Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Etichetă: împărtăşire

Slujba Încununării Mirilor [Cununia]: studiu istoric şi text liturgic, ediţia 2014

cununi-miri

Vă propun ultima variantă a studiului istorico-liturgic despre Slujba Încununării Mirilor [Cununia], precum şi textul liturgic revizuit al acestei slujbe (PDF).

Această ediţie a studiului şi slujbei conţine nu doar precizări şi completări interesante din punct de vedere liturgic, ci şi indicaţii privind posibilitatea unirii Slujbei Cununiei cu Dumnezeiasca Liturghie (după modelul Liturghiei baptismale), precum şi posibilitatea împărtăşirii mirilor cu Daruri Înaintesfinţite (conform vechilor manuscrise).

Probleme practice legate de Slujba Sfântului Maslu

beia-maslu

Întrebare: Părinte Petru, sunt preot român în Occident. În parohia mea am credincioşi din toate zonele ţării şi fiecare încearcă să-şi impună propriile obiceiuri. Aceasta se întâmplă mai ales la Sfântul Maslu, când unii enoriaşi aduc mai multe sticle de ulei, după care le iau acasă şi nu ştiu ce fac cu ele. Alţii aduc şi făină pentru a coace turte sau îmi cer să le ung hainele rudelor cu ulei. Mai sunt unii care ţin 7 lumânări aprinse, câte una la fiecare Evanghelie, şi cam toţi îmi cer să fac Sfântul Maslu în fiecare săptămână, ceea ce, sincer vorbind, din punct de vedere economic este profitabil. Dar ce este corect din toate acestea şi ce nu? Binecuvântarea uleiului se răsfrânge asupra tuturor sticlelor de ulei puse pe masă? La ce foloseşte făina? Vă mulţumesc!

Răspuns: Înainte de a formula un răspuns la întrebările de mai sus, vreau să apreciez sinceritatea de a aborda astfel de probleme şi dorinţa de a îndrepta ceea ce este greşit. Pentru o informare completă, vă recomand să citiţi cartea mea "Sfântul Maslu şi alte slujbe de vindecare; Istorie şi actualitate" (Editura "Sophia", Bucureşti, 2016). Acolo găsiţi răspunsuri argumentate la toate întrebările adresate. Totuşi, vreau să detaliez câteva aspecte mai speciale (cu precizarea biblică de la Matei 5:17 "Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc")

Iarăşi despre “necurăţia femeilor” şi nu numai…

fotor510-800x564

Am observat un interes sporit pentru subiectul despre locul femeii în Biserică în perioada ciclului menstrual. Era şi firesc să se întâmple aceasta, din moment ce sute de episcopi şi mii de preoţi din lumea ortodoxă (inclusiv din BOR) niciodată n-au fost de acord cu interdicţia de intrare a femeilor în biserică în perioada ciclului lunar.

După cum am arătat şi în articolul precedent, o astfel de abordare poate fi considerată una „liberală” faţă de Vechiul Testament, dar, în acelaşi timp, este una tradiţională şi autentică pentru Biserica Noului Testament.

Ca de obicei, n-au lipsit nici criticile şi acuzaţiile de erezie sau, cel puţin, sminteală. Şi dacă peste acuzaţiile şi atacurile la persoană pot trece uşor, fiind vaccinat împotriva prostiei, atunci când e vorba despre erezie sau sminteală cred că trebuie să-mi argumentez poziţia, căci chiar nu vreau să semăn neînţelegere, tulburare şi sminteală în rândul clericilor sau credincioşilor. Totodată, vreau să-mi cer iertare dacă am supărat sau smintit pe cineva în cadrul acelor dezbateri virtuale, mai ales că nu am făcut-o intenţionat şi nici măcar din dorinţa de a mă apăra pe mine, ci mai degrabă din necesitatea de a pune la punct pe diferiţi amatori cărora le adresez acest răspuns…

Deci voi veni cu câteva argumente prin care-mi voi reconfirma poziţia exprimată anterior. Dacă toată lumea ar fi citit cu atenţie studiul maicii prof. dr. Vassa Larina şi textul din Constituţiile Apostolice (redat în articolul precedent), poate că nici nu era nevoie de aceste lămuriri. Acum însă, când deja s-au scris sute de comentarii la subiect, sunt nevoit să completez cu următoarele afirmații: 

Ce este “(ne)curăţia femeii” şi cum se raportează Biserica la ea. Drepturile femeilor creştine în perioada ciclului menstrual

Âåëèêèé Íîâãîðîä. Ïîêðîâñêèé ñîáîð. 2007

Motto: Dacă femeia moare la naştere, noi o considerăm sfântă, 
ca una ce şi-a dat viaţa pentru a aduce un om nou în lume,
dar dacă ea rămâne în viaţă, noi îndrăznim să
o numim „necurată” timp de 40 de zile.
Săraca femeie! Oare ce-i mai bine pentru ea?

