Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

(NE)LĂMURIRI LITURGICE: Părticelele IS-HR-NI-KA – Agneţul care “se împarte, dar nu se desparte”

Întrebare: Liturghierul prevede ca, după frângerea Agneţului, părticica IS să fie pusă în potir, din HR se împărtăşesc clericii, iar NI şi KA se lasă pentru credincioşi. Însă în Joia Mare, atunci când se sfinţeşte un Agneţ în plus pentru împărtăşirea bolnavilor, putem pune şi păricelele IS şi HR spre împărtăşirea laicilor? Unii preoţi pun de o parte părticica HR pentru a-i împărtăşi pe preoţii bolnavi, dar bănuiesc că astfel de cazuri sunt extrem de rare… Cât de importantă este respectarea acestei împărţiri a Sfântului Agneţ?

Răspuns: Pentru un răspuns detaliat şi argumentat la aceste întrebări ar fi interesant să studiem următoarele lucrări: Galavaris G., Bread and the Liturgy: The Symbolism of Early Christian and Byzantine Bread Stamps, London 1970, pp. 62-108; Taft R., Melismos and Communion: The Fraction and its Symbolism in the Byzantine Tradition // Studia Anselmiana. 1988. N 95. pp. 151-164; Robert F. Taft, A History of the Liturgy of St. John Chrysostom: Vol. V, The Precommunion Rites, PIO 2000 ş.a.

Eu nu voi intra în prea multe detalii istorice, care mărturisesc existenţa diferitor rituri şi interpretări în vastul areal geografic şi temporal al Liturghiei ortodoxe, ci voi puncta doar principalele idei necesare pentru a înţelege logica acestor practici şi aplicarea lor în conformitate cu duhul cărţii, nu cu litera ei.

1. Primele manuscrise ale Liturghiei (sec. VIII-XII) nu ne oferă informaţii cu privire la acest subiect. Scrierea de mână pe pergament era un proces anevoios şi foarte scump, de aceea, copiștii scriau doar „textele negre”, adică rugăciunile, nu şi „textele roşii” („rubrique” în franceză), care să explice gesturile practice sau rânduielile de tipic. Prin urmare, rugăciunile aveau mai multe şanse de uniformitate, pe când indicaţiile practice se transmiteau doar pe cale orală, ele nefiind normative, importante sau general-obligatorii. Abia mai târziu, de prin sec. XIII-XIV, când au început să fie scrise şi „textele roşii”, unii le-au conferit o autoritate asemănătoare cu „textele negre” (pentru simplul motiv că au ajuns să fie scrise), atribuind, în timp, simbolisme şi înţelesuri dogmatice unor gesturi pur practice.

Pregătirea şi frângerea Agneţului, asemenea altor rituri liturgice, au trecut prin acelaşi proces de „dogmatizare populară”, deşi, Biserica niciodată nu s-a pronunţat asupra acestui subiect şi nici nu a căutat să-l uniformizeze, chiar dacă diferenţele locale sunt semnificative şi evidente. Înseamnă că, ceea ce pentru unii preoţi pare atât de important şi imuabil, pentru Biserică nu este atât de relevant şi bătut în cuie…

2. Cel puţin de prin sec. VIII (de când avem prima mărturie la Sf. Gherman al Constantinopolului), Sf. Agneţ se taie în formă de cub, iar pe partea superioară este imprimată pecetea IS-HR-NI-KA, adică „Iisus Hristos – Biruitorul”. Dacă la coacerea prescurii nu este posibil a se imprima pecetea cu aceste litere simbolice, atunci, la Proscomidie, preotul trebuie să le graveze cu copia. Tot la Proscomidie Agneţul este tăiat cruciş prin partea inferioară, dar fără a străpunge pecetea. După ridicarea Agneţului la „Sfintele – sfinţilor!”, „sfărâmând pecetea”, acesta se frânge în patru părţi, care se pun cruciş pe marginea Sfântului Disc: părticica IS în partea de sus, părticica HR în partea de jos, părticica NI în partea stângă, iar KA în partea dreaptă; (restul miridelor rămân pe mijlocul Sf. Disc, între cele patru părţi ale Agneţului). Urmează apoi ritul unirii Sf. Trup cu Sf. Sânge, numit (impropriu) „plinirea Potirului”. Acest rit este menit să arate legătura şi unitatea dintre Trupul şi Sângele lui Hristos care, primind peste ele şi puţină apă fierbinte („căldură”), simbolizează mai clar ideea împărtăşirii din Hristos Cel Înviat, al Cărui trup are sângele cald.

