodoxă şi aceasta nu este nici pe departe o inovaţie sau o trădare a Tradiţiei Bisericii, ci o înţelegere a priorităţii „duhului” faţă de „literă”, şi o ştergere a prafului sau a fumului (deja alergic) ce s-a depus peste textele liturgice. Conform hotărârilor Sinodului VII Ecumenic, dacă chipul unei icoane nu mai este clar şi nici nu poate fi restaurat, acea icoană trebuie scoasă din uzul liturgic, pentru că nu-şi mai împlineşte rostul iniţial; în cel mai bun caz ea devine piesă de muzeu. O abordare asemănătoare Biserica a avut-o şi faţă de slujbe şi textele liturgice, deşi, întotdeauna au existat oameni care consideră că şi icoanele, şi slujbele, chiar dacă nu mai sunt înţelese şi desluşibile, trebuie lăsate neatinse, deşi însăşi această neatingere nu înseamnă conservare, ci ignoranţă, care lasă să se adune şi mai mult praf sau fum… Deci eu nu am făcut altceva decât să şterg praful şi să restaurez chipul unor elemente liturgice devenite neclare sau lipsite de sensul lor primar.

Principiile de lucru la Liturghierul Misionar au fost enunţate şi în Introducerea acestei cărţi, pe care o redăm mai jos:

Câteva reflecţii asupra cultului ortodox. Invitaţie la dialog

 O scurtă introducere

Nu vom greși dacă vom spune că liturghia şi cultul ortodox în general reprezintă un relicvariu al tradiţiei doxologice şi al conştiinţei dogmatice a Bisericii. În acelaşi timp, nu trebuie să uităm că fiecare relicvă în parte – fie textuală sau artistică – reprezintă, de fapt, forme omenești de exprimare ale doxologiei şi dogmei, marcate de cultura, limbajul şi mentalitatea timpului şi locului în care au apărut şi s-au dezvoltat.

În primele 4-5 secole, fiecare „comunitate euharistică” avea propria Liturghie. Elementele comune prezente la nivel regional sau universal nu erau impuse sau promovate de vreo autoritate eclesiastică sau politică, ci purtau amprenta „autorității divine” şi „apostolice”, fiind o adevărată „închinare în duh şi în adevăr”. Exprimându-ne în termeni moderni: tot ce conta atunci era calitatea produsului, nu eticheta sau ambalajul.

Abia mai târziu, când Biserica (haideţi să recunoaştem!) a intrat sub papucul împăratului greco-roman (numit mai târziu „bizantin”), lucrurile au început să se schimbe substanţial. Sub influenţa unor realităţi şi ambiţii politice, Constantinopolul, care până la Sinodul II Ecumenic nu era decât o episcopie sufragană a Mitropoliei de Herakleia, este, dintr-o dată, egalat în privilegii cu scaunul Romei, dominând pe deplin viaţa Bisericii în Răsărit. Mai ales începând cu epoca lui Iustinian (527-565), apoi pe fonul ocupațiilor arabe ale vechilor Patriarhii Răsăritene (sec. VII), cultul liturgic de la Constantinopol, dezvoltat iniţial din ritul antiohian, a substituit orice formă de cult local, inclusiv în centre apostolice precum Alexandria, Antiohia sau Ierusalim.

Americanii mai ortodocşi decât noi…

La 15 februarie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din America (OCA) a emis o dispoziție însoţită de o notă explicativă (traduse de Mihai Răducă de pe saitul oficial al OCA), prin care corectează textul epiclezei în Liturghia Sf. Vasile cel Mare şi rânduiala împărtășirii la Liturghia Darurilor Înaintesfinţite. Precizăm că, renunţarea la troparul Ceasului al III-lea („Doamne, cel ce pe Preasfântul Tău Duh…”), înserat abuziv şi greşit în textul epiclezei, s-a făcut de OCA încă în ediţiile precedente ale Liturghierului. 

Prin urmare, Biserica Ortodoxă din America a avut curajul şi priceperea de a renunţa la inovaţiile liturgice din sec. XV-XVII. Captivi ai acestor inovaţii au mai rămas doar Biserica Ortodoxă Rusă şi cea Română, care în sec. XVII traducea Liturghiile după cărţile slavo-ruse şi a rămas tributară acestora până astăzi.

TRADIŢIE, ÎNNOIRE ŞI INOVAŢIE ÎN SFÂNTA LITURGHIE, partea I

 Motto: „Tradiție înseamnă menținerea şi
transmiterea focului, nu închinarea la cenușă”

(Gustav Mahler, 1860-1911)

Prolog

Mişcarea de renaştere liturgică, care a marcat creștinismul occidental (inclusiv cel ortodox) aproape întreg secolul XX, a început să aibă reverberaţii şi în spaţiul ortodox din Răsărit. Având în vedere caracterul mai conservator al Răsăritului şi un mod aparte de a înţelege „tradiţia Bisericii”, „renaşterea liturgică” din Răsărit este şi ea una specifică şi complexă. Puţinii teologi care înţeleg câte ceva din istoria şi dinamica cultului ortodox rămân neobservați şi marginalizaţi printre mulţimea de clerici şi credincioşi care aparţin celor două tabere mari, care se acuză reciproc, fie de un „conservatorism rigid”, fie de un „inovatorism protestant” frate cu „ecumenismul sincretist” sau chiar cu „apostazia”. 

În realitate, de cele mai multe ori, ambele tabere duc o discuție amatoristă, axată pe detalii irelevante şi fără să ştie vreunul unde exact vrea să ajungă. Așa-numiții „conservatori” sau „tradiţionalişti” tună şi fulgeră cu totul felul de acuzaţii ridicole şi fundamentaliste, iar „înnoitorii” se strecoară timid, încercând să construiască o casă nouă pe o temelie veche şi şubredă, de dragul de a nu fi stigmatizaţi sau chiar excluşi din Biserică. Vorba ceea: „o pace strâmbă e mai bună decât un război drept”.

Ideea mea însă nu este de a porni vreun război, de dragul unor idealuri care niciodată n-au existat, ci de a pune mâna pe carte şi de a renunţa la limbajul polemic şi fundamentalist, care nu lasă loc diversităţii, creativităţii, nemaivorbind de diferite încercări cu rol pastoral-misionar. Cultul Bisericii noastre nu a apărut prin centralizare ierarhică sau prin monopol asupra cărţilor liturgice, ci a avut o evoluție firească, marcată de diferite încercări şi incidente. Abia prin secolul XVII cărţile de cult au început să fie editate doar cu binecuvântarea unui ierarh (iar mai târziu, sub influența sistemului sinodal rusesc – chiar a Sfântului Sinod) şi aceasta după o minimă verificare sau chiar cenzură. Până atunci o astfel de practică nu a existat şi nici nu putea să existe… 

UPDATE: Aplicaţia “Texte liturgice” pentru dispozitive Android

google-play
Portalul www.teologie.net vă prezintă aplicaţia "Texte liturgice" (gratuită), care aduce pe dispozitivul Dvs Android cele mai importante slujbe ale Bisericii Ortodoxe: cartea de rugăciuni, psalmi aleşi, Sfânta Liturghie, precum şi diferite slujbe din Ceaslov, Molitfelnic, Minei, Triod şi Penticostar. La următorul upgrade intenţionăm să adăugăm şi slujbele Octoihului…

Stihul “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi” în ecteniile liturgice

Maica Domnului3

Întrebare: Părinte Petru, majoritatea ecteniilor din slujbele noastre se termină cu o cerere adresată Maicii Domnului, după care strana cântă „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne/mântuieşte-ne pe noi”. Care variantă este corectă şi de ce se cântă acest stih?

* * *

       Răspuns: După cum aţi remarcat şi dumneavoastră, ecteniile liturgice (afară de cele "întreite") se termină cu această cerere:

Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stă­pâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fe­cioara Maria, cu toţi sfinţii pomenindu‑o, pe noi înşine şi unii pe/cu alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. 

Studii şi articole din cartea “Liturghia Ortodoxă. Istorie şi actualitate”, ediţia II-a

PP-coperta-liturghie

De-a lungul timpului am scris mai multe articole de liturgică, pe care, iniţial le-am publicat pe acest blog (teologie.net), după care au fost publicate în prima ediţie a cărţii „Liturghia ortodoxă. Istorie şi actualitate” (Sophia, 2008).

Între timp, la cele mai multe dintre ele am făcut anumite completări şi revizuiri, care s-au regăsit deja în ediţia a doua a aceleaşi cărţi (Sophia, 2013)De aceea, am hotărât să şterg vechile versiuni ale acelor articole şi să plasez pe internet doar ultimele versiuni, aşa cum au fost recent publicate, indicând şi paginile la care textele respective pot fi găsite în carte. De asemenea anexăm lista de abrevieri şi toată bibliografia folosită, pentru a vă putea mai uşor orienta în notele de subsol ale articolelor. 

Liturghia ortodoxă. Istorie şi actualitate – ediţia II-a (2013), revizuită şi completată

PP-coperta-liturghie

La editura Sophia din Bucureşti a apărut ediţia a II-a (anul 2013) 
a cărţii noastre:
„Liturghia ortodoxă. Istorie şi actualitate”.

Cuprinsul cărţii (PDF)

Cartea poate fi comandată pe saitul librăriei Sophia sau cumpărată în librăriile din România (unde difuzează Supergraph).

Preţul cărţii este de 40 RONi (aprox. 150 MDL).

Format: 16.5×23.5 cm; 376 p., copertă cartonată. 

ISBN: 978-973-136-337-0 

Noul Liturghier românesc, Bucureşti – 2012

La începutul acestui an (2012), după câţiva ani de aşteptare[1], Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române a scos o nouă ediţie a Liturghierului. Mai mulţi preoţi şi studenţi teologi au vrut să afle ce părere am eu despre această ediţie şi modificările făcute de Comisia Liturgică (din 2 oameni!) de pe lângă Sfântul Sinod al BOR.

Nu mi-am propus şi nici nu cred că voi ajunge să fac o recenzie detaliată a acestei ediţii, dar am constat următoarele:   

Cum cred eu că trebuie să se lucreze la o nouă ediţie a Liturghierului

Un preot din Ardeal m-a întrebat: Când vom putea avea o ediţie mai bună a Liturghierului românesc? Cine şi cum ar trebui să lucreze la ea?

După cum probabil ştiţi, în 2008 am scos o carte despre Liturghie („Liturghia Ortodoxă: istorie şi actualitate”) în care am dat şi o versiune de text a Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur, venind cu nişte propuneri de îmbunătăţire a traducerii actuale a Liturghierului. Tot în 2008 Patriarhia Română a editat  un nou Liturghier la care eu am scris o recenzie (poate prea dură, dar justificată), în care iarăşi am semnalat mai multe greşeli de traducere şi de rânduială, venind cu unele propuneri. În 2009 am scris un amplu studiu despre Proscomidie, venind cu alte propuneri şi explicaţii. Între timp am aprofundat şi mai mult acest subiect, studiind zeci de manuscrise şi ediţii greceşti şi slavoneşti ale Liturghierelor, încât, la a doua ediţie a cărţii (aflată acum în lucru), voi renunţa la unele traduceri din prima ediţie, în schimb voi veni cu mai multe îmbunătăţiri la prima variantă, mai ales că atunci unele idei şi variante de traducere nu le-am trecut în carte şi pentru a nu părea prea revoluţionar.

Iar acum vreau să răspund la întrebarea sfinţiei voastre.