Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Octoihul duminical (PDF)

Prezint o variantă diortosită a Octoihului duminical. Precizez că nu am urmărit o traducere metrică a originalului grecesc, ci mai degrabă claritatea sintactică şi dogmatică a textului.

Propun de asemenea şi o versiune diortosită a celor 11 Evanghelii ale Învierii, care se citesc la Utreniile duminicale.

Scurte observaţii despre Octoih:

Octoihul (gr. Ὀκτώηχος, de la ὀκτώ — opt + ἦχος — glas, ton, melodie) — carte de cult în Biserica Ortodoxă, conţinând slujbele Vecerniei, Utreniei şi troparele Liturghiei pentru zilele de rând, iar pentru ziua de duminică mai conţine şi Vecernia Mică şi Miezonoptica.

Toate cântările acestor slujbe sunt compuse pentru a fi cântate pe opt melodii (glasuri, tonuri) diferite, de unde şi denumirea cărţii. Cântările unui glas sunt rânduite pentru o săptămână întreagă: începând de la Vecernia de sâmbătă seara şi terminând cu Utrenia şi Liturghia din sâmbăta următoare.

Actualului Octoih îşi are începutul în sec. VII, iar redactarea şi completarea slujbelor duminicale a fost realizată de Sf. Ioan Damaschin (+749). În sec. IX redactarea Octoihului a continuat prin scrierea de către Teofan Graptos şi Iosif Melodul a cântărilor şi canoanelor pentru zilele de rând. Tot în sec. IX Mitrofan al Smirnei a scris canoanele treimice ale Miezonopticii duminicale, iar în sec. XIV, Grigore Sinaitul a scris şi troparele treimice pentru aceeaşi slujbă. O parte din cântările Octoihului sunt anonime.

Unii consideră că sistemul glasurilor bizantine ar fi putut lua naştere încă în perioada pre-niceeană, având origini precreştine, din moment ce una din odele lui Homer scrisă pe papirusul Nr 466 din John Rylands Library trebuia să fie cântată pe glasul întâi plagal. O menţiune a glasurilor (ήχοι) o întâlnim şi la Avva Pamvo. Ştim de asemenea că în timpul lui Sever al Antiohiei (512-519) în Siria Occidentală (de limbă greacă) se întrebuinţa sistemul de opt glasuri, ceea ce ne face să credem că până în sec. VI acest sistem trecuse deja prim mai multe etape de dezvoltare.

În colecţia imnografică georgiană numită „Iadgari” (sec. VIII) deja întâlnim tropare, canoane şi sedelne separate în blocuri liturgice, care formau o carte asemănătoare cu Octoihul (un fel de proto-octoih) sau partea duminicală a vechiului Tropologiu (Τροπολόγιον). Se pare că, prin sec. VII, vechiul Tropologiu a început să se separe în colecţii aparte, care mai târziu au fost grupate după ciclurile liturgice: Octoihul – după ciclul săptămânal, Mineiul – după cel lunar, iar Triodul (care iniţial conţinea şi Penticostarul) – pentru perioada de dinainte şi de după Paşti. La acel moment însă, cântările deja avea indicat glasul după care să fie cântate sau începutul irmosului, care de asemenea desemna melodia.

Într-o primă etapă de dezvoltare a imnelor Octoihului, acestea mai erau numite şi Paraclitice (παρακλητικόι). Ambele denumiri – Octoihul şi Paraclitul – se puteau folosi pentru a desemna colecţii de texte tematice, chiar dacă ele încă erau interpretate diferit în tradiţiile liturgice locale.

Cel mai vechi Octoih ajuns până la noi (fragmentar şi fără note muzicale) a fost scris pe la sfârşitul sec. VIII – începutul sec. IX şi este cunoscut ca „Paracliticul Mănăstirii Sf. Ecaterina din Sinai”, având codul Sinait. gr. 776, iar prima colecţie de texte Octoihale în slavonă le avem din sec. XI-XII.

Leave a Reply

avatar
2000
  Subscribe  
Notify of