Astăzi, 7 august (stil vechi), pe lângă pomenirea Cuvioasei Teodora de la Sihla am avut şi “pomenirea Cuviosului Mucenic Dometie Persul”. După ce i-am cântat troparul, şi i-am citit Sinaxarul, am observat o mare neconcordanță istorică, de unde a şi pornit acest „studiu de caz”.
Sinaxarul spune că Sf. Dometie a trăit ca monah în prima jumătate a sec. IV, fiind ucis în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). Şi faptul că este numit „Persul” ne determină să credem că a trăit înainte de invazia arabă a ţinutului în 637-640.
Troparul însă (identic în Mineiele slavone şi româneşti, dar absent în cel grecesc, unde este dat doar cel al Praznicului Schimbării la Faţă), conţine expresia “ucigând pe Copronim cu sabia credinţei”. Singurul personaj istoric cunoscut cu porecla de Copronim (gr. “cel cu nume de rahat/gunoi”) a fost împăratul iconoclast Constantin al V-lea Copronimul (741-775), care chiar a defecat în cristelniță, de unde i s-a luat şi numele. Dar curiozitățile nu se opresc aici…
De fapt, observăm că Sf. Dometie Persul are exact acelaşi tropar cu al altor doi cuvioşi-mucenici, care chiar au trăit în timpul lui Constantin al V-lea Copronim: Ştefan cel Nou (numit şi „Bizantinul”), pomenit la 28 noiembrie şi Andrei Cretanul/Criteanul (†767), ucis tot pentru cinstirea Sf. Icoane şi pomenit pe 17 octombrie (dar care nu trebuie confundat cu al Andrei Criteanul (660-740), ierarhul şi autorul Marelui Canon de pocăinţă, pomenit pe 4 iulie). Dacă cei doi iconoduli, Ştefan şi Andrei, au fost contemporani cu „Copronim”, Dometie Persul a trăit cu patru secole mai devreme.
Cunoaştem că şi împăratul Iulian, pe lângă porecla de „Apostatul” (pentru că fusese botezat şi hirotesit citeţ, apoi a revenit la păgânism) a avut şi porecla „Paravatul” (care s-ar putea traduce cu „stricătorul legii [creştine]”).
De aici îmi vin câteva întrebări:
- Neavând un alt tropar pentru aceeaşi categorie de sfânt „cuvios-mucenic”, editorii Mineielor l-au luat de la doi sfinţi din sec. VIII (când trăia Copronim iconoclastul) şi l-au atribuit unui sfânt din sec. IV. În cazul acesta însă, porecla „Copronim” trebuia înlocuită cu „Paravatul” sau „Apostatul”, lucru care nu s-a întâmplat.
- E posibil ca porecla „Copronim” (a cărei etimologie nu-i deloc onorantă) să fi fost atribuită (anacronic) şi unui împărat apostat, mai ales că şi Constantin al V-lea Copronim a fost un fel de „paravat” (adică „stricător de lege”, prin faptul că era eretic) şi, prin urmare, „paravat” şi „copronim” să fie un fel de porecle interschimbabile? Sau, în acest caz, e o greşeală grosolană, provenită din necunoașterea istoriei şi a numelor menționate în tropare?
- Rămâne de văzut dacă Dometie a fost monah, chiar dacă sinaxarul spune că „intrând în Mănăstire în cetatea Nisibe (estul Siriei), şi luând Sfântul Botez, s-a îmbrăcat în cinul călugăresc” apoi „se duse la Mânăstirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vach, în cetatea numită a lui Teodosie, şi urmă vieții şi petrecerii Arhimandritului Urvil (sau Nurvelos), de care spun că şaizeci de ani nu a mâncat fiertură”.
