Highslide for Wordpress Plugin

Împărtăşirea cu o singură linguriţă în vreme de epidemie

Carantina impusă de epidemia de Coronavirus (Covid 19) implică toate laturile vieţii sociale, inclusiv cea bisericească şi liturgică. În unele ţări ale Europei au fost interzise toate slujbele publice, iar în altele s-au impus anumite restricţii legate de numărul de participanţi, distanţa pe care trebuie să o ţină unul faţă de altul, măsurile de igienă pe care trebuie să le respecte atât slujitorii cultului, cât şi credincioşii.

După cum era şi de aşteptat, în discuţie a reapărut şi subiectul împărtăşirii cu o singură linguriţă, aşa cum se practică în Biserica Ortodoxă cel puţin din sec. XII încoace (vezi şi acest studiu).

Bineînţeles, linguriţa euharistică i-a deranjat pe unii şi înainte de această epidemie, dar acum, scepticii şi agnosticii, cu ajutorul mass-mediei, au desfăşurat o campanie de dezinformare şi inoculare a fricii cum nu s-a mai văzut şi auzit, atât pentru a clătina credinţa oamenilor, cât şi de a testa reacţia credincioşilor şi a Bisericii. Dar cine, până la urmă, critică împărtăşirea cu o singură linguriţă: cei care se împărtăşesc sistematic sau cei care o fac o singură dată pe an ori niciodată? Cred răspunsul este evident şi, vă rog, să nu-l uităm…

Biserica este conştientă de aceste provocări şi abordează aceste lucruri cu maturitate şi seriozitate, având experienţa multor epidemii şi catastrofe umanitare mult mai grave prin care au trecut fiii ei. Ca şi în alte situaţii de criză, subiectul împărtăşirii cu o singură linguriţă a fost abordat cu multă delicateţe, aşa încât credincioşii să nu fie lipsiţi de împărtăşirea euharistică, care este esenţială pentru orice credincios conştient, dar nici să nu favorizeze răspândirea virusului sau să trezească suspiciuni în conştiinţa celor mai slabi.

În general, poziţia Bisericii Ortodoxe Române a fost expusă în cuvântul pastoral al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel din 28 februarie (venit după comunicatul de presă din 27 februarie).

Au mai fost şi alte păreri şi atitudini – mă refer în special la cazul părintelui Irimie Marga din Sibiu, care în duminica a II-a a Postului Mare a împărtăşit credincioşii fără linguriță (ca în ritul armean) – dar, slavă Domnului, situaţia a fost clarificată şi depăşită pe cale paşnică şi canonică.

O altă abordare, neașteptată pentru unii şi scandaloasă pentru alţii, ne-a venit pe 17 martie din partea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse (Proces Verbal Nr. 30) care, în legătură epidemia de Coronavirus  recomandă următoarele:

  1. Nimeni să nu fie lipsit de Sf. Împărtăşanie, iar împărtăşirea credincioşilor să se facă în continuare cu o singură linguriță, dar aceasta, după împărtăşirea fiecărei persoane, trebuie ştearsă cu un şerveţel îmbibat cu lichid dezinfectant, apoi spălată în apă; (la sfârşit apa va fi vărsată acolo unde se varsă şi apa de la botez).
  2. Vinul (sau agheasma) de după împărtăşanie să se dea individual fiecăruia, în pahare de unică folosinţă.
  3. Pentru împărţirea anafurei (antidor) să se folosească mănuşi igienice.
  4. Şerveţelul (din material roşu) să fie ţinut sub barbă pentru a evita căderea împărtăşaniei, dar buzele fiecărui credincios vor fi şterse cu şerveţele de hârtie de unică folosinţă, care mai apoi vor fi arse. Şerveţelele din material să fie spălate la temperatură mare şi dezinfectate după fiecare slujbă.

Instrucţiuni asemănătoare sunt date şi în legătură cu celelalte Taine ale Bisericii.

