Aproape zilnic primesc mesaje despre “serbarea Paștelui CU catolicii” în 2025. În legătură cu aceasta trebuie să fac câteva precizări importante:
1) Prepoziția “CU” poate avea sensul de “ÎMPREUNĂ CU”, dar și “ODATĂ / SIMULTAN CU”. Fiți atenți la nuanțe și nu vă lăsați manipulați de “conspiraționiști”, pentru că cele două variante de interpretare înseamnă lucruri total diferite! Noi oricum sărbătorim Paștele SIMULTAN CU romano-catolicii o dată la câțiva ani (2010, 2011, 2014, 2017, 2025, 2028, 2031 etc.) și asta nu are nicio legătură cu “aranjamentele ecumeniste”, ci doar cu matematica și astronomia. De exemplu, ortodocșii de stil nou sărbătoresc Crăciunul ÎMPREUNĂ CU (adică în comuniune cu) ortodocşii pe stil vechi și invers, chiar dacă nu au ajuns să-l sărbătorească unii ODATĂ CU alții. Pe de altă parte, ceea ce se sărbătorește SIMULTAN – de exemplu Crăciunul la București și Atena vs Roma, nu înseamnă automat ÎMPREUNĂ. La fel, de aproape o sută de ani Biserica Ortodoxă a Finlandei sărbătorește Paștele ODATĂ CU romano-catolicii (şi luteranii), dar ea rămâne ortodoxă și în comuniune cu ortodocșii, nu cu Vaticanul. Deci fiţi atenţi la preopoziţia “CU” şi ce vrea să spună ea într-un caz sau altul.
2) Patriarhul Constantinopolului nu poate hotărî ceva în numele tuturor ortodocșilor (nici măcar a celor de limbă / etnie greacă), iar dacă, printr-un consens pan-ortodox (la moment imposibil!) se va ajunge la o înțelegere de a sărbători Paștele SIMULTAN cu creștinii din Occident, așa cum și-au dorit și Părinții de la Sinodul I Ecumenic, asta nu va însemna neapărat o cădere din Ortodoxie pentru că, în acest caz, nici Sf. Policarp al Smirnei (ucenic al Sf. Ioan Teologul, † 155 d. Hr.) nu ar fi ortodox. Mai mult decât atât, din declarațiile patriarhului Bartolomeu, romano-catolicii sunt gata să accepte “calculul ortodox” (chiar dacă este mai puţin exact din punct de vedere științific) și nu invers. Dacă am ajuns să ne temem de faptul că romano-catolicii acceptă învățături și tradiții ortodoxe, atunci chiar avem o problemă!
3) Personal, consider că fiecare va rămâne la propriul calcul şi tradiţie, iar sărbătorirea simultană din 2025 va fi o simplă coincidență simbolică, așa cum au fost şi multe altele. Din păcate (sau poate din fericire), creștinii de astăzi nu mai sunt capabili de reforme de genul celei de la Sinodul I Ecumenic, mai ales că lipsește un împărat care să impună astfel de hotărâri ca legi de stat, iar aceasta trebuie interpretat mai degrabă ca o batjocură asupra moștenirii lăsate de acel Sinod, decât ca o cinstire a lui!
4) Depășirea acestei probleme într-o direcție (iuliană) sau alta (gregoriană), nu înseamnă în mod automat restabilirea comuniunii dogmatice și euharistice. Diferența de sărbătorire a Paștilor între Orient și Occident a apărut abia la sfârșitul sec. 16, iar comuniunea euharistică s-a rupt în sec. 11 din cauza unor probleme dogmatice și canonice mult mai serioase, care încă nu au fost depășite. Deci, pentru conslujire și comuniune deplină dintre ortodocși și romano-catolici e nevoie de mult mai mult decât uniformizarea datei Paștilor, care este o chestiune importantă, dar nu esențială. Ar fi chiar absurd să ne gândim la o “unitate pascală” cu romano-catolicii, atâta timp când nu există o unitate canonică şi euharistică între ortodocşi!
