Guvernul de la Chişinău a devenit o filială a organizaţiilor homosexuale. Parlamentul va rezista?

Paravanul după care se ascundeau promotorii Legii anti-discriminare a fost dat la o parte. Dacă pînă acum Guvernul şi acoliţii săi se ascundeau după deget, afirmînd că legea este necesară pentru toate categoriile de persoane discriminate şi că e impusă de parteneri străini, atunci iată că Planul de acţiuni privind onorarea angajamentului Republicii Moldova faţă de Consiliul Europei, pe care Guvernul vrea să-l impună Parlamentului, scoate în evidenţă scopul real al legii. Pentru a dovedi acest lucru, vom examina punctul 18 din acest Plan, care arată astfel:

Nr	Obiectul angajamentului	Acţiuni planificate pentru realizarea obligaţiunilor	Termenul general de executare
18	Asigurarea respectării depline a drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale	Adoptarea Legii anti-discriminare   Ratificarea Protocolului 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului	2011- sem. I 2012

Vedem că Planul nu mai vorbeşte de interzicerea discriminării şi egalitatea drepturilor, ci stabileşte, că unicul angajament propus de Guvern în domeniul discriminării este „asigurarea respectării depline a drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale”. După care, acelaşi Plan ne spune că acţiunea planificată pentru realizarea acestui angajament constă în adoptarea Legii anti-discriminare.

Altfel zis, Planul scrie negru pe alb, că adoptarea Legii anti-discriminare este o acţiune necesară pentru a asigura respectarea deplină a drepturilor minorităţilor sexuale. Unde au dispărut alte categorii de persoane discriminate? De ce Guvernul a decis să-şi asume angajamente doar în privinţa minorităţilor sexuale?

Planul scrie că o acţiune suplimentară pentru asigurarea drepturilor minorităţilor sexuale este ratificarea Protocolului 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului (Protocolul 12 se referă la interzicerea discriminării pe orice criterii). Prin includerea acestei acţiuni în Plan, Guvernul indirect impune Parlamentul ca acesta să ratifice Protocolul 12. Aceasta se face pentru ca mai tîrziu, promotorii Legii anti-discriminării să invoce Protocolul 12 şi să afirme că Parlamentul şi alte autorităţi statale sînt obligate să adopte toate aşa zisele măsuri de anti-discriminare (vom clarifica mai jos care sînt ele). 

Vedem că situaţia este alta decît afirmă unii politicieni şi activişti pro-homosexuali. Moldova nu a ratificat Protocolul 12 şi nu s-a angajat să implementeze toate măsurile ce derivă din acesta (considerat ca fiind temeiul principal în argumentarea includerii sintagmei „orientare sexuală” în legislaţia statelor care ratifică acest Protocol), ci invers: cîteva persoane din Guvern încearcă să oblige Parlamentul să ratifice Protocolul 12, pentru ca pe viitor să nu mai existe nici un temei de a refuza adoptarea unor măsuri anti-discriminare.

Aproape sigur, odată cu ratificarea Protocolului 12, minorităţile sexuale vor cere şi alte drepturi pentru ei, inclusiv dreptul la adopţii şi căsătorie. De ce nu? Se va zice că Constituţia, care prevede că familia este căsătorie dintre bărbat şi femeie, contravine Protocolului 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului, şi că în acest caz, prevalează Convenţia, iar normele Constituţiei trebuie considerate nule.

De altfel, dacă examinăm pagina web a Consiliului Europei, vom vedea că majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene nu au ratificat  Protocolul 12. Ne referim aici la Austria, Bulgaria, Belgia, Danemarca, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Letonia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia etc. Şi doar cîteva ţări, între care Olanda, România, Finlanda şi Serbia au ratificat Protocolul cu pricina.

Este curios, că Planul transmis de Guvern Parlamentului, prevede ca angajament „asigurarea respectării depline a drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale”. Deci, interesul celor care au scris planul şi care promovează Legea anti-discriminării nu se limitează doar la angajarea în cîmpul muncii şi accesul la servicii ale celor discriminaţi. Ei doresc drepturi depline pentru minorităţi sexuale. Şi ce înseamnă „drepturi depline”, dacă nu dreptul la căsătorie şi dreptul de adopţie? Deja activiştii pro-homosexuali încearcă să ne convingă că un copil educat de un cuplu homosexual oricum e mai protejat decât unul crescut în internat, demolînd, chipurile, argumentul Bisericii că homosexualii nu contribuie la naşterea şi creşterea copiilor.

Să fim atenţi şi la un alt detaliu. Unicul document oficial impus de partenerii străini este Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize din 16 decembrie 2010. Lecturarea documentului scoate în evidenţă două momente deosebit de importante. În primul rînd, documentul prevede că autorităţile din Moldova vor asigura „adoptarea unei legislaţii anti-discriminare”. Deci nu e vorba de o anumită lege, ci de legislaţie. Şi doi: documentul prevede sintagma „orientare sexuală”, însă… acest criteriu de discriminare se referă doar la libertatea de circulaţie în Republica Moldova. Cităm din textul acestui document:

„Garantarea faptului că libertatea de circulaţie în Republica Moldova a cetăţenilor moldoveni şi a străinilor aflaţi în mod legal sau apatrizilor nu este supusă unor restricţii nejustificate, inclusiv măsurilor de natură discriminatorie, bazată pe orice motiv, cum ar fi sex, rasă, culoare … sau orientare sexuală”. Atît, nu mai mult.

Ce ar fi trebuit să facă un guvern responsabil în aşa caz? Să le zică acestor parteneri străini, că Republica Moldova îndeplineşte cerinţa de nediscriminare, cel puţin din următoarele motive:

· există peste 70 de legi care interzic discriminarea pe toate criteriile posibile;

· nu există nici un precedent de discriminare pe motiv de orientare sexuală în Republica Moldova (unicul caz de „discriminare” cu o paradă a minorităţilor nu poate fi calificată decît ca provocare bine orchestrată);

· homosexualii şi promotorii lor o duc bine-merci în Moldova. Drept dovadă este avalanşa de activişti şi promotori ai drepturilor homosexualilor, autodeclaraţi experţi şi avocaţi în drepturile minorităţilor sexuale, care primesc donaţii de milioane de euro (deci, nimeni nu-i discriminează să obţină fonduri), care sunt cunoscuţi public, merg liber pe stradă, participă liber la emisiuni, sunt angajaţi în organizaţii bine finanţate (deci, nu sunt discriminaţi în angajarea la serviciu). Şi nu există nici un caz  în care un homosexual sau activist să fi fost atins sau lovit sau limitat;

· legile moldoveneşti obligă toate autorităţile statale să supravegheze respectarea egalităţii în drepturi şi să nu admită discriminarea pe orice criterii (şi faptul că acest lucru nu se întîmplă, nu înseamnă că se va întîmpla după o eventuală adoptare a acestei Legi ruşinoase!);

· Codul penal actual prevedea aplicarea unor pedepse foarte severe pentru încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

Guvernul însă a ales o altă cale, adoptînd un odios Program naţional de implementare a Planului de acţiuni RM-UE pentru liberalizarea regimului de vize din 4 martie 2011. Anume acest program stabileşte, ca măsură obligatorie în domeniu, adoptarea unei Legi separate pentru anti-discriminare (punctul 73). Şi a inventat această măsură nu partenerii străini, ci Guvernul (mai exact, unele persoane de acolo). Anume prin această lege Guvernul a absolutizat criteriul orientării sexuale – am văzut mai sus, că în Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, sintagma „orientarea sexuală” apare doar la compartimentul libertăţii circulaţiei persoanelor. Şi cireaşa de pe tort, anume Guvernul a venit cu iniţiativa modificării Codului penal prin introducerea unor pedepse foarte aspre pentru infracţiuni pe motiv de orientare sexuală. Partenerii străini nici în gînd nu visau la aşa ceva…

Cineva se dădea cu părerea, că unele persoane sus-puse din Guvern şi acoliţii lor au devenit nişte obsedaţi pe problemele discriminării. Din cîte putem vedea, situaţia este mai gravă. Să pare că aceştia şi-au cam ieşit din minţi. Aducem aici ca exemplu o strategie elaborată de Guvern  şi adoptată recent de Parlament – Strategia Naţională de Descentralizare. Strategia porneşte de la intenţia de a decentraliza şi asigurare a autonomiei autorităţilor publice locale. Ca să înţelegem ce orientare are această strategie, vom remarca că în textul ei cuvîntul „(ne)discriminare”  se repetă de 47 de ori (!), iar cuvintele „egalitate de gen” şi derivatele acestuia – de 56 de ori (!). Discriminării şi egalităţii de gen îi sunt dedicate capitole separate, înşirate pe zeci de pagini (aceasta în contextul unei strategii de descentralizare). Deci problema de bază pe care o vede Guvernul în domeniul decentralizării este… discriminarea şi egalitatea de gen. Pentru comparaţie, în aceeaşi Strategie, cuvîntul „familie” (dacă ignorăm ministerul, denumirea căruia conţine acest cuvînt) apare de 3 ori, cuvîntul „copii” apare de 5 ori. E clar că familiei şi copiilor nu le este dedicat nici un capitol, şi aceste cuvinte apar doar în cîteva fraze.

Frumoase priorităţi ale Guvernului!

______________

P.S. Nu putem să nu remarcăm un detaliu avut loc la emisiunea Fabrika (Publika TV) din 8 mai 2012. Un fost vice-ministru al Justiţiei (cel care a semnat modificările la Codul penal prin care se doreşte instituirea unui sistem represiv faţă de cei care nu agreează „valorile” Legii anti-discriminării) şi o activistă-avocat-apărător al drepturilor minorităţilor sexuale, afirmau fără drept de replică, că Parlamentul Moldovei este obligat să adopte Legea anti-discriminare, cu păstrarea sintagmei „orientare sexuală”, deoarece, înţelegi tu oare, Moldova ar fi ratificat Convenţia europeană a drepturilor omului, iar articolul 14 al acesteia interzice discriminarea. Nimic mai mincinos!

Comunicăm fostului vice-ministrului şi activistei că articolul 14 al Convenţiei europene a drepturilor omului, la fel ca şi articolul 2 din Declaraţia universală a drepturilor omului, la fel ca orice alt act internaţional în domeniul drepturilor omului, nu conţin sintagma „orientare sexuală”.

Cităm articolul 14 din Convenţie:

„Exercitarea drepturilor  şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată  fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

Vedem că orientarea sexuală nu se regăseşte în articolul 14. Este adevărat că aceste norme se încheie cu cuvintele „orice altă situaţie”, la care presupunem, că vor apela foştii vice-miniştri şi activiştii pro-homosexuali pentru a argumenta păstrarea în lege a sintagmei în cauză. Ar fi o nouă minciună. Cuvintele „orice altă situaţie” nu trebui înţelese într-un sens absolut şi aplicabil faţă de orice situaţii posibile, deoarece chiar Convenţia europeană cuprinde excepţii de la normă, care admit discriminarea în anumite cazuri. Spre exemplu, Convenţia garantează libertatea de exprimare, de circulaţie, de gîndire, etc., dar permite că aceste drept să fie restricţionate dacă atentează la aceleaşi valori de securitate naţională, siguranţă publică, protecţia sănătăţii şi moralei etc. Un activist pro-homosexual va afirma cu spumă la gură că restricţionarea drepturilor de exprimare, circulaţie, gîndire este o discriminare, dar iată că Convenţia europeană ne arată cu totul altceva.

Apropo, aflat pe aripile unui entuziasm înflăcărat, fostul vice-ministru afirma că Moldova va trebui să plătească la CEDO despăgubiri pentru toate cazurile de interzicere a paradelor homosexuale (iar activista-avocată rîdea pe sub musteţe în semn de aprobare). Reamintim promotorilor drepturilor homosexuale, că aceeaşi Convenţie europeană permite ca dreptul la întruniri să fie restrîns dacă este necesar de a asigura securitatea naţională, siguranţă publică, protecţia sănătăţii şi moralei etc.

Promotorii drepturilor homosexualilor ar putea să manipuleze mult la această temă, dar un lucru rămîne cert şi nu poate fi contestat. Nici Convenţia europeană şi nici Declaraţia universală nu conţin sintagma „orientare sexuală”.  Şi dacă acest lucru nu a fost spus la emisiune, îl spunem noi acum…

Centrul Ortodox de Sociologie „Aletheia”