pentru o teologie gândită şi trăită
Astăzi, 7 august (stil vechi), pe lângă pomenirea Cuvioasei Teodora de la Sihla am avut şi “pomenirea Cuviosului Mucenic Dometie Persul”. După ce i-am cântat troparul, şi i-am citit Sinaxarul, am observat o mare neconcordanță istorică, de unde a şi pornit acest „studiu de caz”.
Prezint o variantă diortosită a Octoihului duminical. Precizez că nu am urmărit o traducere metrică a originalului grecesc, ci mai degrabă claritatea sintactică şi dogmatică a textului.
Propun de asemenea şi o versiune diortosită a celor 11 Evanghelii ale Învierii, care se citesc la Utreniile duminicale.
Scurte observaţii despre Octoih:
Troparul Praznicului, glasul 1:
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, și Duhul, în chip de porumbel, a întărit adevărul cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție!
Mineiul pe luna ianuarie, ziua 6 – Slujba Botezului Domnului şi a Sfinţirii Mari a apei (PDF)
Notă: Textul a fost redactat după ediţia modernă a Mineiului românesc, cu unele corectări şi adaptări.
În priveşte conţinutul rugăciunilor creştine, cunoaştem rugăciuni exclusiv biblice (Psalmii, Prochimenele, Paremiile, Apostolul, Evanghelia, Imnul Maicii Domnului, „Acum slobozeşte…” etc.), dar cele mai multe sunt rugăciuni combinate în care, pe lângă un citat sau o idee biblică, Biserica a compus textul ei propriu, în vederea explicării, concretizării şi aprofundării pasajului biblic respectiv. Astfel avem rugăciunea Ceasului I: Hristoase, Lumina cea adevărată…, care preia ideea de la Ioan 1:9, sau „Rugăciunea de după Amvon”, care preia pasajul de la Iacov 1:17, ş.a. Prin urmare, rugăciunea creştină este profund ancorată în Biblie, mai ales că cele 7 Laude bisericeşti sunt constituite în specia din Psalmi.
Rugăciunea a fost definită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii ca „vorbire adresată lui Dumnezeu”, „convorbire cu Dumnezeu” şi „înălţarea minţii către Dumnezeu”. Ea este, prin urmare, actul esenţial al vieţii religioase prin care credinciosul intră în legătură cu Dumnezeu.