Foarte mulţi mă întreabă care este părerea mea personală vizavi de acest subiect. Şi, pentru că am obosit să scriu în particular, răspund în public:

1. Împărtăşirea credincioşilor cu linguriţa nu este o dogmă a Bisericii, dar este o practică şi o disciplină care s-a impus deja de foarte mult timp şi schimbarea ei nu se poate face arbitrar, fără o decizie sinodală;

2. Istoria nu semnalează cazuri de îmbolnăvire prin împărtăşirea din aceeași linguriţă, chiar dacă, destul de des, preoţii consumă Sfânta Împărtăşanie după persoane bolnave de boli mult mai grave decât Coronavirus;

3. La nevoie, Biserica poate găsi şi alte modalităţi de împărtăşire a credincioşilor, dar aceste modalităţi trebuie să vină din grija pastorală a Bisericii, dar nu ca rezultat al şantajului sau provocărilor venite din partea celor care oricum nu se împărtăşesc, dar vor să-i îndepărteze şi pe alţii de la acest „medicament duhovnicesc” şi „dar al nemuririi”;

4. În cazuri particulare, când preotul este chemat să împărtăşească persoane cu diferite boli sau infecţii, împărtăşirea se poate face sub diferite forme, în funcţie de necesitate şi recomandările medicilor:

a) cu linguriţa, ca de obicei

b) dând cu mâna (îmbrăcată în mănuşă) părticica de Sf. Împărtăşanie (uscată, neînmuiată suplimentar) direct în gura bolnavului,

c) lăsând împărtăşania pe o tavă (specială), aşa încât bolnavul să o ia şi să o consume singur, în prezenţa preotului (care stă la o distanţă recomandată de medici). Acest tip de împărtăşanie s-a practicat uneori în cazul celor bolnavi de ciumă sau lepră (vezi tâlcuirea Sf. Nicodim Aghioritul la Canonul 28 Trulan în Pidalion) şi se poate practica şi acum în cazul unui bolnav de Coronavirus, izolat în spital, dar nu ca măsură preventivă pentru toată lumea, având în vedere că nu am făcut aceasta până acum, cu virusuri mult mai periculoase decât Covid 19 şi nu s-a întâmplat nimic.

5. Deci, este important ca aceste cazuri excepţionale să nu fie transformate în reguli şi să nu fie transpuse în biserică pentru masele largi de credincioşi. Împărtăşirea particulară a bolnavului şi împărtăşirea publică a credincioşilor sunt două lucruri diferite, care nu trebuie confundate. Şi dacă pentru o necesitate de moment, mai ales când nu este posibilitate de a contacta ierarhul locului, preotul poate acţiona după cum îi spune conştiinţa, pentru cazurile generale trebuie urmată practica generală.

6. Trebuie să ne întrebăm: dacă renunţăm la împărtăşirea cu o singură linguriţă ce rezolvăm, pe cine câştigăm şi pe cine pierdem? Dacă este cu adevărat o necesitate pastorală sau misionară care impune revizuirea practicii seculare, şi Dumnezeu va rândui ca o astfel de schimbare să nu smintească sau să perturbe liniştea Bisericii, dar dacă dorim să facem tot felul de experimente exotice (având sau inventând pretexte), acest lucru nu va fi îngăduit de conștiința Bisericii.

7. Propagarea fricii şi a neîncrederii este lucrul cel mai rău, iar Biserica trebuie să dea dovadă de statornicie şi echilibru. Nu putem fi indiferenţi de răspândirea unui virus mortal şi trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a împiedica răspândirea lui, dar „armele” noastre împotriva oricărei probleme sunt chiar rugăciunea şi împărtăşirea. Şi dacă este nevoie să limităm accesul credincioşilor în biserici sau să impunem unele măsuri suplimentare de igienă (purtarea măştilor, mănuşilor, distanţa între persoane etc.), vom face aceasta nu pentru că ne temem de ceva sau cineva, ci pentru că este păcat să-L ispitești pe Dumnezeu prin încredere în sine şi încăpățânare. Nu putem să ne comportăm ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla, dar să înţelegem că ceea ce se întâmplă este spre întărirea unor şi cernerea altora…

8 comentarii la „Împărtăşirea cu o singură linguriţă în vreme de epidemie”

  1. …Şi dacă este nevoie să limităm accesul credincioşilor în biserici sau să schimbăm temporar practica împărtăşirii, vom face aceasta nu pentru că ne temem de ceva sau cineva, ci pentru că este păcat să-L ispitești pe Dumnezeu prin încredere în sine şi încăpățânare…

    de ce vorbiti despre ispitirea lui Dumnezeu in cazul Sf Cuminecari si a Sf. Liturghii? cred ca nu este acceptabil aceasta si este chiar daunator credintei, nu vi se pare?