5) Nu văd cum ar fi posibilă restabilirea comuniunii euharistice dintre Roma și Constantinopol, fără depășirea divergențelor dogmatice și un consens panortodox cu privire la aceasta. Dacă, de exemplu, patriarhul Bartolomeu ar sluji acum cu papa – și nu vorbim despre un Tedeum formal (cum s-ar putea organiza la Niceea în luna mai, 2025), ci despre Liturghie și împărtășire euharistică – în mod sigur acest lucru nu ar fi acceptat de majoritatea clericilor și credincioșilor Patriarhiei de Constantinopol (în care intră și Muntele Athos) și cu atât mai puțin de clericii și credincioșii altor Biserici Locale; iar patriarhul de Constantinopol nu are nici o pârghie de a-și impune poziția în fața celorlalte Biserici Locale. Sunt convins că patriarhul Bartolomeu înțelege asta și, prin urmare, chiar dacă s-ar face presiuni politice asupra lui, nu va merge la o astfel de escaladare.
Părerea mea este că în 2025, în afară de unele declarații formale și fără urmări pragmatice, nu se va întâmpla absolut nimic. Iar cei care caută pretexte pentru a se declara “nepomenitori” sau “adevărați ortodocși”, să se gândească de pe acum la motive mai serioase.
“creștinii de astăzi nu mai sunt capabili de reforme de genul celei de la Sinodul I Ecumenic, mai ales că lipsește un împărat”
Minunat deci recunoasteti ca cel din Creta nu a fost si nu poate fi numit Sinod deoarece prin definita lui un Sinod trebuie convocat de un imparat. Posibil doar Putin sa fie in pozitia asta.
Nu mai mentionam ca spre deosebire de celelalte sinoade s-a impus inovatia ca doar aprobarea patriarhilor conteaza, nu a tuturor episcopilor (vezi Serbia unde au fost de acord doar 7 episcopi din 24 dar parriarhul nu a fost de acord cu ei si a semnat oricum documentul).
1) Primul lucru pe care-l recunosc este că Dvs, în mod tendențios și obraznic, scoateți din context o frază, fără să o citați până la capăt, crezând că prin aceasta o să reușiți ceva. Ați reușit doar să vă faceți de râs.
2) Continuarea frazei citate de Dvs este “care să impună astfel de hotărâri ca legi de stat” – deci nu e vorba de dreptul sau autoritatea de convocare a unui Sinod, ci de faptul că, “unitatea” la care s-a ajuns ca urmare a unui Sinod, de cele mai multe ori era atinsă nu de convingerea că cele hotărâte erau inspirate de Dumnezeu și obligatorii pentru toți, ci de faptul că “horosul” sinodal devenea lege de stat (bineînțeles, doar în limitele Imperiului).
3) Nu văd de ce președintele Rusiei (care nu este împărat/țar uns) ar avea un avantaj în acest sens în comparație cu președinții altor “țări ortodoxe”. Credeți că dacă Putin ar semna un decret care permite “cununiile mixte”, episcopii sau preoții din România, Bulgaria sau Grecia vor executa imediat ordinul? Eu anume la acest aspect m-am referit și din text totul e foarte clar pentru cei bine-intenționați. Convocarea Sinoadelor de către împărați însemna în trecut două lucruri: a) că ești obligat să vii, și b) că cheltuielile sunt asigurate de imperiu. Eu cred că, în prezent, ambele puncte se pot rezolva cu un pic de bunăvoință!
4) Cât despre celelalte aspecte, am comentat pe canalul meu de telegram, unde am arătat clar că cea mai mare problemă a Bisericii Ortodoxe (iar Sinodul din Creta a fost doar o mică demonstrație) este că avem o eclesiologie deficitară și nefuncțională. Există mai multe variante ca ea să fie revizuită, doar că nu se vrea. Și nici un împărat nu poate rezolva acest lucru, având în vedere că episcopii ortodocși sunt răspândiți pe toate continentele lumii și sunt supuși diferitor state și regimuri. Deci nimic nu mai este ca în epoca Sinoadelor Ecumenice, care de fapt trebuie înțelese ca “sinoade imperiale”!
1. Este clar ca patriarhul Bartolomeu doreste sa serbeze IMPREUNA CU papa, si nu SIMULTAN CU el.
2. Patriarhul Bartolomeu a dovedit la Creta ca poate sa-si impuna deciziile tuturor Bisericilor care au participat, desi delegatiile lor plecasera de acasa cu diferite alte puncte de vedere si cu convingerea ca documentele preliminare vor fi supuse dezbaterii, nu votate ca atare in unanimitate.
3. Parintii de la Niceea 325 si-au dorit ca toti ortodocsii sa serbeze IMPREUNA, nu SIMULTAN. In schimb, ei nu si-au dorit sa serbeze IMPREUNA cu ereticii, iar faptul ca serbau simultan cu ei nu avea nici o rezonanta festiva.
