Highslide for Wordpress Plugin

împărtăşanie

Liturghia euharistică şi legătura ei cu agapele/mesele frățești

de

Întrebare: Părinte Petru, în parohia noastră există obiceiul ca după Liturghia de duminică să facem şi o agapă frățească, la care participau majoritatea celor prezenți. Acum, din cauza pandemiei, această agapă a fost suspendată pe un termen nedeterminat. Credeţi că este important să găsim un substitut pentru agapă, pentru a urma vechea tradiţie apostolică sau nu e cazul să ne legăm de acest element, considerat de cei mai mulţi, neactual şi lipsit de importanţă?

Răspuns:

1. Într-adevăr, în epoca apostolică Liturghia era legată de o „masă frățească a iubirii”, de unde şi numele de „agapă”. Despre acest lucru am scris pe scurt în cartea mea „Liturghia Ortodoxă: istorie şi actualitate”, Ed. 2013, pp. 25-27. De fapt, agapele nu sunt nici pe departe o invenţie creştină, ci sunt o urmare a meselor frăţeşti ale iudeilor (birkat ha-mazon) care, mai ales în comunităţile de la Qumran, aveau o conotaţie mistică specială. În aceeaşi perioadă erau foarte cunoscut şi răspundit aşa-numitul „symposium-ul” greco-roman (συμπόσιον de la συμπίνειν = a bea împreună), care era un fel de „banchet de club” la care se adunau oamenii cu anumite interese şi, unde, după mâncare, se discuta şi se bea după un anumit protocol. Culmea este că acest symposium greco-roman a influenţat chiar şi mesele iudaice – inclusiv Cina cea de Taină –, unde se practica servirea a patru pahare de vin (amestecate cu apă), dar într-o anumită ordine protocolară şi cu anumite urări care, la păgâni aveau forma unor rugăciuni către zei, iar evreii le-au adaptat la teologia monoteistă iudaică. Cel mai des, anume ultimul pahar avea rolul de libaţiune, lucru care s-a întâmplat şi la Cina cea de Taină, unde abia paharul „de după cină” (I Cor. 11:25) a fost sfinţit şi oferit ca Sânge al lui Hristos.

Citește mai mult

Pr. Prof. Alkiviadis Calivas – Însemnare pe marginea linguriței comune pentru împărtăşire

de

* Pr. Alkiviadis C. Calivas – Profesor Emerit de Liturgică la Seminarul Teologic „Sfânta Cruce”, Brookline, MA

Lingurițele liturgice au existat cel puțin din secolele șase, șapte.[1] Dar asta nu înseamnă că au ele au fost folosite pentru împărtășanie. De fapt, canonul 101 de la Sinodul Quinisext (691-692) interzice folosirea oricărui recipient pentru primirea Sântului Trup, altceva decât mâna.[2] Canonul spune: „Așa că, dacă cineva dorește să se împărtășească cu Preacuratul Trupul în timpul slujbei… să-și pună palmele cruciş (una peste alta – n.trad.) și, astfel, să se apropie, pentru a primi împărtășirea harului… Pentru că nimeni nu este binevenit, dintre cei care fac anumite recipiente din aur sau orice alt material din care să împărtășească, în locul mâinilor pentru primirea dumnezeiescului har.”[3]

Înainte de secolele XI-XII, toată lumea, clericii și mirenii deopotrivă, primeau Sfintele Daruri separat, așa precum face clerul în zilele noastre. Când oamenii se apropiau, își întindeau mâinile, dreapta peste stânga, cu palmele deschise, peste care preotul așeza o părticică din Pâinea sfântă. După consumarea Pâinii, celor care se împărtășeau li se oferea Potirul de către diacon.[4]

Primele dovezi clare pentru folosirea lingurițelor de împărtășanie au apărut în secolele XI și XII. După cum aflăm din însemnările canonistului Theodore Balsamon (+ cca. 1195), pe la jumătatea secolului al XII-lea, lingurița comună a devenit normă stabilită în multe locuri. Comentând canonul 101 al Sinodului Quinisext, el se plângea că modul tradițional de distribuire a Sfintei Împărtășanei fusese abandonat în unele zone.[5]

Citește mai mult

Robert Taft – Lingurițele bizantine de împărtășire: o analiză a dovezilor

de

Studiului lui Robert F. Taft, Lingurițele bizantine de împărtășire: o analiză a dovezilor în revista “Teologie şi Viaţă”, Nr. 1-4/2020, pp. 177-223.

Traducere: Pr. dr. Lucian-Mihăiță FILIP și Diac. Mihail AFLOAREA

Mai ales în aceste vremuri speciale, studiul lui Taft, la care am făcut şi eu trimitere în articolul meu despre linguriţă, este important, dar el totuşi nu oferă soluţii. Soluţiile trebuie să le ofere Sfântul Sinod, după o consultare a mai multor categorii de specialişti.

Împărtăşirea cu o singură linguriţă în vreme de epidemie

de

Carantina impusă de epidemia de Coronavirus (Covid 19) implică toate laturile vieţii sociale, inclusiv cea bisericească şi liturgică. În unele ţări ale Europei au fost interzise toate slujbele publice, iar în altele s-au impus anumite restricţii legate de numărul de participanţi, distanţa pe care trebuie să o ţină unul faţă de altul, măsurile de igienă pe care trebuie să le respecte atât slujitorii cultului, cât şi credincioşii.

După cum era şi de aşteptat, în discuţie a reapărut şi subiectul împărtăşirii cu o singură linguriţă, aşa cum se practică în Biserica Ortodoxă cel puţin din sec. XII încoace (vezi şi acest studiu).

