Highslide for Wordpress Plugin

Episcopul Petru Pruteanu: un interviu la trei săptămâni după hirotonie

Preasfințite Petru, ați fost ales episcop al Bisericii Ortodoxe Ruse, într-o perioadă în care Rusia a dezlănțuit un război violent împotriva Ucrainei, ale cărei consecințele sunt simțite şi în Moldova. Acest lucru a trezit multă dezamăgire și în Republica Moldova și în România. Cum să înțelegem acest pas?

În general, se dezamăgesc doar cei care se amăgesc şi nu ştiu cum funcționează treburile în Biserică, unde istoria se numără nu cu lunile sau anii, ci cu secolele şi mileniile. Îmi dau seama că, în contextul unui război atât de mare şi violent cum e cel din Ucraina, orice eveniment local sau global riscă să fie corelat cu el, mai ales dacă emoțiile de moment prevalează asupra gândirii logice şi apolitice. Deci nu mă miră că, până şi alegerea unui episcop, care niciodată nu şi-a tăgăduit sau camuflat identitatea etnică şi lingvistică, a ajuns pentru unii „prilej de sminteală”. Culmea, însă, că „sminteala” nu e pentru implicarea în politică ci, chipurile, pentru lipsa unei anumite poziții şi atitudini politice. Ce altă atitudine se putea aștepta de la un preot moldovean de la capătul pământului, care are în comunitatea sa credincioși din şapte-opt ţări, de limbi şi culturi diferite, dar pe care i-a ținut în pace şi unitate chiar şi în aceste momente grele? Sau poate şi în această abordare pacifistă o fi vreo stratagemă conspiraționistă? Dacă da,  atunci tot în legătură cu războiul din Ucraina trebuie să vedem şi neacceptarea României în spațiul Schengen, şi schimbarea discursului pro- sau anti-Covid în întreaga lume, ba chiar şi rezultatele Mondialului de fotbal din Qatar, unde marele susținătoare ale Ucrainei au fost rapid eliminate din competiție, bineînțeles, „la comanda Kremlinului”. Sper însă că orice om onest şi rațional se va distanța de o astfel de abordare fantezistă şi „de mahala”…

Citește mai mult

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: „SUA acţionează ca executori internaţionali în Siria”

mitrop-ilarion

Vorbind pentru AsiaNews, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, preşedintele Departamentului de Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, condamnă ameninţările cu intervenţia NATO fără un mandat al Naţiunilor Unite.

Întrucât o intervenţie occidentală împotriva regimului lui Bashar al-Assad pare foarte posibilă, Biserica Ortodoxă Rusă îşi exprimă „deosebita îngrijorare” pentru eventuala evoluţie a crizei după acuzaţiile SUA că regimul a folosit arme chimice împotriva cetăţenilor. 

Citește mai mult

Atitudinea Adunării Eparhiale de la Chişinău vizavi de adoptarea “Legii egalităţii”

   

    La Palatul Mitropolitan a fost convocată Adunarea eparhială cu participarea preoţilor protopopi, duhovnicilor şi membrilor comisiilor disciplinare. În cadrul acesteia ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj către cei prezenţi, prezentând acţiunile întreprinse de Biserică pe parcursul timpului în vederea depăşirii diverselor  provocări şi ispite care au marcat societatea. ÎPS Vladimir a menţionat, în mod deosebit, deciziile statale privind schimbarea legislaţiei cultelor, înregistrarea Ligii islamice, conferirea codului de identificare cetăţenilor Republicii Moldova şi recenta  adoptare a Legii cu privire la asigurarea egalităţii de către Parlamentul Republicii Moldova.

    Ierarhul a adus la cunoştinţa celor convocaţi despre toate măsurile întreprinse în ultima perioadă, inclusiv demersuri către autorităţi, întâlniri cu clericii şi credincioşii, şedinţe ale Sinodului şi acţiuni publice. În context s-a arătat a fi îngrijorat că în definitiv  această activitate a fost calificată drept “pasivitate a conducerii Bisericii”, nu s-au valorificat realizările propriu-zise,  din contra, soldându-se cu manipulări şi speculaţii în jurul autorităţii ecleziale. De asemenea, s-a discutat asupra apariţiilor în mass-media a unor  declaraţii  instigatoare, ce au stârnit acţiuni de protest din partea slujitorilor şi credincioşilor.