Acceptarea de catre romano-catolici a “calculului ortodox ” nu inseana accepatrea unei invataturi ortodoxe, ci doar un efort diplomatic de negociere prin care unirea sa devina mai usor de realizat.
La capitolul invataturi, ei nu au nimic de retractat, devreme ce considera legitime si complementare toate expresiile teologice locale, conform teoriei ramurilor. Mai sanatos ar fi sa gandim impreuna cu Virgiliu : TIMEO DANAOS ET DONA FERENTES.
4. In locul imparatului avem azi Departamentul de Stat al SUA, care ii numeste si ii sprijina pe Patriarhii Ecumenici din ultimul secol.
5. Unitatea Pascala ar fi absurda dar nu imposibila. Nu ar fi prima data cand o parte din ortodocsi se unesc cu Roma ca sa implineasca chipurile rugaciunea lui Hristos ca toti sa fie una. Si cei care nu vor sa fie etichetati ca extremisti. Sau conspirationisti, daca va place mai mult.
6. Chiar patriarhul Bartolomeu este cel care face presiuni politice si politienesti asupra Sf. Munte si asupra celorlalte Biserici, ca orice opozitie sa fie amutita si ecumenismul sa-si continue drumul triumfal.
7. Motive mai serioase de a apara Ortodoxia sunt chiar aceste incercari de a cautiona niste proiecte foarte dubioase si niste limbaje prea alunecoase a papilor din Apus si din Rasarit. Unde este vremea cand ziceati pe Forum: “ce conteaza declaratiile papei? El este doar capetenia ereticilor.”
In loc sa ne delimitam de acest papa Francisc pentru blasfemiile lui sodomiste si marxiste, am ajuns oare sa credem ca se apropie de dreapta credinta?
1) Şi mie îmi este clar asta. Şi, dacă ar fi destulă sinceritate şi bună-credinţă, dorinţa în sine nu e rea. Dar tocmai pentru că lipsesc acestea, simt că Dumnezeu nu va permite. Practic, lucrul acesta este aproape imposibil de realizat, indiferent cine va trebui să facă concesii. Când vorbim despre “paştele romano-catolic”, îi avem în vedere şi pe anglicani, şi pe luterani şi pe toţi protestanţii şi neoprotestanţii. Mai mult decât atât, eu sunt convins că foarte mulţi episcopi şi mai ales credincioşi romano-catolici nu vor accepta o astfel de schimbare, dacă li se va cere. Deci să nu ne închipuim că la romano-catolici papa chiar poate hotărî orice şi oricum, fără a cauza scandaluri şi chiar schisme.
2) La Creta s-a văzut altceva: nu există o unitate a ortodocşilor şi nici vreun instrument de a-i uni, iar documentele semnate, aşa cum se putea spune încă înainte de Creta, nu au absolut nicio consecinţă practică. Patriarhul Bartolomeu a vrut să creeze un precedent, dar nici măcar asta nu i-a reuşit. Cei care au semnat documentele nu au făcut-o din frică sau respect faţă de patriarhul Bartolomeu – să fim seriorioşi – ci din dorinţa de a intra oarecum în istorie şi un fel de snobism. Pe toţi îi preocupa să nu se certe cu propriul lor patriarh, fără să se gândească la Bartolomeu, care nu are nici pe de parte autoritatea pan-ortodoxă pe care şi-o doreşte sau închipuie.
3) În perioada controverselor pascale, comuniunea între Răsărit şi Apus nu a fost ruptă. Sf. Policarp al Smireni, care nici măcar nu ţinea Paştele duminica, a mers la Roma şi a slujit cu papa Anicet, care avea pascalia corectă. Deci un fel de “împreună” deja exista, iar la Niceea se vroia şi “simultan”. Şi invers: noi ortodocşii tot timpul sărbătorim Paştele împreună cu copţii (eretici). Pentru imaginea creştinilor din Egipt, aceasta e un lucru bun, dar între noi şi copţi asta nu crează nicio obligativitate de inter-comuniune.