    • 1. Mi-am dat seama că nu am fost înţeles corect în ceea ce am vrut să spun, de aceea am reforumlat fraza de mai sus.
      2. Iar ideea de a nu ispiti pe Dumnezeu în cazul împărtăşirii se regăseşte şi la Sf. Nicodim Aghioritul, în Pidalion, unde spune că cei bolnavi de ciumă să se împărtăşească singuri, apoi să pună linguriţa într-un vas cu oţet pentru dezinfectare, după care următorul să facă la fel. Deci nu-L ispitim pe Dumnezeu prin faptul că ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Lui, ci prin faptul că ne ţinem de o anumită formă, care nu poate fi aplicată în cazul unei epidemii.

  2. Intr-adevăr, cred că mulți așteptau un răspuns de la sfinția voastră.
    Eu slujesc de aproape 19 ani și nu am întâlnit până acum acei creștini slabi în credință care să solicite igienizarea linguriței. Sunt sigur că ei există dar nu sunt sigur că ei chiar cred în prezența reală a Domnului Hristos în Sfintele Daruri. Mă tem că ei există în biserici care încurajează slăbiciunea și pe alte planuri (dezlegări de post, spovedanii superficiale, închiderea ochilor la multe dezordini din viața enoriașilor dar și din cultul bisericesc). Dacă de la altar se propagă un duh lumesc de viețuire, acesta pătrunde tot mai mult în toate aspectele credinței noastre, până când aceasta este înlocuită cu domnia sentimentului religios (după cum este descris de pr. Schmemann în Euharistia). O biserică (o comunitate) secularizată din interior nu are probleme prea mari în acceptarea unor măsuri seculare.

  3. Abordarea venită ieri de la Sinodul Bisericii Ruse este surprinzătoare prin nivelul de secularizare pe care-l impune. Nici nu pot să-mi imaginez aplicarea practică a acestor măsuri septice prin care sfințenia Tainelor este pusă la îndoială printr-o regie neinspirată. În felul aceasta, fricile unora care se împărtășesc odată pe an sau niciodată devin standarde pastorale pentru mădularele vii ale Bisericii, într-un spectacol smintitor și alienant. Cum am putea crede că aceste măsuri vin din grija pastorală a Bisericii? Este de-a dreptul revoltător! Este propagare a fricii și a neîncrederii de la păstorii care ar trebui să ne întărească în credință. Dar slavă Domnului, există destui ierarhi care au fost tranșanți în acest subiect.
    Cred că singura adaptare pe timp de epidemie compatibilă cu traditia vie a Bisericii ar fi folosirea linguriței comune, dar fără a atinge buzele credincioșilor. Însă ca măsură extremă și cu totul excepțională.
    Aș vrea să ne gândim la exemplul Reginei Maria, care vizitând răniții și bolnavii de tifos din Primul Război Mondial, le întindea mâna sa, iar nu mănușa impusă

    • Eu personal nu voi pune în aplicare hotărârea Sinodului Bisericii Ruse, care mi se pare aberantă, mai ales că nu vorbeşte nimic despre păstrarea distanţei dintre persoane şi purtarea de măşti, căci anume aceasta este calea de transmitere a virusului, dacă aşa de tare ne temem de el…

  4. Vă mulțumim pentru precizări, dar îndrăznesc să mai spun că aceste sunt umbrite de ultima propoziție a articolului sfinției voastre. Când ții rânduiala de secole, nu-L ISPITEȘTI pe DUMNEZEU. Statornicia în practici consacrate nu poate fi numită ÎNCĂPĂȚÂNARE. Credința noastră în prezența reală nu are nimic de-a face cu ÎNCREDEREA ÎN SINE.
    Sunt termeni nepotriviți care mă întrisează, ca să nu spun mai mult.
    Mult mai potrivită ar fi fost reluarea ultimului paragraf din studiul sfinției voastre despre linguriță.

Comentariile sunt închise.