Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

“Vindecările cu Sfânta Copie”. Teologie sau magie?

De mai multe ori am fost întrebat de ce unii preoţi folosesc copia pentru vindecarea bolnavilor şi de ce Molitfelnicul conţine o astfel de rânduială neclară şi fără careva explicaţii. Am încercat să formulez un scurt răspuns la această întrebare devenită deja dureroasă pentru Biserică. 

Practic vorbind, copia[1] reprezintă un cuţit în formă de suliţă care se foloseşte la tăierea prescurii (pâinii), care în cadrul Liturghiei este sfinţită şi se preface în Trupul lui Hristos. După sfinţirea pâinii euharistice, aceeaşi copie este folosită pentru a tăia în părticele mici Sfântul Trup spre a fi împărtăşit clericilor şi credincioşilor. Acest obiect liturgic simbolizează suliţa cu care a fost împuns Mântuitorul când era pe Cruce (Ioan 19:34). În afară de această utilitate practico-simbolică, copia nu este folosită în alte scopuri şi doar la modul indirect se poate vorbi despre o sfinţenie intrinsecă a ei.

Totuşi, Molitfelnicul conţine o rânduială de folosire a copiei spre vindecarea bolnavilor[2], fără însă să explice cum se foloseşte acest obiect liturgic şi când se citesc acele tropare, care amintesc de patima Domnului, dar nu reprezintă rugăciuni pentru bolnavi. Chiar această lacună a dus la diferite practici greşite răspândite în Rusia, România, dar mai ales în Republica Moldova. Sunt mai mulţi preoţi, deveniţi de fapt şarlatani, care propun „diagnosticări” şi „vindecări” cu copia. Cică ei, umblând cu copia pe suprafaţa corpului omului, simt nu ştiu ce… Prostii! Alţii au chiar copii (suliţe) de rezervă, care pe rând „sunt puse la încărcat” pe Sfânta Masă. Minciună şi magie! Aşa ceva nu există şi nici nu poate exista, iar aceşti popi-magicieni trebuie chemaţi să se corecteze, iar dacă continuă – să fie caterisiţi[3] (pentru că fenomenul începe să capete proporţii, iar ierarhia, satisfăcută de împărţirea banilor, tace). Mă bucur că cei mai mulţi preoţi nu recurg la astfel de şiretlicuri, ci preferă să trăiască mai greu material, numai să nu-şi păteze preoţia sau să contamineze Ortodoxia cu tendinţe păgâne.

Deci ce reprezintă acea rânduială cu copia? Răspunsul îl găsim în cartea lui S. Bulgakov destinată explicării diferitor probleme de slujire preoţească[4] şi în „Skrijali”[5]. Aceste tâlcuiri arată că după Proscomidie, înainte de Liturghie, preotul rostind acele tropare din Molitfelnic, afundă copia într-un vas cu apă (nesfinţită anterior) şi o binecuvântează. După ce bolnavul se împărtăşeşte la Liturghie (!), preotul îi dă şi acea apă binecuvântată cu care bolnavul, acasă, se şterge pe frunte şi în locurile dureroase[6] sau o bea. Mai multe despre această rânduială nu ştim.

Nu exclud ca practica să fi apărut încă la Catedrala „Sfânta Sofia” din Constantinopol, unde în anul 614 a fost adusă suliţa (copia) cu care a fost împuns Mântuitorul şi care, în scurt timp, a devenit un obiect de mare evlavie, folosit şi în procesiuni religioase. În sec. IX-X, aşa cum arată Tipicul Catedralei „Sfânta Sofia”, închinarea la Sfânta Suliţă înlocuia închinarea la bucata din Sfânta Cruce prezentă în aceeaşi catedrală.[7] În prezent armenii sunt cei care pretind că deţin această suliţă/copie şi o folosesc la amestecarea „Sfântul Mir”, atunci când acesta se pregăteşte şi se fierbe. Deci nu-i exclus ca încă în Constantinopol Sfânta Suliţă să fi fost folosită şi cu rol taumaturgic, dar bineînţeles nu aşa cum o fac unii astăzi.