4) Văd că lumea nu a înţeles diferenţa esenţială între un împărat bizantin şi forţele politice de astăzi, indifrent care ar fi ele. Dacă Departamentul de Stat al SUA are atâta forţă, de ce nu a obligat Biserica Bulgară (ţară NATO şi UE) să participe la Sinodul din Creta? De ce americanii nu au putut influenţa alegerea unui patriarh bulgar convenabil lor, mai ales că şi “Ecumenicul” era de faţă? De ce acest Departament al SUA nu poate obliga BOR (tot NATO şi UE) să recunoască noua Biserică din Ucraina? Credeţi că toate acestea ar fi fost posibile în Imperiul Bizantin? Deci e una să vrei şi să încerci să influenţezi, şi e cu totul altceva să ai instrumente reale de a impune ceva.
5) Eu o văd doar ca pe o chestiune simbolică, aşa cum am menţionat şi mai sus în legătură cu copţii. Orice încercare forţată de unire, va avea soarta celei de după Lyon sau Ferarra-Florenţa. Eu sunt convins de asta! Chiar dacă Bartolomeu şi Francisc ar ajunge să se împărtăşească împreună, prin asta nu vor face decât să se autoexcludă ca persoane. Sistemele eclesiastice nu se schimbă odată cu entuziasmul unor bătrâni care toată viaţa au visat nu ştiu ce…
6) Sfântul Munte este jurisdicţia lui şi acolo el face mult mai puţin decât îşi permit să facă ierarhii din BORo sau BORu în eparhiile lor. Patriarhul nici măcar nu poate numi sau impune un stareţ, chiar dacă îşi doreşte. Unii fanatici de prin Athos aşteaptă să fie prigoniţi de Fanar ca să-şi justifice nepomenirea sau căutarea hirotoniilor în altă parte, dar încercările sunt mai degrabă zadarnice. Au fost mănăstiri care au închis poarta în nas lui Epifanie Dumenko şi Fanarul nu a putut să facă nimic. Sunt într-o legăruă permanentă cu mai multe mănăstiri din Athos şi ştiu care-i situaţia reală, nu sperietorile care apar pe net şi de care athoniţii râd când le văd sau le aud.
7) Pentru mine declaraţiile papei nu au contat şi nu contează nici acum. Culmea – ele nu contează nici pentru majoritatea romano-catolicilor. Dacă papa are intenţii serioase de a se apropia de Ortodoxie sau chiar de a o îmbrăţişa în toată plinătatea ei, asta mă bucură. Dar mi se pare ceva de domeniul fantasticului şi prefer să fiu realist: nici “ecumenist-optimist” şi nici “pesimist-fatalist”.
Deci, ca să fie clar, eu nu văd o problemă în sărbătorirea Paştelui simultan cu romano-catolicii tocmai pentru că nu cred în puterea şi consecinţele practice ale declaraţiilor făcute de cei doi bătrâni din Vechea şi Noua Romă!
https://www.chilieathonita.ro/2024/09/05/pastele-cu-catolicii-stire-cutremuratoare-ce-e-de-facut/
Dar iata un exemplu de athoniți care susțin cu convingere (și cu intenția de a ne convinge și pe noi) că romano-catolicii au renunțat la Filioque, la infailibilitate și la primatul papal, și că multe confesiuni occodentale fac eforturi să-și îndrepte greșelile, în timp ce BORus ne scandalizează cu ”erezia războiului”. Iar cei care indrăznesc să-i contrazică sunt înfierați ca agenți ruși.
Ce este aceasta? Propagandă a Dep de Stat sau prostie deep-church?
1) De fapt, romano-catolicii n-au renunțat la nimic, doar că nici nu le mai apără și nu le consideră drept obligatorii pentru cei care vor să fie în comuniune cu ei. Asta mi se pare, diplomatic vorbind, insuficient și necovingător!
2) La al doilea subiect pur și simplu aș scoate ghilimelele și lentilele roz.
Din ce declară aici papa, discuţiile privind unificarea datei Paştilor trebuie încheiate în 2033, când vom sărbători două milenii de la “Mântuitoarea Răscumpărare”.
Asta confirmă ceea ce spuneam eu mai devreme că, în 2025 nu-i real să se ajungă la aşa ceva, oricât de mult s-ar dori şi s-ar insista.
Iar pentru 2033 cred că ar trebui să fim prudenţi, cel puţin până vom cunoaşte conţinutul discuţiilor şi soluţiile propuse.
Atunci, în mod sigur, va fi o altă generaţie de patriarhi şi un alt papă, iar în funcţie de asta vom putea să stăm liniştiţi sau să ne îngrijorăm.
https://www.vatican.va/content/francesco/it/speeches/2024/september/documents/20240919-pasqua-together.html