- Să fie ajuns tradiţia „chipului călugăresc/schimei monahale” a lui Pahomie cel Mare (†347) atât de repede în Siria? Nu excludem. Dar dacă ne gândim că „stareţul Urvil” nu a mâncat fiertură 60 de ani, evident din raţiuni ascetice (chiar dacă nu neapărat toţi 60 să fi fost înainte de a fi cunoscut de Dometie), ar reieşi că acesta era deja monah şi stareţ renumit înaintea sau, cel puţin, odată cu Marele Antonie din Egipt – lucru greu de imaginat.
- Care este „cetatea numită a lui Teodosie”, când istoria cunoaşte 8 oraşe care s-au numit cândva „Θεοδοσιούπολις” (4 în Turcia de astăzi, 3 în Egipt şi unul singur în Siria)? Bineînţeles toate oraşele au fost numite aşa în cinstea lui Theodosie I (379-395), iar altele în cinstea lui Theodosie al II-lea (408-450), dar oricum, după moartea lui Dometie. Reieşind din aria în care a trăit Sf. Dometie, ar trebui să fie vorba de oraşul din nordul Siriei, numit înainte Rhaisena, apoi redenumit Theodosiopolis în 380 (!), iar în 640 cucerit de arabi şi redenumit Ras al-Ayn. Unii consideră că ar fi vorba de oraşul Erzurum din Turcia de astăzi, devenit Theodosiopolis în 387. Oricum, în timpul Sf. Dometie nu exista nici un oraş „al lui Teodosie”.
- Deşi, în a doua jumătate a sec. IV deja existau anumite comunităţi monahale în Siria, nu se ştie nici despre vreo mănăstire în această localitate, iar singurele mănăstiri închinate Sf. Serghie şi Vach (şi Leontie), au fost construite abia în a doua decadă a sec. VI, în oraşele Qara şi Maaloula, care sunt în sudul Siriei, nu în nord.
- Sinaxarul Sf. Dometie îl numeşte pe Urvila “arhimandrit” (de 2 ori), deşi acest titlu este cunoscut pentru prima dată abia la Sinodul III Ecumenic din Efes (431). De asemenea se spune că “arhimandritul” l-a făcut diacon (probabil în sensul că l-a înaintat) şi insista să-l facă şi preot, deşi noi ştim că abia în sec. VI monahii au început să accepte hirotonia, iar în sec. V cazurile erau extrem de rare.
Concluzii:
- Însăşi personalitatea “cuviosului-mucenic” Dometie sau cel puţin contextul istoric atribuit (cu incidențe care au avut loc de la sfârșitul sec. III, de când o fi început Urvila să nu mănânce mâncare fiartă şi până în sec. VIII când a trăit Copronim), ne arată că avem de a face cu o persoană enigmatică, care probabil a fost doar mucenic, dar nu şi cuvios („intrat în cinul călugăresc”). Prin urmare, el nu poate avea un tropar al unui „cuvios-mucenic” – „Cu pustnicia mai înainte pedepsindu-te (deşi: προγυμνασθείς = antrenându-te, nu pedepsindu-te) în munte…” – şi, cu atât mai puţin, al unui sfânt din perioada sec. VIII, pentru că el a trăit în sec. IV.
- Oare ce ar însemna dacă ne-am apuca să puricăm toate Sinaxarele şi Mineile noastre? Ce ne facem cu cei Şapte tineri din Efes (4 august şi 22 octombrie), care au fost martirizaţi în timpul lui Deciu şi au înviat în timpul lui Teodosie cel Mic, deci după 184 de ani, deşi Sinaxarul spune că au trecut 372 de ani? Desigur, s-ar putea spune că aceste detalii nu contează. Şi s-ar putea ca cei care cred aşa să aibă dreptate… O Biserică care de secole slujeşte Utrenia seara şi Vecernia dimineaţa, iar atunci când Ea ne spune să stăm „Drepţi!” noi cădem în genunchi – nu poate fi clătinată de nişte anacronisme pe care puţini le observă şi abia dacă se mai apucă cineva să le semnaleze…