Se mai ştie că prin sec. XVI-XVII, la Moscova, exista obiceiul de a sfinţi o agheasmă specială folosind nici crucea şi nici copia, ci unul din cuiele cu care a fost pironit Hristos şi care se afla în capitala rusă. În aceeaşi perioadă se folosea, tot cu rol de agheasmă pentru bolnavi, apa cu care erau spălate Sfintele Moaşte din Kremlin în Vinerea Mare.[8] Deci toate aceste mărturii istorice vorbesc despre folosirea unei ape sfinţite / binecuvântate prin atingerea de o anumită relicvă şi nu despre folosirea relicvei ca atare. Iată de ce, şi rânduiala la care ne referim, nu poate implica folosirea copiei pentru a fi atinsă de trupul omului, căci aceasta ar însemna şi un fel de desacralizare a ei, ci sfinţirea unei aghesme speciale pentru bolnavi („inferioară” aghesmei obişnuite).

Personal consider că această rânduială „a copiei” ar trebui exclusă din Molitfelnic pentru că, alături de alte rânduieli asemănătoare, aceasta favorizează percepţiile magice despre vindecare, uitându-se că orice vindecare vine de la Dumnezeu prin Biserică şi pe măsura credinţei omului, nu a banilor plătiţi în buzunarele şarlatanilor „făcători de minuni”. Mulţi dintre „creştini”, în loc să se spovedească şi să se împărtăşească mai des, preferă tot felul de „soluţii cu efect automat şi imediat”, fără să-şi pună problema schimbării vieţii. Preoţii însă ar trebui să stârpească orice tendinţă de acest fel, iar ierarhia să stopeze apariţia magicienilor în haine de preoţi…

Sper ca şi această scurtă explicaţie să contribuie la aceasta, iar în cele din urmă, rânduiala din Molitfelnic să fie exclusă sau, cel puţin explicată. Eu sunt pentru excluderea ei, pentru că o văd ca un alt „duşman” al spovedaniei şi împărtăşaniei. Să nu uităm că diavolul ne poate „revela” orice, numai pocăinţă şi unire cu Hristos nu.  

 


[1] Cuvânt slavonesc care înseamnă „suliţă”.

[2] Vezi Ed. IBM al BOR, Bucureşti 2002, pp. 385-386.

[3] Măsura trebuie aplicată şi faţă de preoţii care citesc Rugăciunile de exorcizare ale Sf. Vasile cel Mare persoanelor ce nu sunt în mod evident demonizate.

[4] С. Булгаков, Настольная книга священнослужителя, disponibilă şi pe internet.

[5] Cf. Новая Скрижаль, Ed. Petersburg, 1870, p. 562.

[6] Bineînţeles, exceptând părţile intime ale corpului.

[7] А. А. Дмитревский, Древнейшие патриаршие типиконы, Киев 1907, p. 137.

[8] Cf. «Церковный Вестник», 1900, №14. «Руководсвтво для сельских пастырей», 1885, №42.

14 Comments

  1. Olga Marinescu

    "nu poate implica folosirea copiei pentru a fi atinsă de trupul omului, căci aceasta ar însemna şi un fel de desacralizare a ei,".

    Înseamnă că aceia care cred că o icoană îşi pierde din sfinţenie dacă este atinsă de anumiţi oameni, au dreptate?

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Nu, dnă Olga, pentru că icoana nu se foloseşte la tăierea Sf. Trup, aşa cum e folosită copia. Şi icoana e un obiect liturgic care este accesibil tuturor, pe când copia este un obiect folosit doar de clerici.
      Sfinţenia icoanei vine de la persoana zugrăvită şi acea persoană nu poate fi pângărită de păcatele noastre, pe când copia este un obiect scos din unul comun şi folosit ca un cuţin special pentru anumite lucrări sfinţitoare. Există rugăciuni speciale de sfinţire a acestor obiecte, pe când icoana poate fi considerată sfinţită şi fără vreo rugăciune de sfinţire.

