Astăzi, 7 august (stil vechi), pe lângă pomenirea Cuvioasei Teodora de la Sihla am avut şi “pomenirea Cuviosului Mucenic Dometie Persul”. După ce i-am cântat troparul, şi i-am citit Sinaxarul, am observat o mare neconcordanță istorică, de unde a şi pornit acest „studiu de caz”.
Vieţile Sfinţilor
Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca: text şi icoană
Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Sfânta Maria Egipteanca la 1 aprilie, dar şi în Duminica a V-a din Postul Mare. Sfânta Maria Egipteanca, născută în Egipt (445), a părăsit la 12 ani casa părintească şi a trăit timp de 17 ani în desfrânări. Împinsă de patimă, a plecat la Ierusalim, la vârsta de 29 de ani, cu o corabie cu mulţi bărbaţi care mergeau la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. Dorind să intre în biserică, o putere nevăzută a împiedicat-o. Însă după ce a promis la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu că se va pocăi, Fecioara Maria i-a îngăduit. A doua zi, povăţuită de Maica Domnului, a trecut Iordanul, la Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, unde s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, retrăgându-se apoi în pustie pentru 47 de ani.
În cele ce urmează vă prezentăm viaţa Sfintei Maria Egipteanca scrisă de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. Cuprinsă în paginile Triodului, Viața Sfintei Maria Egipteanca se citește integral la Privegherea Canonului Sfântului Andrei Criteanul din Săptămâna a V-a a Sfântului și Marelui Post.
Ce mai scrie prin “Vieţile Sfinţilor”… (exemple de pseudo-aghiografie)
După cum scria părintele Agapie Corbu într-un studiu introductiv, „Vieţile Sfinţilor” şi viaţa bisericească în general este „infiltrată astăzi tot mai mult de o evlavie contrafăcută, de un joc de-a duhovnicia, de o mimată sfinţenie care se lasă lesne sesizată datorită exceselor sentimentale, a disocierii de ascetism, a pietismului adogmatic centrat pe el însuşi…”. Acelaşi teolog spune că, pe lângă aghiografia veritabilă, avem şi multă pseudoaghiografie, care „alege calea lipsită de acrivie intelectuală şi de efort oferită fie de stereotipurile retorice emoţionante, uşor de manevrat şi cu un efect verificat, fie de sfătoşenia cu iz popular, cu predilecţie slavon, autoidentificate cu tradiţionalismul, cu ortodoxia şi trăirea, dar în acelaşi timp exclusiviste şi lesne de mişcat spre fanatism… Aghiografia de acest tip îşi merită cu prisosinţă prefixul „pseudo” şi păcătuieşte faţă de pliroma Bisericii cel puţin în două feluri: primul, poate cel mai grav, este că oferă credinciosului spre trăire o literatură, o ficţiune, un univers imaginar construit, ce-i drept, din elemente bisericeşti şi elemente istorice reale minime, a căror puţinătate este înghiţită de opulenţa expresiilor înduioşătoare, de mulţimea detaliilor emoţionate stereotipice…, de clişee pe care cititorul pios le aşteaptă inconştient ca să se mângâie la descoperirea lor. Al doilea este consecinţa celui dintâi: întruparea şi asimilarea duhului acestui gen literar de către o anumită pătură a fiilor Bisericii, monahi sau mireni, şi identificarea lui cu adevărata evlavie ortodoxă „după Sfinţii Părinţi”… Minciuna anistorică autogenerată de schemele retoricii pseudoaghiografice şi-a atins astfel ţelul: a otrăvit trăirea Bisericii cu o pseudotrăire, cu o pseudoevlavie osificată în manierisme de vorbire şi de purtare, pretinse norme de duhovnicie, model unic de viaţă evlavioasă, tip al urmării lui Hristos” (pp. XXVII-XXIX).
Despre “Vieţile Sfinţilor” şi istoria Bisericii în Palestina şi Bizanţ în sec. V-VI
Cu acordul şi bunăvoinţa editorului, propunem spre lectură şi discuţii studiul introductiv la cartea: Chiril de Schitopolis, "Vieţile pustnicilor Palestinei", apărută la Editura Sfântul Nectarie (Arad 2013), în traducerea ieromonahului Agapie Corbu.