3. Conform prevederilor din Liturghier, pentru a uni Sf. Trup cu Sf. Sânge, în Potir se pune părticica IS, apoi clericii se împărtăşesc din HR, iar NI şi KA rămâne pentru împărtăşirea laicilor. Liturghierul mai precizează că „la nevoie se poate împărtăşi şi din părticica IS”, dacă părticelele NI şi KA nu sunt suficiente pentru împărtăşirea credincioşilor.
Unii preoţi au văzut în această împărţire a Agneţului imaginea unei ierarhizări de nedepăşit, care se manifestă apoi şi prin împărtăşirea cu linguriţa a credincioşilor, cu ambele „materii” deodată, şi nu separat cu Sf. Trup şi Sf. Sânge, aşa cum se împărtăşeau laicii până prin sec. XI, iar în prezent o fac doar clericii. În realitate:

a) Trupul lui Hristos este unul singur şi fiecare fărâmitură din el, indiferent că este din IS, HR, NI sau KA, are aceeaşi sfinţenie;

b) distribuirea celor patru părţi ale Agneţului în ordinea menţionată mai sus nu arată decât ordinea gesturilor: mai întâi „plinirea Potirului”, apoi împărtăşirea clericilor şi, în cele din urmă, împărtăşirea credincioşilor. Nu poate fi vorba nicidecum de o valoare sau o sfinţenie diferită a lui IS faţă de HR sau a primelor două părticele faţă de NI şi KA. „Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine” (I Corinteni 10:17). „Oare s-a împărţit Hristos? (I Corinteni 1:13). Oare nu spune chiar textul Liturghiei că, frângându-se Trupul lui Hristos, Însuşi Hristos „nu se desparte”?

4. Practica menţionată mai sus, deşi este singura cunoscută în Biserica Ortodoxă Română, nu este singura în spaţiul ortodox. Aceasta confirmă faptul că nu este vorba de o dogmă şi nici măcar de un element liturgic esenţial, ci de o abordare logică a unei necesităţi practice. De exemplu:

a) în Muntele Athos, unde se împărtăşesc foarte mulţi monahi, dar şi pelerini, o mică parte din părticica IS se pune în Potir, restul ei (sau cât este nevoie din ea) se foloseşte la împărtăşirea clericilor, iar HR, NI şi KA se taie mărunt pentru împărtăşirea celorlalţi;

b) am folosit intenţionat expresia „împărtăşirea celorlalţi”, pentru că printre „ceilalţi” se numără nu doar monahii nehirotoniţi şi mirenii, ci şi monahii hirotoniţi care nu slujesc. Ei nu merg în altar pentru a se împărtăşi (excepţie făcând doar stareţul), ci stau în naos şi sunt împărtăşiţi cu linguriţa. Mai mult decât atât, monahii hirotoniţi nu trec în faţă, ca o tagmă specială, ci toţi monahii (indiferent dacă sunt sau nu hirotoniţi) se împărtăşesc în ordinea tunderii monahale. Bineînţeles, în această situaţie, preotul slujitor nici nu are cum să aleagă pentru cei hirotoniţi părticele din HR, iar pentru toţi ceilalţi din NI şi KA. În faţa Potirului toţi sunt egali, iar „Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13:8).

5. În trecut, la Liturghie se foloseau mai multe Agneţe (puse pe Discuri diferite) şi mai multe Potire. Cantitatea „materiei euharistice” era condiţionată de numărul estimativ al celor care urmau să se împărtăşească. Mai mult decât atât, numărul Discurilor şi al Potirelor nu era întotdeauna egal (unele Evhologhii vorbesc de 5 Discuri şi doar 4 Potire) şi, prin urmare, împărţirea şi distribuirea actuală a părticelelor IS şi HR nu se putea respecta. Toate Agneţele aveau pecetea IS-HR-NI-KA, dar împărţirea acestora se făcea după necesitate, fără nici un substrat teologic. Nu există nici o interdicţie de a împărtăşi clericii din NI şi KA sau credincioşii din HR. De asemenea, nu este relevant dacă „plinirea Potirului” se face cu părticica IS sau cu o altă părticică. Ceea ce prevede Liturghierul actual este doar o ordine logică şi nu o normă teologică.

Iată de ce, şi în Joia Mare, atunci când se sfinţeşte un Agneţ în plus pentru împărtăşirea bolnavilor, preotul trebuie să se orienteze cam câţi bolnavi împărtăşeşte într-un an (cu rezervă) şi să pregătească un Agneţ corespunzător pentru aceasta. Toate părţile acelui Agneţ pot fi tăiate, stropite cu Sf. Sânge (cu ajutorul linguriţei), apoi uscate şi păstrate în Sfântul Chivot.

Într-un an, de Paşti, prescurile nu au ieşit suficient de mari şi, ştiind că în ceilalţi ani vin la împărtăşire sute de oameni, am făcut două Agneţe şi am salvat situaţia. Din primul Agneţ am împărţit părtica IS în două potire, părticica HR am împărţit-o între cei doi preoţi slujitori, iar NI şi KA plus celălalt Agneţ le-am tăiat mărunt pentru împărtăşirea credincioşilor din două potire. Iată una din multele posibilităţi de adaptare la necesităţile concrete ale momentului, fără a încălca vreo normă dogmatică.

Leave a Reply

avatar
2000
  Subscribe  
Notify of