      De multe ori am fost întrebat despre drepturile şi îndatoririle femeilor în „perioada necurăţiei lunare” şi, acumulând anumite materiale, am hotărât formulez un răspuns

Iarăşi despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire. Concretizarea poziţiilor

Confession_1Istoria Bisericii cunoaşte mai multe valuri de discuţii despre deasa împărtăşire şi pregătirea pentru primirea ei. În ultima vreme, însă, dezbaterile s-au canalizat mai mult în direcţia precizării raportului dintre spovedanie şi împărtăşire, iar tonul discuţiilor a creat impresia conturării a două tabere adverse care nu se pot nicidecum înţelege la această temă. Şi, într-adevăr, careva „tabere adverse” există şi ele practic nu comunică una cu alta, ci doar se atacă mai mult sau mai puţin frăţeşte şi, de obicei, fără argumente istorice şi canonice irefutabile. Unii citează anumiţi duhovnici, alţii îi citează pe alţii, dar puţini dintre ei încearcă raporteze tradiţiile dintr-un anumit timp şi spaţiu concret la Sfânta Tradiţie a Bisericii Universale

Opinia generală despre cele două tabere este următoarea: cei care se autointitulează „tradiţionalişti” consideră spovedania trebuie preceadă în mod obligatoriu împărtăşirea euharistică, iar cei care sunt numiţi de către „tradiţionalişti” ca fiind „liberali”, consideră nu-i nevoie în mod obligatoriu te spovedeşti înainte de împărtăşirea euharistică. (Apropo, cei ce se numesc „tradiţionalişti” nu vorbesc aproape deloc despre spovedania înainte de Sfântul Maslu, ceea ce confirmă o dată în plus unghiul destul de îngust al abordării problemelor.)

În realitate, însă, eu cred că portretul acestor „tabere” este mult mai complex şi cei care se apucă să abordeze acest subiect trebuie să ţină cont anume de nuanţe, fără să se grăbească să-i pună pe ceilalţi într-o „oală” în care aceia se simt cu totul străini. Eu, de exemplu, văd nu două, ci patru abordări diferite ale relaţiei dintre spovedanie şi împărtăşire şi, respectiv, patru „tabere” mai mult sau mai puţin opozante: 

“Sărbătoarea HELLOWEEN” este incompatibilă cu creştinismul!

inocent-devil

Eu cred că toţi cei care participă direct sau indirect la HALLOWEEN (inclusiv părinţii care-şi maschează copiii pentru a participa la acele serate drăceşti) trebuie opriţi pentru un timp de la împărtăşanie, cu indicarea unui canon de pocăinţă. Nu cred că epitimia trebuie să fie mare, dar în mod obligatoriu ea trebuie să fie. Ea va avea atât un efect curăţitor, cât şi unul pedagogic.

Ca să mă înţelegeţi mai bine, haideţi să citim textul biblic de la II Corinteni 6:14-7:1. 

(6:14) Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? (15) Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (16) Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (17) De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. (18)  Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul. (7:1) Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.

Mai ales în Occident, şcolile şi chiar grădiniţele se pregătesc îndelung pentru această "sărbătoare". O familie creştină însă, este datoare se opună şi refuze acest banchet diavolesc.

Peste puţin timp va începe Postul Naşterii Domnului şi mulţi "ortodocşi" (doar cu numele) vor veni "să bifeze" o împărtăşanie care-şi are drumul pe la spovedanie. Cred că preoţii trebuie să ţină cont şi de acest aspect atunci când primesc mărturisirea de pocăinţă a unui om, căci ea s-ar putea să fie mai mult decât parţială, dacă astfel de păcate strigătoare la cer sunt trecute cu vederea. Şi aici mă refer nu doar la Halloween, ci şi la obiceiurile păgâne legate de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. 

Precizez că aceasta este o părere personală, dar cred că cei care ştiu ce înseamnă "Halloween" sunt de acord cu mine. Dacă nu, chiar sunt curios de ce?  

