Highslide for Wordpress Plugin

Vineri în Săptămâna Luminată – Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”

De vreo 30 de ani încoace sărbătoarea numită „Izvorul Tămăduirii” s-a răspândit foarte mult în Biserica Ortodoxă Română, fiind luată de multe biserici şi mănăstiri drept al doilea sau al treilea hram. Este lesne de înţeles de ce:

  • Cuvântul „tămăduire” este la mare căutare în rândul „credincioşilor” (de unde şi interesul exagerat pentru Sfântul Maslu);
  • Sărbătoarea cade tot timpul în Săptămâna Luminată şi, prin urmare, la hram se pot mânca de toate.

Dar haideți să vedem cât de justificată este o astfel de abordare, ce sărbătorim şi de ce anume în această zi.

Sinaxarul scris de Nichifor Kallist Xanthopol (sec. XIV), care scrie şi slujba sărbătorii (generalizată abia în sec. XVI, fără să fie menționată în Tipicul Mănăstirii Sf. Sava!), ne spune următoarele: „În Vinerea Săptămânii celei Luminate, prăznuim înnoirea Bisericii Preasfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, care se numeşte „izvor de viață dătător (Ζωοδόχου Πηγή)”. Încă facem pomenirea minunilor celor mari şi mai presus de fire ce s-au făcut întru acea Biserică de Maica lui Dumnezeu”.

La începutul Utreniei acestei zile avem şi următoarea precizare: „Cântăm această slujbă, alcătuită de Nichifor Kallist Xanthopol, întru pomenirea Preasfintei Doamnei Stăpânei de Dumnezeu Născătoare, [numită] „Izvorului celui de viață dătător (Ζωοδόχου Πηγή)”. Deşi n-am aflat această slujbă în tipicuri, s-a pus aici pentru dragostea Născătoarei de Dumnezeu.” 

Citește mai mult

Ce mai scrie prin “Vieţile Sfinţilor”… (exemple de pseudo-aghiografie)

12.06_sv_nikolaj_arij

După cum scria părintele Agapie Corbu într-un studiu introductiv, „Vieţile Sfinţilor” şi viaţa bisericească în general este „infiltrată astăzi tot mai mult de o evlavie contrafăcută, de un joc de-a duhovnicia, de o mimată sfinţenie care se lasă lesne sesizată datorită exceselor sentimentale, a disocierii de ascetism, a pietismului adogmatic centrat pe el însuşi…”. Acelaşi teolog spune că, pe lângă aghiografia veritabilă, avem şi multă pseudoaghiografie, care „alege calea lipsită de acrivie intelectuală şi de efort oferită fie de stereotipurile retorice emoţionante, uşor de manevrat şi cu un efect verificat, fie de sfătoşenia cu iz popular, cu predilecţie slavon, autoidentificate cu tradiţionalismul, cu ortodoxia şi trăirea, dar în acelaşi timp exclusiviste şi lesne de mişcat spre fanatism… Aghiografia de acest tip îşi merită cu prisosinţă prefixul „pseudo” şi păcătuieşte faţă de pliroma Bisericii cel puţin în două feluri: primul, poate cel mai grav, este că oferă credinciosului spre trăire o literatură, o ficţiune, un univers imaginar construit, ce-i drept, din elemente bisericeşti şi elemente istorice reale minime, a căror puţinătate este înghiţită de opulenţa expresiilor înduioşătoare, de mulţimea detaliilor emoţionate stereotipice…, de clişee pe care cititorul pios le aşteaptă inconştient ca să se mângâie la descoperirea lor. Al doilea este consecinţa celui dintâi: întruparea şi asimilarea duhului acestui gen literar de către o anumită pătură a fiilor Bisericii, monahi sau mireni, şi identificarea lui cu adevărata evlavie ortodoxă „după Sfinţii Părinţi”… Minciuna anistorică autogenerată de schemele retoricii pseudoaghiografice şi-a atins astfel ţelul: a otrăvit trăirea Bisericii cu o pseudotrăire, cu o pseudoevlavie osificată în manierisme de vorbire şi de purtare, pretinse norme de duhovnicie, model unic de viaţă evlavioasă, tip al urmării lui Hristos” (pp. XXVII-XXIX). 

Citește mai mult

Despre sfinţirea icoanelor, caselor şi maşinilor. Icoanele făcătoare de minuni

Întrebare:  Părinte, vă rog să explicaţi de ce sfinţim icoanele, crucile, dar şi casele, maşinile şi alte lucruri? După rugăciunile de sfinţire toate obiectele au aceeaşi sfinţenie? Şi de ce unele icoane sunt făcătoare de minuni, iar altele nu? 

Răspunsul l-am ataşat în acest fişier

În acest studiu am explicat mai întâi ce înseamnă „sfinţenia” şi „sfinţirea”, apoi am formulat un răspuns teologic privind binecuvântarea caselor şi maşinilor. În cele din urmă am explicat ce trebuie să înţelegem prin „sfinţirea icoanelor” şi „icoanele făcătoare de minuni”. Am fost nevoit să ating şi problema „icoanelor canonice” şi „necanonice”, dând ca exemplu icoana Sfintei Treimi.