Bineînţeles, linguriţa euharistică i-a deranjat pe unii şi înainte de această epidemie, dar acum, scepticii şi agnosticii, cu ajutorul mass-mediei, au desfăşurat o campanie de dezinformare şi inoculare a fricii cum nu s-a mai văzut şi auzit, atât pentru a clătina credinţa oamenilor, cât şi de a testa reacţia credincioşilor şi a Bisericii. Dar cine, până la urmă, critică împărtăşirea cu o singură linguriţă: cei care se împărtăşesc sistematic sau cei care o fac o singură dată pe an ori niciodată? Cred răspunsul este evident şi, vă rog, să nu-l uităm…

Citește mai mult

Folosirea aghesmei: întrebări şi răspunsuri

de

Recent am primit două întrebări despre folosirea aghesmei, parvenite de la doi preoţi de pe la poalele Carpaților.

Întrebarea I: În perioada Bobotezei, dar şi în restul anului, cei care se împărtășesc – preoți şi mireni – pot lua şi Agheasmă Mare? Vă rog să argumentați dogmatic, liturgic şi patristic. 

Citește mai mult

Interviu cu pr. Macarie Simonopetritul despre Spovedanie

de

parintele_macarie_simonopetritul

Preacuvioase părinte Macarie! Pornind de la Tradiţia Bisericii, pe care o cunoașteți foarte bine şi de la propria experiență, aş vrea să ne împărtășiți câteva gânduri despre unele aspecte practice legate de Taina Spovedaniei.

Întâi de toate aş vrea să ne spuneți ce este Spovedania şi dacă este obligatoriu ca ea să fie făcută înainte de fiecare împărtășire?

Înainte de a vorbi despre Taina Spovedaniei şi legătura ei cu Taina Euharistiei, trebuie să spunem că Însăşi Biserica este o taină. Sistemul celor 7 Taine este străin Ortodoxiei şi a fost împrumutat fără discernământ din teologia latină. La origini, Părinţii Bisericii vedeau întreaga lucrare a Bisericii ca o singură taină – cea a mântuirii în Hristos prin Duhul Sfânt. „Sacramentele” sunt doar nişte căi care ne fac părtaşi la Taina lui Hristos. Iniţierea în această Taină unică se face prin Botez şi Mirungere, iar culmea acestei comuniuni cu Hristos o avem în Euharistie. 

Citește mai mult

Hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse despre duhovnici şi unele abuzuri în Taina Spovedaniei

de

spovedanie

Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 28 decembrie 1998,
despre cazurile tot mai des întâlnite în ultima vreme de rea folosire de către
unii duhovnici a puterii de a lega de a dezlega

Hotărâm:

  1. Având în vedere tot mai desele reclamaţii ale mirenilor privind acţiunile neîntemeiate canonic ale unor păstori de suflete, a aduce la cunoştinţă preoţilor care duc slujirea duhovniciei despre neacceptarea constrângerii sau convingerii păstoriţilor, împotriva voinţei lor, la următoarele acţiuni sau hotărâri:
    –         primirea monahismului,
    –         îndeplinirea unei oarecare ascultări / slujiri bisericeşti,
    –         acordarea unor donaţii,
    –         căsătoria,
    –         divorţul sau respingerea căsătoriei (cu excepţia cazurilor când acea persoană nu se poate căsători din motive canonice),
    –         respingerea relaţiilor conjugale în familie,
    –         neacceptarea serviciul militar,
    –         neacceptarea de a merge la vot sau respingerea altor obligaţii cetăţeneşti,
    –         neacceptarea ajutorului medical,
    –         neacceptarea primirii educaţiei şcolare,
    –         angajarea la muncă sau schimbarea locului de muncă,
    –         schimbarea locului de trai.

Citește mai mult

Pentru o teologie “completă”…

de


Motto: „Cu prostul neşcolarizat, te lupţi puţin şi ai scăpat;
Dar duci o muncă colosală cu prostul care… are şcoală”.

 Blogosfera pseudo-ortodoxă şi pseudo-duhovnicească din România a început o nouă campanie de răspândire a unor materiale scoase din context, care chipurile ar desfiinţa „teologia academică” şi „i-ar pune la punct” pe toţi cei care îndrăznesc să meargă împotriva „Tradiţiei”. Anonimatul şi mediocritatea evidentă a celor care administrează acele bloguri trebuia demult boicotată, dar iată că mai sunt unii care se arată încântaţi de falsa lor mărturie şi încep să creadă că între ştiinţa teologică şi spiritualitatea filocalică ar exista un conflict iremediabil. Aceasta e prima şi cea mai gravă capcană întinsă trăirii conştiente în Biserică.

O personalitate enciclopedică precum Sf. Nicodim Aghioritul este intenționat ignorată de aceşti diversionişti, şi aceasta pentru că Sf. Nicodim, contrar ideilor lor preconcepute, cita şi traducea literatură occidentală, era adeptul împărtăşirii sistematice, critica anumite adaosuri liturgice neadecvate (Troparul Ceasului III în epicleză şi cuvintele „Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt” din Anaforaua Sf. Vasile cel Mare), nu încuraja săvârşirea parastaselor în zilele de duminică etc. În acelaşi timp, Sf. Nicodim era un mare cunoscător şi trăitor al Filocaliei, alături de alţi monahi savanţi ai timpului precum Atanasie din Paros, Macarie al Corintului, Nichifor Theotokis ş.a.  

Citește mai mult