Highslide for Wordpress Plugin

Despre aclamaţia “CELE SFINTE – [DOAR] SFINŢILOR!”

Un “teolog” român din Occident (nu-i dau numele, pentru că nu vreau să-i fac reclamă), răspândește pe internet ideea că varianta veche a aclamației care însoțește înălțarea Sfântului Agneț ar fi: „Să luăm aminte: Sfântul sfinților!”, cu răspunsul: „Unule Sfinte, Unule Doamne, Întregitorule, întru slava Tatălui; Amin”.

Cum se obișnuiește pe la noi, cel care face afirmaţia nu aduce nici un argument, nu menționează surse şi nici careva autori de referinţă. Fără să aibă nici un fel de autoritate în domeniu, dânsul ar vrea ca toată lumea să-l creadă pe cuvânt şi, din păcate, unii chiar îl cred. Eu însă nu-l cred, ba îl şi contrazic.

Îl contrazice şi Robert F. Taft, în lucrarea “The Precommunion Rites”, publicată în OCA 261 (Roma: 2000 – ISSN 1590-7449), mai concret la pp. 230-256.

Citește mai mult

Studiu asupra antifoanelor Liturghiei. Variantă de Antifonariu pentru enarxa liturgică

Oricine s-a apropiat vreodată de strana Bisericii a auzit de cuvântul „antifon”, iar alţii chiar ştiu că orice Liturghie începe cu trei antifoane şi că, mai tot anul, ele sunt aceleaşi, indiferent că e Duminică, sărbătoare sau zi de rând. O mică excepţie fac anumite sărbători ale Mântuitorului, dar această excepţie, vorba românului, nu face decât să confirme regula cunoscută de toţi. Dar oare aşa a fost întotdeauna? Oare antifoanele fac partea din elementele fixe sau din cele schimbabile ale slujbelor?

Deşi, răspunsul la aceste întrebări pare simplu, un studiu istorico-liturgic al antifoanelor din enarxa Liturghiei ne arată că lucrurile sunt totuşi destul de complexe, iar structura şi conţinutul antifoanelor nu trebuie considerate o istorie încheiată, nesupusă discuţiilor şi adaptărilor, ci din contra, asemenea lecturilor biblice (Apostolul şi Evanghelia) de la Liturghie, care se schimbă în fiecare zi, şi antifoanele ar trebui să fie un element schimbabil, care să împrospăteze trăirea noastră liturgică, iar varietatea şi bogăţia psalmilor să ne introducă mai adânc în mistagogia Liturghiei.

De aceea, vă propun o variantă de Antifonariu al Liturghiei, precedat de un studiu introductiv (PDF), care sper să fie de folos tuturor celor care iubesc aerul curat şi veșnic proaspăt al slujbelor ortodoxe.

Robert Taft – Lingurițele bizantine de împărtășire: o analiză a dovezilor

Studiului lui Robert F. Taft, Lingurițele bizantine de împărtășire: o analiză a dovezilor în revista “Teologie şi Viaţă”, Nr. 1-4/2020, pp. 177-223.

Traducere: Pr. dr. Lucian-Mihăiță FILIP și Diac. Mihail AFLOAREA

Mai ales în aceste vremuri speciale, studiul lui Taft, la care am făcut şi eu trimitere în articolul meu despre linguriţă, este important, dar el totuşi nu oferă soluţii. Soluţiile trebuie să le ofere Sfântul Sinod, după o consultare a mai multor categorii de specialişti.