În priveşte conţinutul rugăciunilor creştine, cunoaştem rugăciuni exclusiv biblice (Psalmii, Prochimenele, Paremiile, Apostolul, Evanghelia, Imnul Maicii Domnului, „Acum slobozeşte…” etc.), dar cele mai multe sunt rugăciuni combinate în care, pe lângă un citat sau o idee biblică, Biserica a compus textul ei propriu, în vederea explicării, concretizării şi aprofundării pasajului biblic respectiv. Astfel avem rugăciunea Ceasului I: Hristoase, Lumina cea adevărată…, care preia ideea de la Ioan 1:9, sau „Rugăciunea de după Amvon”, care preia pasajul de la Iacov 1:17, ş.a. Prin urmare, rugăciunea creştină este profund ancorată în Biblie, mai ales că cele 7 Laude bisericeşti sunt constituite în specia din Psalmi.
Rugăciunea a fost definită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii ca „vorbire adresată lui Dumnezeu”, „convorbire cu Dumnezeu” şi „înălţarea minţii către Dumnezeu”. Ea este, prin urmare, actul esenţial al vieţii religioase prin care credinciosul intră în legătură cu Dumnezeu.