Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

“Plinirea potirului (comixtio)” în cazul folosirii mai multor potire la Liturghie

Întrebare: Cum se face „plinirea potirului” atunci când la Liturghie s-a sfinţit un singur potir mare, după care, Sfintele Taine sunt împărţite în mai multe potire pentru a împărtăşi mulțimea de credincioşi?

Răspuns: Practica folosirii mai multor potire pentru împărtăşirea mulţimilor de credincioşi – şi ne referim aici la România, de unde şi vine întrebarea – este o consecinţă directă a îmbunătăţirii situaţiei privind împărtăşirea sistematică a laicilor. Deşi încă mai sunt discuţii privind „termenele” la care s-ar putea cineva împărtăşi, aceste discuţii devin tot mai marginale, iar cei care încă le poartă (iar printre aceștia sunt nu doar preoţi, ci şi ierarhi), se automarginalizează şi nu numai că devin ridicoli, ci sunt şi condamnați de a fi tot mai mult ignoraţi, din moment ce ei înşişi dau dovadă de o ignoranță fără margini, inventând practic o altă credinţă şi o altă „Biserică”!

Mai mult decât atât, problema legată de împărtăşire nu este des vs rar, ci cât de canonic (sau necanonic) şi firesc (sau nefiresc) este să asişti la Liturghie fără a te împărtăşi (bineînţeles, dacă nu există impedimente serioase pentru primirea acesteia!). Însăşi ideea că se poate asista la Liturghie fără a te împărtăşi nu este una ortodoxă şi trebuie privită ca o excepţie pentru anumite persoane, dar nicidecum ca pe o regulă pentru întregul popor.

Iar acum să revenim la întrebare. Aşa cum se poate citi în studiul mitropolitului Ilarion Alfeyev, atunci când este necesar de a împărtăşi mai mulţi credincioşi şi, evident, există şi clerici care pot să dea simultan împărtăşania acestor mulţimi, ar fi mai corect să se pregătească şi să se sfinţească din start mai multe potire. Noul Liturghier de la Vatoped (2020), aducând mărturii liturgice şi canonice incontestabile (parţial aici), a reintrodus mențiunile privind pregătirea şi sfinţirea mai multor potire la aceeaşi Liturghie. În cazul acesta, la frângerea Sfântului Agneţ, părticica IS se împarte (prin rupere cu mâna sau tăiere cu copia) după numărul de potire şi astfel are loc „plinirea potirelor (comixtio)”. Dacă au fost mai multe discuri cu Agneţe, se poate lua părticica IS de la fiecare Agneţ şi să se pună câte o bucată în fiecare potir, dar se poate face comixtio doar cu bucăţi din părticica IS a unui singur Agneţ (de exemplu a celui mai mare), iar celelalte Agneţe – inclusiv părticelele IS şi HR ale fiecăruia – să fie tăiate pentru împărtăşirea credincioșilor!

Să vedem însă care ar fi soluţiile pentru cazul în care se sfinţeşte un singur potir mare, după care din el se toarnă în altele mai mici.

În primul rând, în acest caz, la Proscomidie se toarnă doar puţin vin, pentru a putea săvârşi mai uşor Intrarea Mare, iar în timpul Crezului (mai exact în partea lui finală, după strângerea pocrovățului mare), în Potir se toarnă restul vinului, atât cât să fie suficient pentru a se împărtăşi toţi clericii şi credincioşii. A turna întreaga cantitate de vin (de exemplu: 3-4 litri într-un potir de 5 litri) la Proscomidie poate fi periculos atât pentru preotul care va duce potirul, cât mai ales pentru episcopul care-l va ţine şi apoi îl va ridica pe Sfânta Masă. Prin urmare, prima dificultate pe care o observăm la slujirea cu un singur potir mare este greutatea purtării potirului aproape plin sau necesitatea de a turna (repede şi sigur) vinul în potir în partea finală a Crezului, înainte de a începe Anaforaua euharistică.

A doua dificultate, la care se referă şi întrebarea noastră, este legată de momentul şi forma „plinirii potirului”. Aici voi descrie trei practici existente (în ordinea răspândirii lor), după care vom putea trage concluzia privind avantajele şi dezavantajele fiecăreia.

