Highslide for Wordpress Plugin

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: „SUA acţionează ca executori internaţionali în Siria”

mitrop-ilarion

Vorbind pentru AsiaNews, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, preşedintele Departamentului de Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, condamnă ameninţările cu intervenţia NATO fără un mandat al Naţiunilor Unite.

Întrucât o intervenţie occidentală împotriva regimului lui Bashar al-Assad pare foarte posibilă, Biserica Ortodoxă Rusă îşi exprimă „deosebita îngrijorare” pentru eventuala evoluţie a crizei după acuzaţiile SUA că regimul a folosit arme chimice împotriva cetăţenilor. 

 „Încă o dată, cum s-a întâmplat şi cu Irak-ul, Statele Unite acţionează ca executori internaţionali”, a declarat Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk.

Vorbind pentru AsiaNews, dinamicul ierarh al Bisericii Ruse a făcut o critică dură a poziţiei Statelor Unite care sunt „complet unilaterale”.

 „Fără aprobarea Naţiunilor Unite vor să hotărască soarta unei întregi ţări cu milioane de locuitori”.

 „Încă o dată”, a avertizat Înaltpreasfinţitul Ilarion, „mii de vieţi vor fi sacrificate pe altarul unei democraţii imaginare”, printre aceştia, potrivit Mitropolitului, sunt mai întâi de toate „creştinii a căror soartă nu interesează pe nimeni”.

„Sunt în pericol să fie transformaţi în victime ale extremiştilor, care cu ajutorul Statelor Unite vor veni la putere”.

În încheiere a subliniat: „Comunitatea internaţională trebuie să facă totul pentru a evita orientarea evenimentelor  spre această direcţie”.

A consemnat Emilios Polyghenis pentru "romfea.gr".
Traducere şi sursă în română: http://acvila30.ro/