  2. iyerei

    Всегда читая статьи подобные этой поражаюсь точности Ваших суждений и остроте и меткости слова.Особо благодарен за данное объяснение, иногда и среди наших прихожан встречаются желающие "продиагностицироваться" при помощи подобных манипуляций /полагаю после неких "паломничеств"/ бывает нелегко им растолковать приоритетность личной веры, покаяния, Причастия и стремления положится на Волю Божию.

  3. Vasile

    Cel mai mare "făcător de minuni" din Moldova care foloseşte copia este preotul Valeriu de la Hrustovaia (în nordul Moldovei, lîngă Nistru). Am impresia că chiar el este în imagine.

    Cîndva, şi mai cunoscut magician cu copia, era episcopul Petru de Ungheni şi Hîncu. Acum nu mai practică.

    Mai era un părinte Gheorghe la Biserica Ciuflea din centrul Chişinăului, dar şi alţii mai puţin cunoscuţi.

    Mă bucur că pr. Petru încearcă să pună capăt acestor obiceiuri păgîne strecurate în Biserica Ortodoxă.

  4. siluan

    MULTUMIM PARINTE ,MULTUMIM DOMNU SA VA INTAREASCA ……………………SI PUTERE TRUPESCA  SA NE INVATATI DRUMUL CORECT SPRE RAI..CA AU MAI RAMAS PUTINI PASTORI BUNI!!

  5. Olga Marinescu

    Vă mulţumesc şi eu , părinte Petru. Sunt surprinsă de câtă neştiinţă şi strâmbătate suferim atâţia ce ne credem ortodocşi..

  6. Alina P.

    Un subiect bun. Păcat că e o ponegrire a Sfintei Copii. E oare păcatul cui, cînd se trece prin așa (procedură) a vindecării? Al meu că nici habar nu aveam ce înseamnă asta, cînd am trecut prin (examinarea) cu Sfînta Copie sau a celui care m/a (examinat)? P.S  La Saharna am trecut prin (procedura) respectivă.

  7. ionut

    Subscriu la cele de mai sus scrise,parinte! Si in acest sens, voi face ceva xerox ca sa mai "sheteasca" din slova si "pravoslavnishii" pe care "se tine pamintul". 

    As propune si o alta tema de dezbatere(pt nestiutori) – pasaportizarea populatiei(caci si aici e multa sarlatanie si paganism, prin care cineva se IMBACSHASHTI  de bani si sminteala  MAARE se face, astfel , dezbatind din oameni gandul de spovedanie si lupta cu patimile si pacatul))

  8. Ecaterina

    daca nu sunt demonizate de ce cind se apropie parintele cu sfinta copie poate un om normal sa se transforme intro fiara deodata si sa se zvircoleasca ca sarpele ca sa nul poata tine 6 oameni oarea asta chiar e teatru trezitiva la viata oameni buni raul exista printre noi si e foarte aproape de oameni si de cei care nu cred in Dumnezeu si in puterea lui de puterea copiei si ca ea face minuni nu ma voi indoi niciodata si sa stiti binecuvintati fie de Dumnezeu preotii cslugsri csre lecues cu puterea data de \Dumnezeu oamenii care au intradevar nevoie de ajutor.Cuvintul domnului trtebuie transmis la biserica la sfinta slujba da nu pe saituri de socializare sau pe internet vad ca lumea se pierde in neant iar iar printre Duhovnici ramin din ce in ce mai putini cu inima si sufletul curat iar despre noi oamenii de rind nici nu mai vorbesc…..un pacat este in fata lui Dumnezeu televizorul internetul radioul si toate celelalte inclusiv telefoanele ele sunt o uriciune in fata lui Dumnezeu.

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Dragă Ecaterina, nu vă supăraţi, dar vedeţi foarte superficial lucrurile.
      În primul rând, diavolul poate face orice “scenă teatrală” numai pentru ca lumea să ajungă în una din cele 2 extreme: ori să nu creadă în existenţa diavolului, ori să se teamă prea mult de el. Mulţi creştini şi chiar preoţi au ajuns să vorbească despre diavol şi antihrist mult mai des decât vorbesc despre Hristos. Aceasta este o capcană a diavolului. Şi tot dracul este cel care se preface că se teme de suliţe (copii) şi exorcisme, dar de fapt nu iese din acel om, ci doar îl chinuie şi joacă teatru.

      Nu mă interesează ce zic magicienii de la Saharna, dar Sfinţii Părinţi spun clar că diavolul se teme de smerenie, de pocăinţă şi mai ales de împărtăşirea cu Sfintele Taine.
      Eu cunosc femei care au fost ţinute câte un an doi pe la unele mănăstiri, citidu-i-se tot felul de rugăciuni şi fiind “diagnosticate” cu copia, dar nimeni nu le-a spovedit şi nu le-a împărtăşit. Prin urmare, problemele lor rămâneau nerezolvate, iar persoanele numai cădeau în deznădejde. După ce au dat peste nişte preoţi întregi la minte, care le-au spus ce este corect să se facă, s-a constatat că unele dintre ele nici nu erau demonizate şi toate, fără excepţie, s-au vindecat definitiv în scurt timp.

      Deci nu trebuie să rămânem impresionaţi de jocurile ieftine ale dracilor, ci să-L căutăm pe Dumnezeu şi să împlinim poruncile Lui. Asta ne va feri de la sine (by default) de cele rele.

  9. Olga Marinescu

    Am cunoscut şi eu o femeie pe care am văzut-o comportându-se mai rău decât imi inchipuisem, sau nu, că se comportă demonizaţii. Când a venit la mine, nu m-am gândit la asta. MI-a spus că e asistentă medicală şi că are puteri paranormale. MI-a cerut voie să ma îmbrăţişeze ca să vadă de ce sufăr. Am lăsat-o. Mi-a spus că am ceva la ochi. Că ochii mei  smintesc bărbaţii şi că voi ajunge stareţă. Nu mai ştiu dacă altceva mi-a spus. M-a cam speriat. Când ne-am mai întalnit, a venit direct şi m-a sărutat. Atunci mi-a fost chiar frică de faptul că am lăsat-o. Şi tot atunci am auzit-o tuşind, în biserică, într-un aşa fel încât am început  să fac metanii , fără să mă mai gândesc la altceva decât că îl aud pe diavol.. Dar mă credeam în puterea lui Dumnezeu. A lăsat un pomelnic pentru acatist. M-am îngrozit de ce am vazut scris şi m-am  minunat de puterea de a-l scrie.

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Dracul este mincinos şi “tatăl minciunii”. Nu trebuie crezut niciodată. Poate ca de 99 de ori să spună “adevărul”, în situaţii puţin importante, pentru a avea încredere, dar o singură dată, când va fi crucial pentru viaţa ta, printr-o mică minciună să te ducă în iad.
      Dracul are multă viclenie şi destulă “răbdare”.

  10. marian

    ziua buna…cred ca nici un obiect sau ritual bisericesc nu are nici o valoare daca individul implicat in el nu crede din suflet in dumnezeu, nu cunoaste sfintele scripturi si mai ales nu se poarta dupa ele in viata de zi cu zi…raman mereu socat cind vad cum se inghesuie lumea mai ales la moastele de sfinti si nici macar acolo nu realizeaza ca mai sint si altii mai slabi care au nevoie de ajutorul dumnezeiesc…cum sa inteleaga ei asta cind pina si la biserica vor sa i ia fata celuilalt?…unde e semerenia?…ce sa mai vorbim de dragostea de aproape sau mai mult cum sa raspunda ei cu bine celor ce i urasc dupa cum ne invata isus?…departe de ei asta…si chiar de ajung in fata si pupa nu stiu ce moaste sau alte relicve de o suta de ori daca nu au credinta degeaba o fac…ba mai deranjeaza si pe cei care vin acolo din sincera convingere…intai crede si apoi cere…de fapt dumnezeu stie ce avem nevoie inainte ca sa i cerem si ne da dupa credinta noastra….in plus cine poate dovedi ca un obiect bisericesc intr adevar a apartinut sau este legat de isus?…sau chiar de ar fi fara sa crezi ca el e mesia nu te ajuta la nimic…insa fiecare doarme precum isi asterne…doamne ajuta!

Comentariile sunt închise.