    Mitropolitul Vladimir s-a referit la rezultatul negocierilor cu autorităţile publice centrale care s-au soldat cu modificarea conţinutului proiectului de lege privind asigurarea  egalităţii, concomitent, arătându-se nemulţumit de faptul că sintagma controversată se regăseşte totuşi în conţinutul legii vizate.  

Citește mai mult

Hulele lui Voronin din 2007 şi diabolizarea democraţilor

Chiar  nu am chef să comentez evoluţia ultimelor evenimente ce vizează relaţia Bisericii din Moldova cu conducerea ţării, şi prefer să tac atunci când unii preoţi sau chiar ierarhi fac de ruşine Biserica prin declaraţii sau atitudini ciudate. La tot pasul auzi diferite păreri personale cu iz apocaliptic şi exprimări care-ţi trezesc milă faţă de cei care se văd mari apărători ai Bisericii, dar nu-i cunosc învăţătura şi canoanele sau, cel puţin, nu ştiu să le prezinte într-un limbaj coerent. 

Eu nu vreau să fac politică şi nu susţin niciun partid politic. Până la urmă, ţara este condusă de cei pe care i-a rânduit Dumnezeu (cf. Romani 13:1-7) şi pe care îi merităm. Biserica nu trebuie să facă politică! În schimb am crezut că este necesar să ne amintim despre consfătuirea de la Condriţa din 2007, când imediat după alegerile locale din Moldova, Voronin a adunat episcopii şi protopopii din Mitropolia Moldovei pentru a-i învăţa să predice comunismul. Din păcate, unii "prea bine" au învăţat lecţia, iar alţii au şi uitat ce s-a întâmplat atunci. E păcat însă să uiţi aşa ceva… 

Iată ce scria ziarul Flux în iulie 2007, după descrierea făcută de unii martori:

Citește mai mult

Ortodocşii din Moldova cer perfecţionarea Legii Cultelor

Înregistrarea video a Ediţiei Speciale de la JurnalTV în legătură cu protestele din 18 mai 2011, desfăşurate la Chişinău, Bălţi, Ungheni şi Cahul.

Motivul protestului a fost înregistrarea Ligii Islamice la 14 martie 2011, dar cererile protestatarilor au fost orientate nu împotriva islamului, ci pentru modificarea Legii Cultelor din 2007. 

Tot aici, la aceeaşi temă, şi emisiunea Fabrika de la Publika TV.

Citește mai mult

Cine sunt cei care dau lecţii de moralitate Bisericii şi ce spun Sfinţii Părinţi despre homosexualitate

După ce, la 30 martie 2011, Guvernul Republicii Moldova a retras din Parlament proiectul de lege „anti-discriminare”, în aceeaşi seară, la PublikaTV, în cadrul emisiunii Fabrika, decizia a fost discutată de mai mulţi invitaţi, dar fără prezenţa vreunui reprezentant al celor care sunt împotriva acestui proiect de lege.

Considerăm că acesta este un motiv de auto-sesizare pentru Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), dar şi un motiv de îngrijorare pentru întreaga societate, care este manipulată într-un mod foarte cinic şi perfid.

Nu am timp şi nici plăcere să analizez toate minciunile şi inepţiile spuse de cei prezenţi la emisiune, deşi argumentele invitaţilor pot fi combătute cu multă uşurinţă şi, ştiind asta, ei au preferat să discute fără oponenţi. Simt nevoia însă să dau o replică (poate mai extinsă) la speculaţiile pseudo-teologice ale „analistului politic” Igor Boţan, care a spus că Sfinţii Părinţi nu au condamnat foarte tranşant homosexualitatea (păcatul sodomiei) şi că, în comparaţie cu celelalte „păcate capitale” ( în total 7) , această problemă este abordată de Sfinţii Părinţi şi mai ales de Mântuitorul Hristos, cu foarte multă toleranţă. În acest context, Igor Boţan, apoi şi ceilalţi, au acuzat pe cei care se opun acestei legi de „făţărnicie” (a se vedea minutele 22-25 din acest video).

Citește mai mult

Biserica şi politica. Poziţie oficială a Bisericii Ruse


 

Extras din

"Fundamentele concepţiei sociale a
Bisericii Ortodoxe Ruse"

Document elaborat şi aprobat de

Soborul arhieresc jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse
Moscova, 13-16 august 2000

 

 Capitolul V: Biserica şi politica

Citește mai mult