Highslide for Wordpress Plugin

Interviu: TINERII ŞI VIAŢA MONAHALĂ

Întrebare: Cum apreciați vocația monahală a tinerilor de astăzi? De ce tinerii nu mai merg la mănăstire ca în anii ΄90 (ai secolului trecut)?

Răspuns: Din fericire, încă mai sunt tineri care vor să-şi afierosească viaţa lui Dumnezeu, iar împuținarea aparentă a celor care aleg viaţa monahală are atât cauze duhovniceşti, cât şi sociale. În anii ΄90 şi începutul anilor 2000 mergeau la mănăstire cei născuţi în anii ΄70-80. Pe atunci natalitatea în ţările ortodoxe era destul de mare şi, respectiv, mai mulţi mergeau pe calea monahismului. Statul construia noi şcoli, pentru că nu mai încăpeau copiii în clase, iar Biserica a redeschis mănăstirile vechi şi a deschis altele noi, pentru că realmente exista o cerere în acest sens. Fenomenul era marcat şi de alte două condiții foarte importante. După câteva decenii de comunism şi prigoană religioasă, oamenii erau însetaţi de credinţă, iar rugăciunea şi suferinţa martirilor comunismului au adus rod în tinerii din acea generaţie. Pe de altă parte, mintea acelor tineri nu era furată de tehnologiile informaţionale de astăzi şi, prin urmare, ruperea lor de lume era mult mai uşoară şi mai categorică.

În prezent situaţia s-a schimbat considerabil: natalitatea în ţările ortodoxe a scăzut considerabil („ortodocşii” fiind primii în lume la numărul de avorturi, precum şi la consumul de alcool şi tutun); libertatea religioasă a creat mai degrabă o stare de laxism şi indiferenţă, decât o creştere duhovnicească autentică; „duhul lumii” e mult mai pervers şi mai ispititor decât cel de acum 20-30 de ani. În aceste condiţii, nu putem pretinde ca prea mulţi tineri să meargă la mănăstire, din moment ce şi școlile se închid, iar tinerii sunt tot mai dezorientați şi zăpăciți de tot ce-i înconjoară, consumând prin toate cele cinci simţuri doar produse nocive! Monahi buni pot ieşi doar din familii bune, care trăiesc într-o societate sănătoasă, iar nouă tocmai acest lucru ne lipseşte. 

Citește mai mult

VECERNIA şi UTRENIA. Propuneri de text şi rânduială pentru parohii

cantareti_stranaDupă cum vedem din istoria rânduielilor tipiconale, cel puţin până în sec. XIII, iar în Rusia şi, probabil, şi în voievodatele româneşti, chiar până în sec. XV, au existat trei modele generale de tipic liturgic (cu mai multe variante fiecare):

  1. tipicul catedral – elaborat  la Catedrala Sf. Sofia din Constantinopol şi utilizat în majoritatea catedralelor şi parohiilor;
  2. tipicul monahal „studit” – elaborat de monahii din Mănăstirea Constantinopolitană „Studion” şi de alte mănăstiri din capitala bizantină şi din sudul Italiei; şi
  3. tipicul palestinian, numit şi „savait” – influenţat de rânduielile liturgice de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim şi de rânduielile monahale din Egipt şi Palestina, în special de la Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit.

În sec. XIII s-a generalizat o sinteză dintre tipicul monahal „studit” şi cel „savait”, modelul catedral de slujbă fiind abandonat mai întâi în Catedrala Sf. Sofia din Constantinopol (după anul 1261), apoi şi în parohii. Doar rugăciunile preotului, care altă dată însoţeau cântarea antifoanelor Vecerniei şi Utreniei, au fost preluate şi rânduite spre citire în taină, toate laolaltă, în timpul Psalmului 103 şi, respectiv, în timpul celor 6 Psalmi. 

Citește mai mult

Monahismul şi preoţia în viaţa Bisericii

Un rol aparte în trăirea Evangheliei şi afirmarea învăţăturii Mântuitorului în viaţa de zi cu zi îl are monahismul, pe care, încă din primele secole creştine, îl întâlnim organizat sub ambele forme: anahoretic şi cenobitic. Aceşti creştini plini de Duhul, aceşti viteji ai Ortodoxiei strălucesc pe firmamentul Bisericii noastre ca nişte luceferi călăuzindu-ne din noaptea păcatului la lumina cea dătătoare de viaţă, atât prin viaţa şi exemplul personal, cât şi prin operele, minunile pe care le fac şi după trecerea de pe acest tărâm ca adevăraţi slujitori ai lui Hristos şi ai oamenilor.

Citește mai mult