Stimaţi ierarhi, opriţi inchiziţia! Temeţi-vă de Domnul!

inquisition

Dedic acest material celor şase preoţi din BOR,
care mi s-au plâns despre aceleaşi lucruri.
Dar ei sunt mult mai mulţi…

După cum remarca Sf. Athanasie din Paros (1721–1813), Sf. Nicodim Aghioritul (1749-1809) şi alți Părinţi trăitori ai teologiei euharistice, mulţi preoţi, care vor încerca să aplice în parohiile sau mănăstirile lor învăţătura Bisericii despre împărtăşirea sistematică cu Sfintele Taine vor fi blamaţi şi persecutaţi.

Din păcate, acest lucru chiar se întâmplă în unele eparhii din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române (mai puţin în diaspora), unde preoţii sunt opriţi de slujbe, băgaţi în consistorii, transferaţi în alte parohii etc., pe simplul motiv că împărtăşesc oamenii în fiecare săptămână – adică, pe motiv că respectă canoanele. Şi întrucât bravii „canonişti” şi „păstrători ai tradiţiei strămoșești” nu pot să formuleze nişte capete de acuzare concrete, bagă totul în categoria „inovaţie în cult”. Şi ce numesc ei „inovaţie în cult”? De exemplu: împărtăşirea mirenilor mai des de 40 de zile (mai ales în afara posturilor), împărtăşirea de 2-3 ori cu aceeaşi spovedanie, citirea cu voce tare a rugăciunilor Liturghiei, unirea Botezului şi Cununiei cu Liturghia şi altele de genul acesta. Normalitatea este numită de ei „inovaţie”, iar anormalitatea este numită „tradiţie strămoşească”. Atâta pot pricepe oamenii respectivi sau, mai degrabă, cei care i-au pus în aceste funcţii… Şi n-are rost să vin acum cu argumente teologice sau istorice, căci cei vizaţi oricum nu le citesc. În ultima vreme ei ştiu doar să numere… 

Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

sfanta-spovedanie

Întrebare din partea revistei „Kifa” (Moscova): Părinte, Petru! În ultima perioadă, în blogosfera ortodoxă rusă, tot mai intens se discută problema legăturii dintre mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea euharistică. Cum au ajuns să fie legate aceste Taine între ele? De ce, după părerea Dumneavoastră, problema a ajuns să fie atât de intens discutată?

Discuţiile pe marginea acestui subiect, în mediul bisericesc rusesc, se poartă cel puţin din anul 2006 şi acest lucru este îmbucurător. Am urmărit cu atenţie tot ce s-a scris la această temă şi, după părerea mea, majoritatea teologilor care s-au pronunţat la acest subiect pun problema foarte corect şi vin cu propuneri care se înscriu destul de reuşit în duhul Tradiţiei Bisericii, precum şi în realitatea vieţii bisericeşti de astăzi.

După cum vom vedea mai jos, grecii nu au o astfel de problemă, dar la noi, unde împărtăşirea sistematică abia este restabilită pe ici-pe colo, se constată că aceasta este împiedicată de „regula” mărturisirii laicilor înainte de fiecare împărtăşire. De multe ori, mărturisirea este făcută în mare grabă sau formal, transformându-se, în cel mai bun caz, într-o simplă binecuvântare pentru împărtăşire. Preoţii sinceri şi conştienţi pe bună dreptate ridică această întrebare, mai ales că ei înşişi nu se spovedesc înainte de fiecare împărtăşire, iar „ipocrizia dublului standard” nu poate continua la nesfârşit. Aşa cum spun Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Nicodim Aghioritul, regulile privind pregătirea pentru împărtăşire (post, rugăciune, spovedanie – dacă este cazul) trebuie să fie identice atât în cazul clericilor, cât şi al credincioşilor. Clericii nu au și nu pot avea nici un fel de privilegii la primirea împărtăşirii, ci numai obligaţii suplimentare legate de învăţare şi slujire. Sper că acest lucru va fi înţeles mai bine din abordarea istorico-liturgică şi duhovnicească pe care ne-am propus să o facem în cele ce urmează. 

Despre împărtăşirea în ziua de Paşti şi în Săptămâna Luminată

Impartasire

De mai multe ori mi s-a adresat următoarea întrebare:

Părinte, putem să ne împărtăşim de Paşti? Dar în Săptămâna Luminată? Pentru a ne împărtăşi este nevoie să continuăm postul?

Întrebarea e bună, dar trădează o neînţelegere clară a lucrurilor. De Paşti nu pur şi simplu se poate, ci chiar trebuie să ne împărtăşim, iar în sprijinul acestei afirmaţii vreau să sintetizez câteva idei: