De vreo 30 de ani încoace sărbătoarea numită „Izvorul Tămăduirii” s-a răspândit foarte mult în Biserica Ortodoxă Română, fiind luată de multe biserici şi mănăstiri drept al doilea sau al treilea hram. Este lesne de înţeles de ce:
- Cuvântul „tămăduire” este la mare căutare în rândul „credincioşilor” (de unde şi interesul exagerat pentru Sfântul Maslu);
- Sărbătoarea cade tot timpul în Săptămâna Luminată şi, prin urmare, la hram se pot mânca de toate.
Dar haideți să vedem cât de justificată este o astfel de abordare, ce sărbătorim şi de ce anume în această zi.
Sinaxarul scris de Nichifor Kallist Xanthopol (sec. XIV), care scrie şi slujba sărbătorii (generalizată abia în sec. XVI, fără să fie menționată în Tipicul Mănăstirii Sf. Sava!), ne spune următoarele: „În Vinerea Săptămânii celei Luminate, prăznuim înnoirea Bisericii Preasfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, care se numeşte „izvor de viață dătător (Ζωοδόχου Πηγή)”. Încă facem pomenirea minunilor celor mari şi mai presus de fire ce s-au făcut întru acea Biserică de Maica lui Dumnezeu”.
La începutul Utreniei acestei zile avem şi următoarea precizare: „Cântăm această slujbă, alcătuită de Nichifor Kallist Xanthopol, întru pomenirea Preasfintei Doamnei Stăpânei de Dumnezeu Născătoare, [numită] „Izvorului celui de viață dătător (Ζωοδόχου Πηγή)”. Deşi n-am aflat această slujbă în tipicuri, s-a pus aici pentru dragostea Născătoarei de Dumnezeu.”
Citește mai mult