Highslide for Wordpress Plugin

Împărtăşirea ca martiriu. Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă!

„Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?
Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte,
sau primejdia, sau sabia?”
(Romani 8:33,35)

“De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece,
cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi. Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător,
ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare,
neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare,
iar cele ce nu se văd sunt veşnice.” (II Corinteni 4:16-18)

În Biblioteca Patriarhiei Ierusalimului există un manuscris liturgic pe pergament, cu numărul „Stavrou 109”, care conţine textul Liturghiilor Sf. Vasile şi a Sf. Ioan, însoţit de mai multe miniaturi, menite să exprime tâlcuirea simbolică a momentelor liturgice pe care le însoţesc. Sulul, aşa cum constată editorul manuscrisului (A. Papadopoulos-Kerameys, Peterburg 1897),  a fost scris pentru Biserica „Sf. Gheorghe” din Constantinopol, între anii 1092 şi 1118, iar comentariile iconografice corespund tâlcuirii din aceeași perioadă (sec. XI) a lui Teodor de Andida.

În mod deosebit mi-a atras atenţia miniatura care constituie incipitul rugăciunii „Ţie Stăpâne…” dinainte de rugăciunea „Tatăl nostru”, acolo unde preotul se roagă pentru împărtăşirea cu vrednicie, iar nu spre certare sau spre osândă. Manuscrisul prezintă aici vedenia Sf. Petru al Alexandriei şi decapitarea lui în anul 311 – scenă care, mai ales începând cu sec. XIV, se va picta foarte mult în altarele ortodoxe.

Să vedem mai întâi cum Sf. Petru însuşi povesteşte vedenia pe care a avut-o pe când era în închisoare, înainte de a fi împărtășit, apoi martirizat:

Rugându-mă după obiceiul meu, fără de veste a strălucit în temniţă o lumină mare şi am văzut pe Domnul meu Iisus Hristos în chip de tânăr ca de doisprezece ani, iar faţa-I strălucea mai mult decât soarele, încât nu-mi era cu putinţă a căuta spre slava cea negrăită a feţei Lui. Şi era îmbrăcat cu o cămaşă albă de in, însă ruptă de sus până jos, pe care o strângea la piept cu amândouă mâinile, acoperindu-şi goliciunea Sa. Văzând eu acestea, a căzut asupra mea frică şi spaimă şi cu multă temere rugându-mă Lui, am zis: “Mântuitorule, cine Ţi-a rupt haina?” Iar Domnul a răspuns: “Arie cel fără de ruşine mi-a rupt-o, căci a despărţit de Mine pe poporul pe care l-am câştigat cu sângele Meu! Păzeşte-te ca să nu-l primeşti în sânul Bisericii, pentru că are viclene şi gânduri rele asupra Mea şi asupra poporului Meu. Şi iată că vor veni unii să te roage pentru el ca să-l ierţi, dar tu să nu-i asculţi şi să nu primeşti în turmă un lup în loc de oaie. Porunceşte lui Ahila şi lui Alexandru, care vor fi episcopi după tine în Biserica Mea – de dragul căreia eu m-am făcut prunc şi am murit, rămânând veşnic viu – să nu-l primească”.

Hans-Joachim Schulz comentează scopul pentru care vedenia şi martiriul Sf. Petru sunt asociate cu rugăciunea pre-euharistică din Mss Stavrou 109 în felul următor: „Imaginea vedeniei şi a decapitării, asociată rugăciunii de pregătire pentru împărtăşire, ne aminteşte că, asemenea lui Arie, tot cel care Îl huleşte pe Hristos prin schismă şi erezie sau are gânduri viclene, rupe haina lui Hristos şi nu se face vrednic de El; iar dacă, asemenea lui Petru, care a rămas fidel Domnului până la martiriu şi s-a învrednicit în temniţă, înainte de moarte, de împărtăşirea cu Hristos, fiecare, iubindu-L astfel pe Hristos, primeşte prin împărtăşire, moştenire în Domnul.” (cf. „The Byzantine Liturgy; Symbolic Structure and Faith Expression”, NY 1986, pp. 85-86)

Pornind de la această mărturie, cred că şi noi trebuie să medităm mai mult asupra legăturii dintre împărtăşirea euharistică şi martiriu/mucenicie. Primii creştini trăiau această legătură de fiecare dată când mergeau să se împărtăşească, înţelegând primirea Trupului şi Sângelui lui Hristos în primul rând ca o întărire pentru a putea mărturisi şi muri pentru Hristos. Tocmai de aceea, Biserica niciodată nu a afirmat sau a promis că împărtăşirea euharistică ar da sau ar prelungi viaţa pământească, ci că ea este „hrana de drum” pentru trecerea în lumea cealaltă. Şi, întrucât nu ştim când vom muri şi trebuie să fim pregătiţi totdeauna, tocmai de aceea vrem să ne împărtăşim cât mai des, pentru a fi gata de întâlnirea cu Mirele Hristos (Matei 25).

În situaţia de pandemie prin care trecem au apărut tot mai multe discuţii privind găsirea unor modalităţi mai igienice de împărtăşire, prin care, conducătorii seculari caută să ne înveţe cum să ne împărtăşim ca să nu ne îmbolnăvim şi să murim. Or, creştinii, tocmai prin faptul că merg să se împărtăşească, arată că nu se tem de moarte, o sfidează în modul cel mai direct şi se pregătesc pentru viaţa veşnică. Chiar sfidarea morţii ne ajută să trăim mai mult şi mai sănătos, inclusiv în lumea aceasta, tocmai pentru că nu ne lăsăm intimidați de false pericole (de cele mai multe ori artificiale), care îi omoară atât de repede pe cei ce se lasă speriaţi şi manipulaţi. „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră?” (Romani 8:31).

Vorbind în limbaj post-modern (şi cu ghilimelele de rigoare), „împărtăşirea euharistică este singura formă de eutanasie acceptată de Biserică”. Din limba greacă, cuvântul „eutanasie” înseamnă „moarte bună”, care nu e posibilă decât în Hristos, cu Hristos şi pentru Hristos, chiar dacă aceasta ar implica suferinţa, boala sau mucenicia.

Şi dacă, forţele oculte ale acestei lumi tot vor să scape de bătrâni, să reducă numărul populaţiei de pe glob şi folosesc în acest scop inclusiv „eutanasierea” chimică, atunci să ne lase să ne împărtăşim aşa cum ştim noi, ca să nu fim lipsiţi de unica mângâiere pe care şi-o doreşte un martir. Noi oricum vom muri, dar măcar să nu murim ca nişte şobolani, otrăviţi de medicamentele lor, ci atunci când Dumnezeu va vrea, căci noi creştinii abia aşteptăm să fim cu El (cf Filipeni 1:20-23), şi tocmai de aceea vrem să mâncăm mai des din „leacul nemuririi”, care este împărtăşirea euharistică (cf. Sf. Irineu de Lyon).

P.S. „Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată” (Nicolae Steinhardt).

P.P.S. Creştinii nu neagă existenţa virusului şi riscul de a muri. În acelaşi timp, pe creştini nu-i sperie această moarte, de dragul vieţii veşnice în Hristos!

5 comentarii la „Împărtăşirea ca martiriu. Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă!”

  1. Hristoa a inviat!
    Multumim, parinte Petru, pentru aceasta pledoarie, pentru aceasta perspectiva eshatologica asupra Euharistiei, pe care a dezvoltat-o si parintele Koumarianos in articolul precedent de pe blogul sfintiei voastre. Asa ceva ne trebuia in aceste momente de suspans in care despotii nu ne dau o binecuvantare apostolica, ci ne roaga sa asteptam o consultare cu alte Biserici, dupa cum Carol al II lea se consulta acum 80 de ani cu Germania nazista daca e cazul sa cedeze Basarabia catre URSS. Pana aici!

  2. Un început excelent de articol se termina din păcate în același mod penibil cu forte oculte și conspirații. Păcat.

    Cât de creștinește e dacă iei și duci virusul mai departe? Nu e oare crima dacă cineva moare ca ai dus tu virusul mai departe?

    Va spun ca dacă s-ar deschide bisericile, m-aș împărtășii tot cu aceiași linguriță. Dar prin atitudinea din articolul de mai sus și din ate alte păreri din sfera ortodoxa mi se pare ca mai rău facem.

    • 1. Forţele oculte şi conspiraţiile au existat de la începutul omenirii şi vor exista. Oare Iosif, fiul lui Iacov, nu a fost vândut la egipteni ca urmare a unei conspiraţii? Oare Hristos nu a fost şi el răstignit ca urmare a unei conspiraţii? Mass-media ne bagă în cap că toate astea ar fi fake-news, iar cei care cred în astfel de teorii sunt proşti. Dar oare toate serviciile secrete, care verifică inclusiv mass-media, nu sunt forţe oculte? Cum ajung partidele în parlament, dacă nu conspirând unul împotriva altuia, chiar dacă noi vedem numai vârful de aisberg al acestor conspiraţii? Deci, în primul rând, nu vă fie frică şi ruşine să credeţi în astea, pentru că ele oricum există. E altceva, că chiar actorii din umbră, seamănă tot felul de informaţii banale şi dezinformări în legătură cu ei, ca să pară totul un joc pentru copii. Şi orice om care se informează sincer, observă că dincolo de virusul ucigaş, care este real, există o mare conspiraţie. În scurt timp vom vedea şi consecinţele…
      2. Nu este creştineşte să duci virusul mai departe în mod conştient, dar oare câţi viruşi ducem noi în toată ziua inconştient? Şi ştiţi că, dpdv ştiinţific, unii dintre ei sunt mult mai periculoşi decât COVID-19? Şi ştiţi că cei mai mulţi se duc şi se iau din spitale? Asta este demonstrat ştiinţific! Şi atunci de ce considerăm că anume acum, în 2020, Biserica poate fi focar de infecţie, când infecţii există la tot pasul, doar că nu sunt mediatizate. De ce unele sunt mediatizate şi altele nu? Căutaţi răspunsul în punctul 1.
      3. Eu sunt convins că problema nu este în linguriţă, mai ales că orice altă formă de împărtăşire, dpdv medical va fi considerată nesterilă. Şi articolul l-am scris pentru creştinii care, fără motive, se tem de a se împărtăşi, nu pt conducerea atee, cu care nu avem ce vorbi…

Comentariile sunt închise.