Highslide for Wordpress Plugin

Liturghia euharistică şi legătura ei cu agapele/mesele frățești

Întrebare: Părinte Petru, în parohia noastră există obiceiul ca după Liturghia de duminică să facem şi o agapă frățească, la care participau majoritatea celor prezenți. Acum, din cauza pandemiei, această agapă a fost suspendată pe un termen nedeterminat. Credeţi că este important să găsim un substitut pentru agapă, pentru a urma vechea tradiţie apostolică sau nu e cazul să ne legăm de acest element, considerat de cei mai mulţi, neactual şi lipsit de importanţă?

Răspuns:

1. Într-adevăr, în epoca apostolică Liturghia era legată de o „masă frățească a iubirii”, de unde şi numele de „agapă”. Despre acest lucru am scris pe scurt în cartea mea „Liturghia Ortodoxă: istorie şi actualitate”, Ed. 2013, pp. 25-27. De fapt, agapele nu sunt nici pe departe o invenţie creştină, ci sunt o urmare a meselor frăţeşti ale iudeilor (birkat ha-mazon) care, mai ales în comunităţile de la Qumran, aveau o conotaţie mistică specială. În aceeaşi perioadă erau foarte cunoscut şi răspundit aşa-numitul „symposium-ul” greco-roman (συμπόσιον de la συμπίνειν = a bea împreună), care era un fel de „banchet de club” la care se adunau oamenii cu anumite interese şi, unde, după mâncare, se discuta şi se bea după un anumit protocol. Culmea este că acest symposium greco-roman a influenţat chiar şi mesele iudaice – inclusiv Cina cea de Taină –, unde se practica servirea a patru pahare de vin (amestecate cu apă), dar într-o anumită ordine protocolară şi cu anumite urări care, la păgâni aveau forma unor rugăciuni către zei, iar evreii le-au adaptat la teologia monoteistă iudaică. Cel mai des, anume ultimul pahar avea rolul de libaţiune, lucru care s-a întâmplat şi la Cina cea de Taină, unde abia paharul „de după cină” (I Cor. 11:25) a fost sfinţit şi oferit ca Sânge al lui Hristos.

Citește mai mult

Studii şi articole din cartea “Liturghia Ortodoxă. Istorie şi actualitate”, ediţia II-a

PP-coperta-liturghie

De-a lungul timpului am scris mai multe articole de liturgică, pe care, iniţial le-am publicat pe acest blog (teologie.net), după care au fost publicate în prima ediţie a cărţii „Liturghia ortodoxă. Istorie şi actualitate” (Sophia, 2008).

Între timp, la cele mai multe dintre ele am făcut anumite completări şi revizuiri, care s-au regăsit deja în ediţia a doua a aceleaşi cărţi (Sophia, 2013)De aceea, am hotărât să şterg vechile versiuni ale acelor articole şi să plasez pe internet doar ultimele versiuni, aşa cum au fost recent publicate, indicând şi paginile la care textele respective pot fi găsite în carte. De asemenea anexăm lista de abrevieri şi toată bibliografia folosită, pentru a vă putea mai uşor orienta în notele de subsol ale articolelor. 

Citește mai mult