Highslide for Wordpress Plugin

Sf. Isaac Sirul – DESPRE IUBIREA LUI DUMNEZEU ȘI CHINURILE IADULUI

În gheenă cei chinuiți vor fi biciuiți cu biciul iubirii, și ce chin este mai amar și mai cumplit decât cel al dragostei? Adică cei care au știut că greșesc față de iubire vor avea parte de un chin mai mare decât orice chin înfricoșător. Pentru că întristarea care cade în inimă, provenită din dragostea față de păcat, este mai ascuțită decât orice chin. Este absurd să se creadă că păcătoșii, în gheenă, sunt lipsiți de iubirea lui Dumnezeu. Iubirea este fiica cunoștinței adevărului, care este dată tuturor, potrivit cu mărturisirea cea de obște. Dar iubirea lucrează prin puterea ei în două feluri: pe păcătoși îi chinuie, cum se întâmplă aici cu un prieten chinuit de un alt prieten, iar pe care au păzit cele cuvenite îi veselește prin ea. Și acesta este, după părerea, chinul cel din gheenă. Asprimea chinului este părerea de rău venită din iubirea care, prin desfătarea ei, îmbată sufletele fiilor de Sus.

Sursa: Sf. Isaac Șirul, Cuvinte ascetice. Ediție bilingvă,
trad. Ierom. Agapie Corbu (Ed. Sf. Nectarie, 2022), Cuvântul 22, p. 331.

Citește mai mult

IPS Athanasie de Limassol: „N-o să fie nimic mai mult și nimic mai puțin decât ceea ce va îngădui Dumnezeu”

Voi încerca să spun câteva cuvinte despre cum poate un om botezat în numele Sfintei Treimi, care este fiu al Bisericii, și care vrea, sau care trebuie să lucreze conform poruncilor Evangheliei, să înfrunte realitatea acestei lumi în care trăim.

În Cipru avem o realitate cruntă. Știți că în urmă cu 38 de ani turcii au invadat Ciprul, ne-au luat patria, au omorât oameni, s-au întâmplat multe lucruri … să nu le mai pomenim. Fiecare perioadă are evenimentele ei. Și vremea în care trăim are realitățile ei. Și fiecare perioadă le va avea pe ale ei. Nu va exista o perioadă în care să nu se întâmple nimic, pentru că lumea se îndreaptă spre vremurile de Apoi.

Citește mai mult