Un “teolog” român din Occident (nu-i dau numele, pentru că nu vreau să-i fac reclamă), răspândește pe internet ideea că varianta veche a aclamației care însoțește înălțarea Sfântului Agneț ar fi: „Să luăm aminte: Sfântul sfinților!”, cu răspunsul: „Unule Sfinte, Unule Doamne, Întregitorule, întru slava Tatălui; Amin”.
Cum se obișnuiește pe la noi, cel care face afirmaţia nu aduce nici un argument, nu menționează surse şi nici careva autori de referinţă. Fără să aibă nici un fel de autoritate în domeniu, dânsul ar vrea ca toată lumea să-l creadă pe cuvânt şi, din păcate, unii chiar îl cred. Eu însă nu-l cred, ba îl şi contrazic.
Îl contrazice şi Robert F. Taft, în lucrarea “The Precommunion Rites”, publicată în OCA 261 (Roma: 2000 – ISSN 1590-7449), mai concret la pp. 230-256.
Ideea exprimată în aclamaţia „Sfintele – sfinţilor” o întâlnim deja în Didahia X:6, unde este corelată cu textul de la Matei 7:6, dar şi în Apologia I a Sf. Iustin, cap. 65,67 şi Tradiţia Apostolică 22. Pe atunci aclamaţia era înţeleasă ca un fel de invitaţie la împărtăşire, dar şi un îndemn la trierea celor nebotezaţi, care nu se puteau împărtăşi. Altfel spus, aclamaţia însemna: „cele sfinte se pot da doar celor botezaţi”, numiţi încă de Sf. Pavel „sfinţi”.
Prima menţiune clară a aclamaţiei «Τὰ ἅγια τοῖς ἁγίοις» o avem în Cateheza Mistagogică V:19 a Sf. Chiril (sau Ioan) al Ierusalimului, apoi şi în multe alte surse ulterioare – peste tot în aceeaşi formă, chiar dacă interpretările au variat: de la invitaţia spre împărtăşire doar a celor botezaţi, la un fel de avertisment pentru cei care s-ar putea apropia de împărtăşanie în mod inconştient, poate chiar cu păcate opritoare.
Singura traducere posibilă a aclamaţiei «Τὰ ἅγια (neutru plural) – τοῖς ἁγίοις (masculin plural)» ar fi „Cele sfinte – [doar] sfinţilor!”, iar traducerea uzuală „Sfintele – sfinţilor”, calchiată din slavonă «Святая – святым» şi latină „Sancta – sanctis” exprimă acelaşi lucru, chiar dacă mai obscur.
La fel şi răspunsul de astăzi al stranei/poporului: „Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos!” se întâlnește neschimbat începând cu Cateheza Mistagogică V:19, unde se citează din „Liturghia Sf. Iacob” a Bisericii Ierusalimului, la care s-a adăugat şi expresia biblică de la Filipeni 2:11 „întru slava lui Dumnezeu Tatăl”.
În concluzie: nu există absolut nici o sursă liturgică sau de alt gen care să justifice traducerea sau interpretarea dată de pretinsul teolog român. De aceea, rămânem la ce avem şi nu-i băgăm în seamă pe cei care se dau cu părerea fără să aducă argumente plauzibile.
exista scrieri ale Sfântul sfințitul mucenic Ierotei al Atenei?
În unele sinaxare bizantine se spune că Ierothei ar fi scris multe scrieri, inclusiv lucrarea “Despre Marea Taină” (probabil a Întrupării), iar “Areopagiticele” îi atribuie şi unele cântări, dar nimic din toate acestea nu s-au păstrat.
Singura lucrare păstrate cu numele Sf. Ierothei este “Cartea Sf. Ierothei”, dar acest apocrif siriac (care nici măcar nu-i în greacă), aparţile probabil lui Stephen bar Sudhaile (sec. VI).