1) La frângerea Sf. Agneţ (după „Sfintele – sfinţilor!”), părticica IS este ruptă sau tăiată după numărul de potire, şi în fiecare se pune câte o bucăţică: la început în cel mare, care este plin cu Sf. Sânge, apoi şi în celelalte, care la acel moment sunt goale. Apoi, cu un polonic special, Sf. Sânge este luat din potirul mare şi turnat în celelalte, după care, în fiecare se adaugă apă fierbinte („căldura”). Este important ca distribuirea Sf. Sânge în potirele suplimentare să se facă anume în acest moment, pentru că astfel, clericii se vor putea împărtăși din potire mai mici, mult mai uşor de manevrat, iar dacă sunt 2-3 arhierei, aceştia vor putea împărtăşi preoţii şi diaconii în paralel, din diferite laturi ale Sf. Mese sau, dacă e cazul, de la „antimesele” special amenajate. Dacă este un sobor mare de preoţi fără arhiereu, preoţii înşişi se vor putea împărtăşi din diferitele laturi ale Sf. Mese în paralel, evitând folosirea potirului mare. Este de la sine înţeles că potirul mare nu se va folosi nici la împărtăşirea laicilor, ci el va rămâne pe Sf. Masă şi, în timp ce unii clerici (episcopi sau preoţi, iar la nevoie şi diaconi!) vor da împărtăşirea laicilor, un alt cleric va pune miridele în potirul mare şi va curăţa antimisul. Problema majoră care apare în cazul acestei practici este legată de momentul şi formula de „plinire a potirelor”. În mod normal, comixtio înseamnă punerea Sf. Trup în Sf. Sânge, cu simbolismele şi interpretările aferente, pe când aici, la momentul punerii bucărţilor din IS, potirele (cu excepția celui mare) sunt goale şi formulele legate de „plinire” nu sunt potrivite.

2) Totul se face ca în primul caz, numai că formula de plinire (care variază în manuscrise şi în edițiile tipărite) se spune doar la potirul mare, iar în cazul celorlalte ea se rostește nu atunci când se pune Sf. Trup în potirul gol, ci abia atunci când peste Sf. Trup se toarnă Sf. Sânge; doar că, în acest caz, reiese că „plinirea” o face diaconul care împarte Sf. Sânge şi nu protosul care a frânt Sf. Agneţ. O altă variantă a aceleiași practici este de a pune prima bucățica din părticica IS doar în potirul mare, iar în celelalte potire abia după ce se toarnă Sf. Sânge. Aceasta însă ar reţine prea mult pe protos, care în loc să taie deja părticica HR pentru împărtăşirea clericilor, trebuie să aștepte mai întâi distribuirea Sf. Sânge în toate potirele, după care să le „plinească”.

3) Sfântul Sânge începe să fie turnat în celelalte potire în timpul ecteniei cererilor de dinainte de „Tatăl nostru”, iar la momentul frângerii Sf. Agneţ se pun bucăţile din părticica IS în toate potirele, spunând formulele de comixtio la momentul lor. În acest scop, protodiaconul va rămâne în altar pentru a face această împărţire a Sf. Sânge, fără a ieşi la ectenie, mai ales că obiceiul de a ieşi mai mulţi diaconi la o singură ectenie este o inovație recentă care poate fi acceptată ca tradiţie locală, dar în nici un caz nu este obligatorie.

În concluzie, cea mai veche şi mai simplă practică este slujirea din start cu mai multe potire, iar dacă e nevoie, şi cu mai multe discuri cu Agneţe (şi în cazul acesta miridele pentru sfinţi, vii şi adormiţi se scot doar pe un singur disc). Dar dacă se insistă pe sfinţirea unui singur potir mare la epicleză, atunci aş recomanda ordinea inversă a acelor trei practici existente, chiar dacă, din comoditate şi lipsă de timp, prima dintre ele este cea mai răspândită şi, până la urmă, nu atentează la esenţa slujirii Liturghiei.

Episcopul Petru Pruteanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *